Droguri de 5,5 milioane de lei ridicate de procurori după deconspirarea unui grup criminal organizat care activa pe teritoriul țării

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), informează că, în perioada lunilor iunie-august 2022, a fost destructurată activitatea ilicită a unui grup criminal organizat, specializat în distribuirea și comercializarea drogurilor pe întreg teritoriul RM, inclusiv prin intermediul magazinelor online.

În cauză, procurorii PCCOCS au acționat în comun și cu suportul ofițerilor Direcției investigații „Centru” a Inspectoratului Național de Investigații, ofițerilor de urmărire penală din cadrul Direcției Generale Urmărire Penală a Inspectoratului General al Poliției, precum și a ofițerilor Direcției Investigații Speciale a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
În cadrul acțiunilor de urmărire penală a fost depistată o cantitate totală de aproximativ 9 kg de droguri, plasate în diverse locații din mun. Chișinău, valoarea totală a drogurilor ridicate de oamenii legii, constituind aproximativ 5 500 000 MDL.
Precizăm că, gruparea a fost documentată pe parcursul a trei luni, perioadă în care oamenii legii au stabilit că, membrii acesteia aveau reguli bine determinate de comunicare și repartizare a rolurilor criminale. Aceștia au creat o schemă prin care aduceau pe cale de contrabandă droguri din Ucraina, fiind introduse prin regiunea raioanelor din sudul Republicii Moldova, care ulterior erau transportate pe teritoriul țării în scopul distribuirii și comercializării în cantități mai mici cu plasarea acestor în ascunzișuri, care ulterior erau preluate de către alte persoane.
Ulterior, drogurile erau comercializate prin intermediul magazinelor online, iar comunicarea între membrii grupului având loc prin intermediul serviciilor de mesagerie, primordial „Telegram”.
Menționăm că, inițial au fost reținute 2 persoane, iar urmare a investigațiilor realizate suplimentar au mai fost reținute 3 persoane, inclusiv cetățeni ai Ucrainei, în privința cărora fost aplicată arestarea preventivă.

În cadrul urmăririi penale sunt investigate și acțiunile a altor 3 persoane, care sunt cercetate în stare de libertate. Totodată, urmează a fi dispuse investigații în vederea căutării și altor complici implicați în comiterea infracțiunii care la moment se eschivează de organul de urmărire penală.

Așadar, în urma perchezițiilor efectuate, la domiciliile învinuiților au fost depistate și ridicate pe lângă droguri, cântare electronice la scară mică, mijloace bănești cu proveniență neidentificată, telefoane mobile și alte mijloace de comunicare electronică utilizate în activitatea criminală, precum și înscrisuri relevante cazului.
În prezent, investigațiile continuă în scopul identificării și atragerii la răspundere penală și a altor persoane implicate în comiterea infracțiunii.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv efectuarea în continuare a urmăririi penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Mame și fiice celebre care au purtat aceeași rochie, chiar și la 25 de ani distanță. Cât de frumoase sunt fiicele divelor

Mamele lasă, ușor, ușor, locul fiicelor în showbiz! Fiicele starurilor de la Hollywood sunt recunoscătoare mamelor lor și adesea încearcă să le copieze.

De exemplu, cel mai aperciat supermodel al anilor 90, Cindy Crawford, a deschis calea fiicei sale, Kaia, în lumea modellingului. Cu doi părinți celebri, legende la Hollywood, este de înțeles că și fiica lui Michael Douglas și a lui Catherine Zeta Jones, Carys, vrea să le calce pe urme. Și exemplele pot continua, scrie protv.ro.

Multe tinere au apărut la diverse evenimente în rochii emblematice purtate, în trecut, de mamele lor pe covorul roșu.

Cel mai recent exemplu în acest sens este Carys Douglas, care, de ziua ei, la împlinirea a 21 de ani, a îmbrăcat o rochie roz cu care Catherine Zeta Jones a făcut furori în 1999, la MTV Movie Awards.

Tot de ziua ei, la împlinirea a 18 ani, și Kaia Gerber a adus un omagiu mamei sale, Cindy Crawford, purtând o copie a celebrei rochii Versace, cu care și-a făcut apariția în 1992 la MTV VMA.

Rochiile de Oscar ale Angelinei Jolie și ale lui Gwyneth Patrow au fost și ele „reciclate” de către fetele lor.

Și Salma Hayek și-a îmbrăcat fiica, anul trecut, la Vanity Fair Oscar party într-o rochie roșie cu umerii goi, purtată de ea în 1997.

Una dintre cele mai înalte femei din lume a murit la 77 de ani. Avea o înălțime de 224,8 cm

Maria Feliciana dos Santos, una dintre cele mai înalte femei din lume, a murit la vârsta de 77 de ani. Pe când avea peste 20 de ani, ea măsura 224,8 centimetri înălțime, însă a mai scăzut odată cu înaintarea în vârstă, scrie stirileprotv.ro.

Maria Feliciana, fostă cântăreață și jucătoare de baschet, a murit sâmbătă, într-un spital privat din Brazilia.

Timp de mai mulți ani, ea a deținut recordul de cea mai înaltă femeie.

În prezent, Rumeysa Gelgi, din Turcia, este cea mai înaltă femeie din lume, măsurând 2,15cm înălțime, scrie The Sun.

Câțiva chinezi au introdus pe piața europeană 500 de mii de monede de 2 euro contrafăcute

Poliția spaniolă a destructurat o rețea formată din cetățeni chinezi, care a introdus pe piața europeană aproximativ 500 de mii de monede de 2 Euro, contrafăcute.

Cele aproape jumătate de milion de monede au fost fabricate într-un atelier din Toledo, de un grup de zece cetățeni chinezi, scrie Biziday.

Poliția spaniolă i-a identificat cu ajutorul Europol, pentru că monedele au fost plasate treptat, în mai multe țări europene, dar investigația a durat șase ani. Poliția spaniolă a descris căutarea falsificatorilor de monede ca fiind “extrem de dificilă și de lungă, nu numai din cauza naturii secrete a organizației ci, de asemenea, a dificultății de a putea urmări o pistă, ceea ce este caracteristic în cazurile în care monedele sunt falsificate”.

Dacă bancnotele false sunt relativ ușor de identificat, având anumite marcaje ce nu pot fi replicate de falsificatori, în cazul monedelor dificultatea crește. În cazul Euro, există un test unic, care poate fi realizat cu un dispozitiv certificat de detectare a monedelor contrafăcute, însă specialiștii de la Banca Federală a Germaniei sfătuiesc oamenii să fie atenți la anumite aspecte ale monedelor Euro.

“Pe o monedă reală, imaginea imprimată iese în evidență comparativ cu restul suprafeței monedei, iar toate contururile pot fi văzute clar. În schimb, imaginea de pe monedele contrafăcute este adesea slab imprimată, iar suprafața poate conține pete, linii sau crestături” precizează Bundesbank.

De asemenea, din motive de securitate, dar și pentru ca persoanele nevăzătoare să poată distinge mai ușor monedele între ele, “marginea monedei are o crestătură caracteristică. Simbolurile imprimate pe marginea monedelor false sunt adesea nedefinite și acoperite de crestături. În comparație, pe monedele reale de 2 euro, simbolurile pot fi clar identificate; distanța dintre acestea și cuvintele de pe marginea monedelor diferă, de asemenea, atunci când se compară monedele false cu cele reale”.

Mai important, monedele Euro reale pot fi detectate ușor cu ajutorul unui magnet. Deși sunt realizate dintr-un aliaj neferos, secțiunea din mijloc a monedelor de 1 și de 2 euro este ușor magnetizată. “Aceasta înseamnă că monedele sunt atrase ușor de un magnet, dar nu se lipesc de acesta și vor cădea dacă magnetul este scuturat ușor”, se mai arată în ghidul de detectare al monedelor false.

Cine terorizează Moldova? ”În culisele alertelor false cu bombă”
Articolul anterior
Din septembrie, în Chișinău va fi mărit numărul de troleibuze
Articolul următor