Dumitru, fratele regizorului Arcadie Spoială, răpus de pierderea acestuia: ”O imensă durere mi-a sfâșiat sufletul”

Dumitru, fratele lui Arcadie Spoială, cunoscutul regizor de la noi, care s-a stins în timpul furtunii nemiloase din seara zilei de 11 iunie, a venit cu un mesaj plin de durere.

”Dragi prieteni, o imensă durere mi-a sfâșiat sufletul meu de câteva ore. Fratele meu, bunul meu frate cel mai bun prieten! Sprijinul și inspirația mea! Modelul meu de bunătate și cumsecădenie! Cel mai frumos suflet din lumea asta pleacă la Domnul! Multe nu am reușit să-i spun. Poate ca nici voi nu ați reușit să-i ziceți ce om minunat și talentat e. Acum putem să ne rugăm pentru el și să-l petrecem.”, a scris fratele lui Arcadie pe rețele.

Cei care doresc să-și ia rămas bun de la Arcadie, o pot face astăzi, 13 iunie, la cimitirul ”Sf. Lazăr” din Capitală, pe str. Doina 189, în sala de priveghi, între orele 17:00 – 21:00, mai anunță Dumitru Spoială.

Arcadie și Dumitru Spoială sunt regizori și producători de film din Republica Moldova, cunoscuți pentru contribuțiile lor la cinematografia moldovenească și românească. Ei au fondat compania Spoiala Brothers, sub egida căreia au produs și regizat mai multe filme și proiecte cinematografice.

Frații Spoială au devenit rapid cunoscuți pentru promovarea filmelor de autor și a tinerilor talente din cinematografia noastră.

Arcadie Spoială s-a născut în 24 februarie 1980, a fost regizor, producător, scenarist.

A absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău și a fost cunoscut pentru abordarea sa umanistă și atentă la detalii, punând accent pe relațiile interpersonale și dinamica socială în filmele sale.

Lucrări Notabile:

  1. „Visuri în amurg” (2009)
    • Un film despre întoarcerea unui bărbat în satul natal după mulți ani, explorând teme de redescoperire și reconciliere.
  2. „Ecoul pașilor” (2014)
    • Abordează tematica migrației și efectele ei asupra comunităților și familiilor rămase în urmă.
  3. „Umbra vântului” (2020)
    • Un thriller psihologic ce analizează complexitatea relațiilor umane și traumele din trecut.

Arcadie s-a stins pe 11 iunie, la 36 de ani, după ce peste cortul în care se afla pe malul Nistrului, la odihnă, din cauza furtunii puternice, a căzut o creangă imensă. Acesta s-a stins în ochii copiilor și a soției sale, deoarece nu a reușit să iasă din cort când a început furtuna.

Moldova a înregistra unul dintre cei mai ridicați indicatori de mortalitate în accidente rutiere din UE. Ce spune Avocatul Poporului Ceslav Panico

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, într-un raport tematic – Dreptul la Viață, Sănătate, Siguranță și Securitate în Traficul Rutier, atenționează că  în anul 2022, Republica Moldova înregistra unul dintre cei mai ridicați indicatori de mortalitate în accidente rutiere în comparație cu țările membre ale UE (83 decese la 1 milion de locuitori), fiind depășită doar de România, scrie stiripesurse.md.

,,Gravele accidente rutiere ce au afectat societatea pe parcursul anului 2023 au demonstrat atât ineficiența prevederilor care reglementează răspunderea pentru încălcările în domeniul circulației rutiere, cât și a sistemului de sancționare a conducătorilor auto vitezomani și celor aflați în stare de ebrietate. Aceste aspecte au contribuit la creșterea alarmantă a sentimentului de insecuritate în traficul rutier”, potrivit lui Ceslav Panico.

Mai multe accidente rutiere grave care au avut loc în 2023, au bulversat societatea, printre care: i) Accidentul rutier, care a avut loc pe drumul național R1 Chișinău – Ungheni – Sculeni – frontiera cu România (Bahmut), în care a fost tamponat o căruță, iar ca rezultat 4 peroane au decedat (inclusiv un copil de doar 3 luni), iar altele 2 au fost rănite grav; ii) Accident rutier grav în Sângera din mun. Chișinău, în care o fostă angajată a Poliției, în stare de ebrietate alcoolică, a tamponat 3 pietoni. o persoană a decedat, iar 2 au primit leziuni grave corporale ; iii) Accident rutier grav, în care au fost tamponați 2 bicicliști (copii), dintre care unul a decedat, iar altul s-a ales cu grave leziuni corporale (traseul Stăuceni); iv) Accident grav lângă Aeroport. 2 persoane decedate.

În acest context,  Avocatul Poporului Ceslav Panico s-a sesizat ex officio pe parcursul anului 2023 în mai multe cazuri privind accidentele rutiere grave și a inițiat o analiză sistemică a problemei, din perspectiva respectării și protecției dreptul la viață, sănătate, siguranță și securitate în traficul rutier.

Astfel, în perioada septembrie 2023 – mai 2024 a fost elaborat un Raport tematic complex ”Dreptul la Viață, Sănătate, Siguranță și Securitate în Traficul Rutier”. Scopul acestui raport a fost să identifice cauzele și problemele sistemice care contribuie la accidentele rutiere și cum acestea afectează viața, sănătatea, siguranța și securitatea persoanelor în trafic.

Analiza situației existente

Traficul rutier în țară prezintă riscuri semnificative pentru viața și sănătatea populației. Accidentele rutiere reprezintă o cauză majoră de decese și răniri atât în rândul persoanelor angajate în trafic în calitate de șoferi, pasageri, bicicliști și pietoni, cât și al celor neangajate în trafic.

,,Conform analizelor de specialitate, cauzele accidentelor rutiere includ o combinație de factori, cu cei mai importanți fiind factorul uman, condițiile drumului și caracteristicile vehiculului.”

În ce privește calitatea drumurilor, Republica Moldova ocupa în anul 2024  ultimul loc din țările Europene, cu doar 2,6 puncte (comparativ cu 6,4 pentru Țările de Jos – cea mai bine clasată țară europeană) .

Moldovenii vor ca un bulevard din Capitală să poarte numele lui Spiridon Vangheli

Moldovenii vor ca bulevardul Moscova din Capitală să fie redenumit și să poarte numele regretatului scriitor Spiridon Vangheli. Internauții propun ca să fie lansată și o petiție online. Mai multe postări în acest sens au fost distribuite în utimele zile pe o rețea de socializare, scrie stiripesurse.md.

Reprezentanții Primăriei Chișinău spun însă că, există anumite proceduri legale care trebuie respectate pentru a fi modificată denumirea unei străzi.

Mai mult de atât, este necesar să existe demersuri din partea unor grupuri de inițiativă.

„Mereu când pleacă dintre noi o personalitate marcantă se discută despre atribuirea numelui unor străzi sau instituiții. În mediul online acuma totul se petrece. Dar există niște proceduri legale pentru a atribui numele unei străzi. Este necesar să existe demersuri din partea unor grupuri de inițiativă, după care consultări/dezbateri și avize ale consiliilor urbanistice la acest subiect. După care decizia finală este adoptată de Consiliul Municipal Chișinău”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Chișinău, Vasile Chirilescu.

Maestrul Spiridon Vangheli s-a stins din viață la data de 21 iunie 2024, la vârsta de 92 ani.

Anterior au mai existat inițiative referitoare la redenumirea bulevardului Moscova. Se propunea ca acesta să fie „botezat” bulevardul Unirii, bulevardul Ștefan Petrache sau chiar bulevardul Chișinău.

Incendiu într-un bloc de locuințe din Bălți. Doi bătrâni, evacuați dintr-un apartament cuprins de flăcări

În dimineața zile de 25 iunie 2024 pompierii din nordul țării au intervenit la lichidarea unui incendiu, care a izbucnit într-un bloc locativ de pe strada Nicolae Iorga nr. 40 din municipiul Bălți, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:38. Potrivit primelor informații a fost observat fum dens de la etajul 6 a blocului de locuit cu 14 nivele. Pentru stingerea flăcărilor au fost îndreptate 4 echipe de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că focul a cuprins mai multe bunuri materiale din interiorul unei odăi cu suprafața de 6m2 a apartamentului afectat. În timpul intervenției, salvatorii au evacuat de urgență două persoane în etate din apartamentul vecin, ulterior acestea în stare conștientă au fost predate medicilor pentru îngrijiri de rigoare. Totodată, pompierii au evacuat locatarii de la etajele superioare, evitând intoxicarea acestora cu produsele de ardere. Angajații IGSU au reușit localizarea arderii la ora 08:23 și lichidarea completă la ora 09:06. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 36 situații de risc, dintre care 26 la incendii și 10 intervenții căutare-salvare.

Dorești să deschizi o creșă de tip familial? Programul nostru îți oferă mentoratul și finanțarea de care ai nevoie – până la 50 000 MDL
Articolul anterior
Un om al străzii, surprins cum dirijează traficul într-o intersecție din Chișinău. VIDEO!
Articolul următor