După ce şi-a ucis soţia şi un fiu, un avocat a angajat un asasin să-l ucidă şi pe el pentru ca celălalt fiu să încaseze 10 mil de $

După uciderea soției și a unui fiu, un avocat american a angajat un asasin să-l ucidă pentru ca fiul rămas să încaseze 10 milioane de dolari.

Poliția din statul Carolina de Sud a anunțat că Alex Murdaugh, un avocat cunoscut pe plan local, a angajat un asasin ca să-l ucidă, scopul fiind ca fiul său să încaseze o asigurarea de viață în valoare de 10 milioane de dolari, informează digi24 cu referire la BBC.

Alex Murdaugh provine dintr-o familie cunoscută în statul Carolina de Sud. Pe parcursul a trei generații, stră-bunicul lui, bunicul lui și tatăl lui au fost procurori șefi ai unei regiuni care reunește cinci comitate.

Acestă conspirație a ieșit la lumină la doar trei luni după ce soția și celălalt fiu al lui Alex Murdaugh au fost găsiți împușcați. În luna iunie, Margaret Murdaugh, în vârstă de 52 de ani, și Paul Murdaugh, în vârstă de 22 de ani, au fost uciși în apropierea locuinței familiei. În acel moment, Paul Murdaugh, era pus sub acuzare într-un caz din 2019, după ce condusese beat o barcă și cauzase moartea unei tinere.

Cum a planificat crima

Alex Murdaugh a fost împușcat la începutul lunii septembrie, la o zi după ce renunțase la funcția deținută la o firmă de avocatură. Avocatul a fost găsit cu răni superficiale la cap pe marginea unui drum. El a susținut că schimba o roată, iar un bărbat s-a apropiat de el și l-a împușcat în cap. Alex Murdaugh a ieșit din spital după două zile.

Ulterior demisiei, firma de avocatură l-a acuzat pe Alex Murdaugh de deturnare de fonduri, iar avocatul său a spus că acesta a folosit banii pentru a cumpăra droguri. Murdaugh s-a internat într-o clinică de dexintoxicare la câteva zile după ce a fost împușcat.

Acum, poliția presupune, iar Alex Murdaugh a recunoscut, că el a aranjat să fie împușcat pentru ca fiul său rămas să încaseze polița de asigurare de 10 milioane de dolari deținută de avocat. Curtis Edward Smith, un fost client al lui Alex Murdaugh, a recunoscut faptele și implicarea sa, urmând să fie pus sub acuzare.

Alex Murdaugh nu a fost încă pus sub acuzare, însă poliția spune că urmează noi acuzații.

Dick Harpootlian, avocatul lui Alex Murdaugh, a declarat miercuri că planul a fost creat de clientul său pentru că acesta credea că fiul său nu va primii banii din asigurare dacă el se sinucide. „L-a sunat pe Smith și s-au întâlnit, iar acesta a fost de acord să-l împuște în cap”, a spus Harpootlian pentru NBC. „A fost o tentativă de a-și proteja copilul”, a adăugat Harpootlian, menționând că Murdaugh cooperează cu autoritățile și că nu este vorba despre „o crimă falsă” menită să distragă de la crimele din iunie.

Poliția nu a acuzat pe nimeni în cazul morții lui Paul Murdaugh și Margaret Murdaugh și nici nu a sugerat până acum o posibilă implicare a lui Alex Murdaugh.

Accident grav la Ciocîlteni! O fetiță de doi ani, transportată de urgență la spital

Polițiștii din Orhei au fost sesizați în jurul orei 19:30 cu privire la un accident rutier în apropierea satului Ciocîlteni, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

La fața locului, preliminar, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 53 de ani, aflându-se la volanul unui Mercedes Sprinter, a încercat să evite acumulările de noroi și pietriș aduse pe carosabil de ploi.

Neasigurându-se corespunzător, conducătorul auto a efectuat o manevră spre stânga, moment în care s-a tamponat lateral cu o Toyota Camry.

În urma impactului, șoferul Toyotei a pierdut controlul volanului și mașina s-a inversat în șanț. O fetiță de doi ani, pe care o avea ca pasageră, a fost transportată de urgență la spital.

Poliția reiterează apelul către toți șoferii să respecte regulile de circulație și să acorde o atenție sporită când conduc, respectându-și colegii din trafic.

ATENȚIE, șoferi! Au fost găsite mai multe plăcuțe cu numere de înmatriculare

Atenție, șoferi! Au fost găsite mai multe plăcuțe cu numere de înmatriculare. Proprietarii le pot ridica de la sediul INSP, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Îndemnăm și persoanele care găsesc plăcuțe cu numere de înmatriculare, să le predea Inspectoratului Național de Securitate Publică din strada Doina 102, de unde șoferii le pot găsi și obține mult mai repede.

Trei copii și doi adulți, blocați într-o mașină pe Calea Ieșilor, salvați de polițiști

Trei copii și doi adulți, blocați într-o mașină pe Calea Ieșilor, au fost salvați, în această după-amiază, de polițiști din puhoaie, informează unica.md.

”Mulțumim polițiștilor din echipajul MAI 1207 al Batalionului de patrulare și reacționare operativă al Direcției de Poliție Chișinău, care tocmai au ajutat 3 minori și 2 maturi, blocați într-o mașină pe Calea Ieșilor.“

Oamenii legii au ajutat azzi mai multe persoane care au fost luate de puhoaie.

Mii de angajați din sistemul medical din Franța, suspendați din funcții pentru că nu s-au imunizat
Articolul anterior
Atac informatic masiv în Franța cu teste la coronavirus
Articolul următor