Ea este cea mai frumoasă femeie din lume! Este studentă, are de 23 de ani și este din Polonia. A fost încoronată Miss World

Karolina Bielawska, o studentă din Polonia, a fost încoronată miercuri seară Miss World 2021, într-o gală desfăşurată în Puerto Rico, în care nicio concurentă latino-americană nu a fost premiată şi care a fost înconjurată de controverse, relatează EFE, citată de peroz.ro.

Prima finalistă a fost Shree Saini, candidata Statelor Unite, iar cea de-a doua, Olivia Yace, din Cote d’ Ivoire, una dintre favoritele celei de-a 70-a ediţii a concursului internaţional de frumuseţe, potrivit Agerpres.

Gala desfăşurată în sala Coca Cola Music Hall din San Juan a fost presărată de problemele legate de organizatori, care au determinat publicului să fluiere şi să profereze insulte în lipsa candidatelor „latino” neincluse în Top 12 al finalistelor, precum reprezentanta Venezuelei, Alejandra Conde.

Karolina Bielawska, care a fost încoronată Miss World 2021, a făcut primele declarații și a mărturisit că nu și-a imaginat că va câștiga.

”Când mi-am auzit numele, am fost surprinsă, nu mi-a venit să cred, încă nu-mi vine să cred. Dar mă simt onorată.”, a spus tânăra în vârstă de 23 de ani.

Totodată, tânăra care urmează o facultate în administrație, a mărturisit că își dorește să devină un speaker motivațional. În ceea ce privește activitățile ei din timpul liber, ea adoră să înoate, să facă scufundări, dar și să joace tenis și badminton.

Gala ar fi trebuit să aibă loc pe 16 decembrie la sala Coliseo din Puerto Rico, dar a fost amânată trei luni după ce au fost depistate 38 de cazuri de COVID-19, în rândul concurentelor şi personalului echipei tehnice.

În Puerto Rico s-au întors săptămâna aceasta 40 dintre cele 97 de participante la concursul Miss World 2021.

Cum a arătat clasamentul de la Miss World

Topul 12 a fost format de 13 concurente, după ce două s-au aflat la egalitate, şi a inclus reprezentantele din Vietnam, Mexic, Irlanda de Nord, Filipine, Polonia, Somalia, Statele Unite, Columbia, Republica Cehă, Franţa, India, Indonezia şi Cote d’ Ivoire.

În următoarea fază s-au clasat reprezentantele SUA, Shree Saini; Poloniei, Karolina Bielawska; Indoneziei, Pricilia Yules; Mexicului, Karolina Vidales; Irlanda de Nord, Anna Leitch; şi Cote d’ Ivoire, Olivia Yace.

Anunţarea finalistelor a stârnit protestele publicului, surprins de lipsa uneia dintre principalele favorite: venezueleana Alejandra Conde şi portoricana Aryam Díaz.

„Să câştige o latină, Venezuela, ţară a reginelor, eu sunt portorican, tu ce eşti?”, au fost câteva dintre sloganele scandate de public.

În cadrul evenimentului a avut loc şi un moment emoţionat dedicat Ucrainei, când participantele au fost rugate să aprindă lumânări, într-un omagiu condus de vocea celei care a fost încoronată Miss World 2019, jamaicana Toni-Ann Singh.

În perioada vacanței de vară, elevii sunt invitați să viziteze centrele serviciului 112

Serviciul 112 organizează în timpul vacanței de vară vizite pentru copii la Centrele de preluare a apelurilor de urgență 112. Elevii și elevele își pot petrece zilele de vacanță alături de operatorii 112 și pot participa la programul de instruire despre situațiile de urgență și recomandările de siguranță pentru vacanță. Scopul este de a pregăti tânăra generație pentru situații de urgență și de a informa despre serviciile oferite de Serviciul 112.

Scopul vizitelor este de a pregăti tânăra generație pentru situații de urgență și de a informa despre serviciile oferite de Serviciul 112.

Partea interactivă din activitate reprezintă turul ghidat în Centrele de preluare a apelurilor de urgență 112, unde vor interacționa cu echipa 112, vor asculta în cască apeluri de urgență și vor urmări acțiunile operatorului în momentul recepționării apelului de urgență.

Vizitele de informare sunt organizate în zilele de marți, miercuri și joi, cu începere de la ora 13.00, cu o durată de până la o oră. Grupurile de elevi sunt formate din minim 20 și maxim 50 de persoane. Pe durata vizitei, grupul este însoțit de cel puțin o persoană adultă și de reprezentanții echipei 112.

De la începutul anului, serviciul de urgență 112 a fost vizitat de peste 1000 de copii de diferite vârste. În perioada vacanței de vară, instituția este vizitată de copii din taberele de odihnă cu sejur de zi, centrele recreative cu programe educaționale și școlile de vară.

Orașul care îi plătește pe oamenii fără adăpost cu 1.000 de dolari lunar

Peste 800 de locuitori ai orașului Denver din Colorado care nu aveau adăpost au primit 1.000 de dolari pe lună timp de un an și aproape jumătate dintre ei au reușit să își găsească locuințe, iar o parte dintre participanții acestui program au acum joburi stabile.

Orașul care îi plătește pe oamenii fără adăpost cu 1.000 de dolari lunar

Foto: Profimedia

Jarun Laws trăia în mașina lui în parcarea unui restaurant. El a lucrat acolo ca bucătar până în 2020 și câștiga în jur de 400 de dolari pe lună. De-abia avea destui bani să își achite taxele pentru mașină și pensia alimentară, însă nu avea destul să plătească și chiria, transmite digi24.ro.

Bărbatul de 51 de ani plătea uneori o parte din salariu ca să închirieze o cameră ieftină de hotel în weekend, unde își petrecea timpul cu copiii. Se chinuia să își permită mâncare, haine și medicamente – și a fost fără adăpost pentru aproape un deceniu. Totul s-a schimbat când s-a înrolat în Proiectul pentru Venitul de Bază din Denver. 

Programul pilot i-a permis lui Laws să obțină un apartament temporar mobilat, să își petreacă mai des timpul cu copiii și să găsească un job mai bine plătit. Programul, care a început să facă primele plăți în toamna anului 2022, a inclus peste 800 de locuitori ai statului Colorado care nu aveau adăpost. 

Printre ei s-au numărat oameni care trăiau în mașini, adăposturi temporare, în aer liber sau în alte condiții incerte. Participanții au primit banii direct, fără nicio condiție adițională, și puteau cheltui banii pe orice aveau nevoie. În raportul publicat după un an de la începutul proiectului se arată că 45% dintre participanți au reușit să își găsească o casă sau apartament în care să trăiască, după ce au primit venitul de bază timp de 10 luni.

Ei au făcut mai puține vizite la urgențe, au stat mai puține nopți la spital sau în adăposturile temporare și au ajuns mai rar la închisoare. Mai mult, prin acest proiect, orașul a cheltuit cu 589.214 dolari mai puțin pe serviciile publice, potrivit raportului. Programul din Denver a durat un an și a fost extins în ianuarie pentru încă șase luni. 

Participanții au fost împărțiți în trei grupe în mod aleatoriu: un grup a primit 1.000 de dolari pe lună timp de un an; alt grup a primit 6.500 de dolari de la început și, apoi, 500 de dolari pe lună; al treilea grup – grupul de control – a primit doar 50 de dolari pe lună. Banii primiți i-au ajutat pe participanți să plătească pentru transport, igienă, haine și alimente, dar și pentru chirie, servicii medicale și achitarea altor datorii.

Persoanele care au primit 1.000 de dolari pe lună sau o sumă mai mare de la început au avut mai multe șanse să găsească un job stabil decât înainte de a primi un venit de bază. Participanții au putut să își petreacă mai mult timp cu familia și prietenii, iar părinții au putut să își sprijine copiii și nepoții mai bine. 

Totuși, multe familii le-au spus cercetătorilor că se tem că nu vor mai putea să își plătească facturile odată ce plățile vor fi întrerupte. Unii dintre ei se tem că se vor întoarce pe străzi. Laws, spre exemplu, a fost nevoit să se mute din nou în mașină după ce nu a mai primit bani în cadrul programului. 

Orașul Denver, Colorado Trust și o fundație anonimă au finanțat proiectul și au pus la dispoziția participanților o sumă de 9,4 milioane de dolari. Acum, autoritățile din Denver încearcă să strângă alte fonduri pentru a continua programul și pentru al treilea an.

Până la sfârșitul acestui an, cetățenii români ar putea călători în SUA fără viză

După vizită la Washington, ministrul român de externe Luminița Odobescu consideră că există șanse mari ca, până la sfârșitul acestui an, cetățenii români să poată călători în Statele Unite ale Americii fără a mai avea nevoie de viză.

Acest lucru va fi posibil dacă România va reduce rata de refuz a vizelor sub pragul de 3% . Includerea României în Programul Visa Waiver ar permite cetățenilor români să călătorească în Statele Unite cu scop turistic sau de afaceri pentru o perioadă de până la 90 de zile, fără a solicita viză, scrie www.tvrmoldova.md.

Luminița Odobescu, ministrul de Externe al României: ,,A fost o tema principala de discuție cu secretarul de stat Antony Blinken dar și cu alți oficiali americani. Am trecut în revistă progresele în pregătirea includerii României în programul Visa Waver și am reconfirmat angajamentul nostrum pentru a continua cooperarea strânsă în vederea atingerii acestui obiectiv în cel mai scurt timp posibil.

Am înregistrat progrese imporortate pe partea legislative, partea română a încheiat ultimele acorduri de asemenea avansăm în ceea ce privește scăderea ratei de refuz care trebuie să ajungă sub 3%. Eforturile noastre continuă într-un ritm accelerat obectivul nostrum este de a realize acest lucru până la sfârșitul anului dar depinde așa cum am spus de retducerea ratei de refuz sub 3%. Deci eforturile noastre sunt în această direcție”.

Comandantul unității de aviație a Forțelor Aeriene Ruse, ucis în Ucraina
Articolul anterior
Imagini dramatice! O luptă între ceceni și ucraineni, surprinsă cu o cameră video
Articolul următor