Elevii din Chișinău revin mâine la școală, însă cu anumite condiții

Elevii care își fac studiile în Capitală vor reveni de marți, 16 martie la lecții, însă cu anumite condiții, potrivit unei decizii a Comisiei de Sănătate Publică a municipiului Chișinău.

foto: shutterstock

Astfel elevii din învățământul primar vor relua procesul educațional cu prezența fizică la ore, cu respectarea strictă a normelor de sănătate publică privind prevenirea și răspândirea COVID-19 și a modelelor aprobate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

La fel se vor prezenta fizic la ore și elevii claselor absolvente (IX-a, a XII-a, a XIII-a seral), într-un număr stabilit în baza suprafeței sălii de clasă.

Elevii claselor V-VIII și X-XI, vor învăța online, de la distanță.

Potrivit aceleiași hotărâri, activitatea extrașcolară va fi permisă doar cu prezența fizică a unui număr maxim de 15 elevi în grupă.

La fel, se reia activitatea centrelor de tineret, începând cu 16 martie 2021, cu prezență fizică a unui număr de maximum 20 de persoane.

Decizia rămâne în vigoare până la aprobarea unor noi modificări de către Comisia Națională de Sănătate Publică (CNSP).

sursa: www.radiochisinau.md

Primăria din Bălți a redus programul de lucru pentru economisirea energiei electrice

Primăria municipiului Bălți a decis să modifice programul de lucru al angajaților pentru a reducere consumul de energie electrică în contextul stării de urgență, scrie IPN.

Potrivit unei dispoziții semnate de primarul Alexandr Petkov pe 13 ianuarie 2025, noul program intră în vigoare imediat și stabilește un interval orar fix, între 08:00 și 16:30, cu o pauză de masă de 30 de minute, între 12:00 și 12:30.Decizia vine ca răspuns la recomandările Comisiei pentru Situații Excepționale, din 27 decembrie 2024, prin care au solicitat autorităților publice să adopte măsuri pentru economisirea resurselor energetice.Primăria a suspendat, de asemenea, toate graficele individuale de lucru stabilite anterior.Autoritățile locale mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și colaborare în această perioadă, subliniind că măsurile adoptate au scopul de a sprijini funcționarea eficientă a instituției în condiții dificile.Primarul a subliniat că măsura este temporară și adaptată situației excepționale.

Crește consumul de energie: Astăzi a constituit cu 18% mai mult decât ieri

Energocom estimează pentru astăzi o creștere cu 18% a consumului de energie electrică pe malul drept al Nistrului, în comparație cu ziua de duminică, transmite IPN.

Cifra este mai mare și decât lunea trecută, cu 2%.

Energocom informează că a rezervat capacitatea comercială necesară la hotarul cu România, pentru a suplimenta cererea internă de electricitate cu importuri.Astfel, pentru data de 13 ianuarie, Republica Moldova își va asigura necesarul de energie electrică de la centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de la instalațiile locale de energie regenerabilă, precum și cu electricitatea importată, pe bază de contracte bilaterale și de pe bursă, notează sursa.

Republica Moldova va apela marți la energie de urgență, în intervalul 16:00-19:00

Pentru 14 ianuarie se planifică un consum de energie electrică pe malul drept al râului Nistru similar cu cel din data de 13 ianuarie. Din cauza limitei de capacitate a interconexiunii cu România (cumulat pe Piața pentru ziua următoare și pe Piața intrazilnică) nu a fost posibilă rezervarea integrală a capacității, anunță Energocom, citat de IPN.

Prin urmare, în intervalul orelor 16:00-19:00, pentru a-și acoperi prognozele de consum, Republica Moldova va apela la energie de urgență.„Pentru a nu avea deconectări de energie, operatorul de transport Moldelectrica va solicita de la operatorul de transport din România Transelectrica energie ca să poată să fie acoperit necesarul de consum. Deconectări nu vom avea”, a precizat pentru IPN consilierul directorului Energocom, Victor Bînzari.Cetățenii sunt îndemnați să reducă consumul de energia electrică pentru a putea micșora presiunea pe întreg sistemul.Potrivit Energocom, restul electricității necesare pentru data de 14 ianuarie va fi livrată de centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de centralele de energie regenerabilă, precum și suplimentată cu energia importantă, atât în baza contractelor bilaterale, cât și de pe bursă.

Cum se pot înscrie moldovenii cu cetăţenie română pe listele de vaccinare anti-Covid din România
Articolul anterior
O fetiță de 9 ani, infectată cu Covid-19, s-a înecat cu vomă
Articolul următor