Elevii unui raion din țara noastră, campioni la disciplina Istorie în cadrul Olimpiadelor Republicane

Raionul Căușeni campion la disciplina Istorie în anul 2022 la Olimpiadele Republicane. Elevii din raion au obținut trei locuri de frunte, iar un elev din clasa a 12 a fost scutit de examenul de Bacalaureat primind nota 10 din oficiu după ce a luat Locul I la Olimpiada Republicană.

Raionul Căușeni, campion la disciplina Istorie în anul 2022 la Olimpiadele Republicane

Este vorba de Gheorghe Grosu din Căușeni, pentru care Istoria reprezintă o pasiune. Deși în cei trei ani de liceu a studiat la profilul real, anul curent profesoara i-a propus să-și încerce puterile la Olimpiada de Istorie. A demonstrat că este cel mai bun la nivel de raion, fiind calificat ulterior în competiția națională, transmite Studio L

Peste 30 de absolvenți din toată țara și-au încercat puterile pe 19 martie în cadrul Olimpiadei republicane, iar căușeneanul a reușit să convingă juriul că știe cel mai bine care sunt motivele războiului de pe Nistru și ale celuia din Ucraina.

Cam așa și-a educat Lilia Grosu din Căușeni cei doi băieți. Roadele educației le culegi pe parcursul vieții spune mama care se mândrește cu rezultatele obținute de fiul mai mic la olimpiada republicană. Primul loc pe republică și campion la Istorie cu asta s-a ales Gheorghe după ce a muncit 12 ani asiduu în anii de liceu. Dragostea față de Istorie a prins-a de mic, iar de prin clasa a 6-a a înțeles că îi place să citească și să descopere tot mai mult trecutul. 

Pasiunea pentru Istorie vine de la părinți, zice băiatul, care afirmă că aceștia au fost dintotdeauna interesați de trecutul lor. Acum câțiva ani la jubileul tatălui mama i-a dăruit arborele genealogic al familiei, care stă ca o nestemată pe peretele din casă. Prima dată și-a încercat puterile în clasa a 8-a, când a obținut un loc la olimpiada raională, dar că nu cel de frunte. La liceu a urmat profilul real, iar pasiunea pentru Istorie nu l-a părăsit niciodată. 

Anul curent profesorul i-a propus să participe la olimpiada raională, iar după ce a ocupat primul loc aici, a fost propulsat imediat în competiția națională. Gheorghe povestește că proba s-a desfășurat în luna martie, iar acolo peste 30 de elevi de vârsta luni au vrut să demonstreze că sunt cei mai buni. Familia se mândrește cu reușitele băiatului afirmând totodată că cel mai probabil Istoria va rămâne în continuare o pasiune pentru Gheorghe, iar cariera ce va urma nu va fi legată de această disciplină. Primul loc la olimpiada republicană îl scutește pe Gheorghe de examenul de bacalaureat, obținând astfel 10 din oficiu. 

Tânărul afirmă că acest lucru îl bucură cel mai mult. Și nu pentru că n-ar fi încrezut în puterile proprii, dar pentru că uneori emoțiile s-ar putea să te dea de gol. Istoria a fost campioană în acest an pentru raionul Căușeni. Trei elevi din raion s-au ales cu diplome de gradul unu, doi și trei. 

Este vorba de o elevă de la LT Alexei Mateevici din Zaim, un elev de la liceul Alexandr Pușkin și Gheorghe Grosu de la LT Alexei Mateevici din Căușeni. În total, la olimpiadele republicane, raionul Căușeni a obținut în acest an 10 locuri.

O moldoveancă stabilită în Italia a încercat să-și amputeze singură un braț, după ce s-a certat cu soțul ei

O femeie în vârstă de 34 de ani, originară din Republica Moldova, dar rezidentă în localitatea italiană Collazzone, provincia Perugia din Umbria, a fost la un pas de a-și pierde brațul în urma unor dispute petrecute în cadrul familiei sale.

Femeia moldoveancă a ajuns la secția Urgențe a spitalului Santa Maria din Terni, după ce a încercat să-și amputeze brațul stâng cu un cuțit în urma unei altercații cu soțul ei, relatează presa italiană citată de rotalianul.com.

Bărbatul a solicitat imediat o ambulanță la fața locului, iar femeia a fost transportată de urgență la spital, unde o echipă medicală, condusă de dr. Giuseppe Mosillo, a efectuat o intervenție chirurgicală complexă, salvându-i viața și restabilindu-i funcționalitatea mâinii.

Intervenția, începută la ora 01:20 și finalizată la 05:00 dimineața, a fost de succes, datorită tehnicii de microchirurgie utilizate, permițând o reparație detaliată a tendoanelor flexoare, a nervului median și a arterei radiale.

Din fericire, medicii au reușit să stabilizeze starea femeii, ea fiind acum în afara oricărui pericol și recăpătând treptat funcționalitatea mâinii.

Între timp, autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele care au condus la acest incident.

Soțul femeii a fost deja interogat, el fiind primul care a alertat serviciile de urgență, prevenind astfel o tragedie.

La Chișinău s-a desfășurat prima ediție a Turneului Internațional „Chișinău Rhythmic Stars”

Primăria municipiului Chișinău informează că pe parcursul a 3 zile (26-28 aprilie 2024), în Capitală s-a desfășurat în premieră Turneul Internațional „Chișinău Rhythmic Stars”. Evenimentul a fost organizat de Direcția Educație, Tineret și Sport, în colaborare cu Federația de Gimnastică Ritmică Sportivă.

300 de sportive au concurat pe diverse categorii de vârstă și probe: individual, compus și pe obiecte separate, în conformitate cu regulamentul tehnic al Federației Internaționale de Gimnastică.

La această primă ediție, găzduită de Republica Moldova, pe lângă sportivele din cluburile și școlile de profil naționale, au participat gimnaste din România, Irlanda, Israel, Luxemburg, Ucraina și Austria.

În cadrul ceremoniei de premiere, desfășurată sâmbătă, 27 aprilie, curent, viceprimarul Municipiului Chișinău, Angela Cutasevici, a înmânat diplome  sportivelor câștigătoare, care au înregistrat cele mai bune rezultate pe concursuri.

Menționăm că Turneul Internațional „Chișinău Rhythmic Stars” face parte din Programul municipal de co-finanțare a proiectelor pentru sport și altor activități sportive de nivel local și internațional, care prevăd modul sănătos de viață, selecția și pregătirea sportivilor de performanță, antrenarea populației municipiului Chișinău în practicarea sportului.

Suma totală a proiectului a fost de 581 mii lei, dintre care 300 mii au fost alocați din bugetul municipal.

Trafic fluidizat la frontieră în contextul sărbătorilor pascale

„Călătoriți în siguranță în perioada Sărbătorilor Pascale și informați-vă din prima sursă!” este mesajul MAI către toți cetățenii care intenționează să traverseze frontiera de stat în această perioadă, scrie oficial.md.

Este bine cunoscut faptul că perioada sărbătorilor de Paști este una aglomerată pentru Poliția de Frontieră, dar și pentru colegii noștri din Serviciul Vamal, având în vedere creșterea traficului în multe puncte de trecere și riscul creșterii timpilor de așteptare la frontieră.

Experiența din anii anteriori și datele statistice arată că, în perioada imediat următoare, se va înregistra o creștere semnificativă a numărului de traversări ale frontierei, fie că este vorba de România, Ucraina sau Aeroportul Internațional Chișinău. În mod special, se anticipează o creștere a traficului în zilele de joi și vineri în această săptămână, precum și în intervalul de marți până sâmbătă în săptămâna dinaintea Paștelui Blajinilor. Cele mai aglomerate intervale orare sunt între 14:00 și 20:00 pentru intrare și între 08:00 și 14:00 pentru ieșire din țară.

Poliția de Frontieră a dispus o serie de măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier și menținerea unui sistem eficient de supraveghere a frontierei. Activitatea intensivă va fi desfășurată în perioada 1 mai – 16 mai 2024.

Pentru a descongestiona fluxul transfrontalier și a menține situația sub control în punctele de trecere frontierei terestre, Poliția de Frontieră va întreprinde următoarele măsuri:
1. Concentrarea eforturilor în cele mai solicitate puncte de trecere, PTFS Leușeni-Albița, PTFS Sculeni-Sculeni și PTFS Palanca-Maiki-Udobnoe.
2. Luarea de măsuri proactive pentru fluidizarea fluxului de pasageri și autovehicule prin pregătirea locurilor de muncă suplimentare în PTFS, utilizarea tehnicii de control specializate și aplicarea maximă a mijloacelor și a câinilor de serviciu pentru a preveni și contracara migrația ilegală și alte infracțiuni transfrontaliere. (ar permite neîntârziat reamplasarea și/sau implicarea personalului în situație de criză);
3. Folosirea la maxim a infrastructurii PTFS (disponibilitatea tuturor pistelor de control);
4. Întâlniri cu subdiviziunile locale și teritoriale ale Serviciului Vamal pentru a sincroniza numărul angajaților în PTFS, timpul de desfășurare și schimbul de informații privind fluxul din PTFS.
5. Evaluarea periodică a rețelelor schimbului de date între Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal, în vederea prevenirea blocajelor tehnice și a căderilor de rețea;
6. În cadrul tratativelor cu autoritățile de frontieră române, se examinează evantuala extindere a programului de lucru la PTF Leova-Bumbăta la regim non-stop (24/24h).
7. Efectuarea procesului de documentare a unui incident de către alt angajat decât cel implicat pe pista de control, pentru a asigura continuitatea controlului fluxului de călători și mijloace de transport;
8. Întâlniri la nivel de frontieră cu autoritățile de frontieră vecine (România/Ucraina) pentru a coordona măsurile în cazul creșterii fluxului de persoane și mijloace de transport și pentru a gestiona situațiile specifice. La fel, schimbul de informații cu autoritatea de frontieră română privind cetățenii Republicii Moldova care traversează frontiera ungaro-română cu destinația Republica Moldova.
9. Informarea prin toate canalele de comunicare ale Poliției de Frontieră despre orele și zilele cu trafic intens, încurajând călătorii să-și planifice călătoriile în afara orelor de vârf și redirecționarea fluxului către punctele mai puțin aglomerate. (Spre exemplu: mai aproape de PTFS Leușeni este PTFS Leova, în direcția PTFS Sculeni este oportunitatea de a alege PTFS Costești, iar pe linia PTFS Palanca este PTFS Tudora.
10. Asigurarea ordinii publice în Punctele de Trecere a Frontierei de Stat (PTFS), controlul documentelor, al persoanelor și al mijloacelor de transport.
11. Monitorizarea continuă a situației operative și acumularea informațiilor relevante pentru prevenirea acțiunilor care ar putea destabiliza ordinea de drept.

„La trecerea frontierei prin Aeroportul Internațional Chișinău menționăm că va fi sporită activitatea în vederea fluidizării traficului de pasageri și excluderii riscurilor la securitate.
În acest sens, Poliția de Frontieră de comun cu autoritățile cu atribuții în Aeroport vor întreprinde măsurile necesare pentru a oferi un confort optim, climat liniștit și de siguranță tuturor călătorilor. Pe linie de activitate frontalieră vor fi întreprinse măsuri suplimentare privind menținerea regimului în Aeroport, cu suplinirea numărului de polițiști de frontieră și a echipamentelor de control, cât și antrenarea mai multor echipaje canine specializate.

Totodată, accesul în aerogară urmează a fi permis doar pasagerilor, personalului care exercită atribuții de serviciu la prezentarea permisului de acces, precum și membrilor de echipaje ale aeronavelor. Pentru pasageri se va permite intrarea în incinta aerogării în baza prezentării biletului și a documentului de călătorie, controlul cărora va fi efectuat de către reprezentații administrației aeroportuare. După procedură, pasagerul va continua cu înregistrarea la rută, ulterior se va prezenta la controlul de securitate și al documentelor, urmând controlul vamal și așteptarea cursei în sala sterilă.

Pentru a ajuta autoritățile responsabile în fluidizarea afluxului de călători, dar și la degajarea circulației rutiere – excluderea ambuteiajelor din fața aerogării, se solicită prezentarea în Aeroport, cu cel puțin trei ore până la zborul rutei planificate.

Asigurăm cetățenii R. Moldova că polițiștii de frontieră sunt și vor fi prezenți pentru a garanta liniștea și ordinea publică la frontiera de stat.
În zona de frontieră și în localitățile de frontieră pentru a asigura ordinea publică vor patrula mai multe echipaje ale Poliției de Frontieră, în acest sens avem o cooperare excelentă cu armele MAI pe sectorul „verde” al frontierei. În fața oricărei schimbări sau situații precare la frontieră, ne angajăm să intervenim în mod corespunzător conform competențelor și respectând prevederile legale.

În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, reamintim că pot apela non-stop numărul de call-center al Poliției de Frontieră (022 259 717) pentru a primi consultații privind situația la frontieră, regulile de traversare și alte informații publice.

În același timp, recomandăm verificarea validității și a statutului documentului de călătorie utilizat pentru traversarea frontierei de stat. Sugerăm tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniță, pentru a preveni supraaglomerarea în anumite puncte, evitând astfel formarea cozilor.

Este important să manifestăm înțelegere, răbdare și disciplină în timpul procesului de traversare a frontierei de stat, respectând cu atenție regulile și procedurile stabilite.

Vă îndemnăm să vă informați din surse credibile pentru a călători în siguranță!”, au menționat responabilii.

Mai mulți copii din Capitală și-au vândut jucăriile și hainele pentru a ajuta o fetiță dintr-o familie nevoiașă
Articolul anterior
Indicatorul de la intrarea în Mariupol, revopsit în culorile tricolorului rus
Articolul următor