Eșec al misiunii spațiale rusești. Sonda Luna-25 s-a prăbușit pe suprafața Lunii

Sonda spațială rusă Luna-25 s-a ciocnit cu suprafața Lunii la încercarea de aselenizare, după ce comunicarea cu Pământul s-a întrerupt, a anunțat agenția spațială rusă Roscosmos, citată de CNN.

Aceasta trebuia să fie prima misiune de aselenizare a Rusiei din ultimii 47 de ani. Potrivit calculelor preliminare, Luna-25 „a trecut pe o orbită imprevizibilă” înainte de coliziune, a relatat agenția de presă rusă TASS, citată de Digi24.

O comisie interdepartamentală specială va investiga motivele pierderii sondei Luna-25, a adăugat agenția controlată de stat.

Annțul vine la o zi după ce sonda spațială a raportat o „situație de urgență”, în timp ce încerca să intre pe o orbită de pre-aselenizare, potrivit Roscosmos. „În timpul operațiunii, la bordul stației automate s-a produs o situație de urgență, care nu a permis efectuarea manevrei cu parametrii specificați”, a anunțat Roscosmos pe Telegram, sâmbătă.

Misiunea Luna-25 a marcat prima încercare a Rusiei de a așeza o navă spațială pe solul lunar după epoca sovietică. Ultima aselenizare rusească a avut loc pe 18 august 1976.

Sonda spațială Luna-25 a fost lansată de la Cosmodromul Vostochnîi din regiunea Amur din Rusia pe 10 august. Traiectoria i-a permis să depășească landerul lunar Chandrayaan-3 al Indiei, care a fost lansat la mijlocul lunii iulie.

Sonda spațială era programată să aselenizeze luni la polul sudic al Lunii, pentru a explora zona despre care oamenii de știință cred că ar putea conține apă înghețată și elemente prețioase.

Noul mandat al președintelui Maia Sandu, validat de Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor și a validat mandatul Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova. Hotărârea a fost pronunțată cu puțin timp în urmă, scrie deschide.md.

În sala de ședințe au fost prezenți reprezentanții Comisiei Electorale Centrale, precum și reprezentantul legal al Maiei Sandu, avocatul Eduard Digore. Celălalt concurent electoral, Alexandr Stoianoglo, a lipsit de la ședință, dar nici un alt reprezentant legal al său nu a fost delegat.

De menționat că alegerile prezidențiale din această toamnă au fost câștigate de președintele Maia Sandu. Șeful statului a obținut peste 930 de mii de voturi, în timp ce contracandidatul său, Alexandr Stoianoglo, susținut de PSRM și gruparea „ȘOR”, a fost votat de puțin peste 750 mii de alegători.

Precizăm că în actualul scrutin prezidențial au fost înregistrate multiple cazuri de corupere a alegătorilor și finanțare ilegală a campaniilor electorale. Gruparea „ȘOR” achita oamenilor câte 2 mii lei pentru a vota împotriva Maiei Sandu.

Caz revoltător la Sângerei. Un bărbat a încercat să vândă pe internet o lebădă

O intervenție comună a inspectorilor de mediu din Bălți și Sîngerei a dus la descoperirea unui caz grav de încălcare a legislației de mediu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În urma monitorizării activității pe rețelele de socializare, a fost identificată o persoană din localitatea Mărinești, raionul Sîngerei, care încerca să comercializeze o lebădă albă, specie protejată de lege.

Cu sprijinul polițistului de sector, autoritățile au efectuat o percheziție la locuința suspectului. Verificările au confirmat că lebăda era ținută în captivitate în condiții necorespunzătoare.

Pasărea a fost imediat ridicată și eliberată într-un bazin natural din apropierea municipiului Bălți, asigurându-se condiții adecvate până la clarificarea completă a cazului.

Persoana responsabilă de această faptă urmează să fie sancționată conform prevederilor Codului Contravențional al Republicii Moldova, care interzice capturarea, deținerea și comercializarea speciilor protejate. Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește că lebăda albă este o specie strict protejată, iar astfel de acțiuni constituie o amenințare directă la adresa biodiversității. Face apel către cetățeni să respecte legislația de mediu și să semnaleze orice activitate suspectă.

Această acțiune reflectă angajamentul inspectorilor de mediu de a proteja fauna sălbatică și de a descuraja practicile ilegale care pun în pericol echilibrul ecologic.

Moldovenii vor primi lefuri mai mari! Salariul mediu va creşte cu 2.400 de lei anul viitor

Salariul mediu va crește în Republica Moldova cu 2.400 de lei. Începând cu anul 2025, suma va constitui 16.100 de lei, comparativ cu 13.700 în anul 2024, scrie realitatea.md.

Decizia urmează să fie aprobată de către membrii Guvernului. Cifra este una prognozată și se va utiliza pentru a calcula contribuțiile obligatorii și indemnizațiile acordate salariaților.

„Proiectul de hotărâre este elaborat în temeiul prognozei revizuite a indicatorilor macroeconomici pentru anii 2025-2027, prezentate de către Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Actualizarea prognozei s-a realizat reieșind din ultimele date statistice disponibile, inclusiv urmare a coordonării realizate în cadrul misiunii de experți FMI”, precizează responsabilii din cadrul Ministerului Muncii.

Precizăm că, salariul minim în Republica Moldova, începând cu 1 ianuarie 2025, va constitui 5500 de lei. Suma reprezintă cu 10% mai mult decât în 2024, actualmente această remunerare constituind 5000 de lei.

Cu ce nu trebuie să te îmbraci în avion. Sfaturile unui însoțitor de zbor au devenit virale
Articolul anterior
Preoți germani, în centrul unui scandal, după ce au accesat site-uri pornografice chiar de pe computerele bisericii
Articolul următor