Europa se încălzeşte de două ori mai repede decât restul planetei, arată un raport ONU şi Copernicus

Clima Europei s-a încălzit cu 2,3 grade Celsius în 2022 faţă de nivelul din perioada preindustrială (1850-1900) – într-un ritm de două ori mai rapid decât media mondială începând din anii ’80.

incalzire globala

Întreaga planetă s-a încălzit cu aproape 1,2 grade Celsius din cauza emisiei de gaze cu efect de seră, însă ”Europa este regiunea lumii care se încălzeşte cel mai rapid”, anunţă secretarul general al Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM) a ONU, Petteri Taalas, citat în prefaţa unui raport ONU şi programul european Copernicus, relatează AFP, conform news.ro.

În noiembrie, OMM anunţa că Europa s-a încălzit înr-un ritm de +0,5 grade Celsius pe deceniu începând din anii ’60, adfică de două ori mai repede decât media altor cinci regiuni meteorologice mondiale.

În majoritatea Europei, ”temperaturile mai au exacerbat secete intense şi generalizate, au alimentat incendii de pădure violente, care sunt responsabile de a doua cea mai mare suprafaţă arsă măsurată vreodată pe continent, şi au provocat o supramortalitate de ordinul miilor din cauza caniculelor”, precizează Petteri Taalas.

Potrivit bazei de date privind situaţiile de urgenţă (EM-DAT), pericolele meteorologice, hidrologice şi climatice care au avut loc în Europa în 2022 au afectat în mod direct 156.000 de prsoane şi au cauzat 16.365 de decese, aproape exclusiv din cauza valurilor de căldură.

Începând din 1980, catastrofele meteorologice – între alte canicule şi inundaţii – au cuazat moartea a 195.000 de persoane, anunţa miercuri Agenţia Europeană a Mediului (AEE).

Valoarea pagubelor economice – majoritatea legate de inundaţii şi furtuni – este estmată la un total de aproape două miliarde de dolari în 2022 – departe de cele 50 de miliarde de dolari estimate în 2021, în urma unor inundaţii excepţionale.

Anul 2022 nu este, ”din nefericire, un caz unic sau o bizarerie a climei”, comentează directorul Observatorului Mosdificărilor Climatice Copernicus (C3S) al Uniunii Euroipene (UE), Carlo Buontempo.

El ”se înscrie într-o tendinţă care va face episoadele extreme de stres termic mai frecvente şi mai intense în toată regiunea”, avertizează el.

O rară rază de speranţă în acest raport arată că, în 2022, în Europa, energia solară şi eoliană au produs împreună – pentru prima oară – mai multă electricitate (22,3%) decât gazele de origine fosilă (20%).

Caz șocant la Anenii Noi! Un bebeluș a fost strivit de mașina condusă de tatăl său

Un bebeluș de 11 luni a decedat vineri, 14 martie, după ce a fost lovit mașina condusă de tatăl său, în localitatea Ciobanovca, raionul Anenii Noi.

Potrivit ofițerului de presă al IP Anenii Noi, Mariana Didenco, tragedia s-a produs atunci când tatăl, în vârstă de 30 de ani, aflat la volanul unui automobil marca Volkswagen, a efectuat o manevră, iar micuțul, aflat în fața autoturismului, a fost lovit de acesta, deoarece tatăl nu l-a observat, transmite Știri.md.

În urma impactului, micuțul a suferit multiple traumatisme și a fost transportat de urgență la spital. Din păcate, medicii nu au reușit să-l salveze.

Rezultatul testării alcooloscopice a indicat că bărbatul nu a consumat alcool.

Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragediei.

O nouă lovitură pentru Ilan Şor: Magazinele Duty Free vor fi evacuate din Aeroportul Chişinău

Politicianul fugar, Ilan Șor, riscă să rămână fără magazinele Duty Free din incinta Aeroportului Chișinău. Potrivit șefului Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, autoritățile vor renunța la licitații. În cadrul unei emisiuni televizate, Cojuhari a declarat că în câteva luni, ca și în cazul spațiilor de alimentație, aerogara urmează să preia și zonele Duty Free din terminal, scrie evz.ro

„Spre asta mergem. Totul va fi bine. Au fost preluate toate spațiile o dată, întreprinderea să aibă timp să se pregătească. Credeți-mă, veniturile din această activitate vor veni în bugetul aeroportului, în bugetul de stat și condițiile nu vor fi mai proaste. În următoarele luni, aeroportul va anunța și vor fi preluate toate spațiile”, a declarat Roman Couhari.

Oficialul a precizat că, peste câteva luni, vor fi făcute și alte anunțuri. De această dată referitoare la companiile care prestează servicii de handling. Adică de deservire a avioanelor și pasagerilor la sol. Acestea fiind controlate de Ilan Șor, asta deși statul a preluat în proprietate aeroportul încă acum doi ani.

Licitațiile pentru Duty Free din Aeroportul Chișinău s-au blocat: Autoritățile și-au asumat managementul direct

La începutul anului 2024, Agenția Proprietăți Publice și Aeroportul Internațional Chișinău au scos la licitație și zonele Duty Free din aerogară, concursuri care nu s-au mai încheiat. În vara 2019, activele acestor magazine au fost puse sub sechestru. Însă la scurt timp spațiile comerciale și-au reluat activitatea cu schimbarea periodică a administratorilor privați, în spatele cărora ar sta Ilan Șor.

Din septembrie 2023, autoritățile de la Chișinău au anulat regimul Duty Free. Comercializarea produselor și mărfurilor în aceste spații comerciale din zonele vamale au început să fie impozitate.

La sfârșitul lunii februarie, administrația Aeroportului Chișinău și APP se arătau convinse că vor putea gestiona mai eficient și cu un profit mai mare restaurantele din terminal. Cojuhari se referea oferta propusă de compania privată care a adminstrat până acum spațiile. Firma „Aerofood”, care a deținut trei localuri în aeroport, a venit cu o ofertă de peste un milion de euro anual, care a fost însă refuzată de conducerea aerogării.

Primele licitații pentru sapațiile comerciale

Prima licitație privind gestionarea spațiilor comerciale a fost anunțată pe 18 ianuarie 2024 pentru zonele „Zona Sterilă” și „Zona Duty-Free”. Atunci au fost înregistrate două companii – Lagardère și LeBridge. Ministrul Infrastructurii de atunci, Andrei Spînu, a anunțat anularea concursului, acuzând sabotarea procesului.

În martie 2024, autoritățile au anunțat o nouă licitație, iar pe 25 martie 2024, una dintre cele două companii s-a răzgândit și a renunțat la participare.

Ulterior, pe 29 mai 2024, Aeroportul a inițiat a treia licitație publică, iar pe 21 iunie 2024, aceasta a fost suspendată de Curtea Constituțională din cauza nerespectării procedurilor legale în privința privatizării Aeroportului Chișinău.

Pe 30 septembrie 2024, Aeroportul a prelungit termenul de depunere a ofertelor, însă procesul a fost din nou anulat. Pe 19 octombrie 2024, etapa de depunere a cererilor de participare la licitație s-a încheiat, iar la scurt timp procesul a fost anulat din nou.

Într-o singură zi, cinci bărbați au fost reținuți pentru implicarea în două cazuri de escrocherie cu “implicarea rudei în accident rutier”

Într-o singură zi, cinci bărbați cu vârstele cuprinse între 24 și 53 de ani au fost reținuți de polițiștii din Ungheni, fiind suspectați de implicarea în două cazuri de escrocherie săvârșite prin metoda “implicarea rudei în accident rutier”, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În primul caz, în capcana infractorilor a căzut o femeie de 74 de ani, originară din orașul Ungheni.

Suspecții au acționat după metoda clasică. Aceștia au apelat telefonic victima și, sub pretextul că fiul acesteia a fost implicat într-un accident rutier, au solicitat transmiterea mijloacelor financiare în sumă de circa 500 000 de lei.

Ulterior, doi tineri s-au deplasat la domiciliul femeii, de unde au ridicat suma de 491 mii de lei.

După ce victima și-a dat seama că a fost înșelată, a sesizat imediat Inspectoratul de poliție Ungheni.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală, iar grație măsurilor de investigație și acțiunilor de urmărire penală efectuate de polițiști, cei doi suspecți au fost identificați și reținuți. Aceștia s-au dovedit a fi doi tineri de 29 și 30 de ani, originari din orașul Ungheni.

În vederea acumulării materialului probatoriu, polițiștii în comun cu procurorii raionului Ungheni au dispus efectuarea perchezițiilor, la două adrese din capitală.

Acolo oamenii legii au depistat alți doi suspecți cu vârstele de 24 și 29 ani, cetățeni străini, care au fost și ei reținuți.

În cel de-al doilea caz, o femeie de 72 de ani, originară din raionul Ungheni, a fost victima escrocilor.

Aceasta a transmis suma de 3.000 euro și 95.000 lei unui bărbat necunoscut, fiind înșelată după același scenariu, de această dată, sub pretextul că fiica victimei ar fi fost implicată într-un accident rutier soldat cu victime.

Polițiștii au identificat imediat suspectul, un bărbat de 53 de ani, originar din orașul Ungheni, care a fost și reținut în cadrul unei cauze penale.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate în schemă.

Amintim repetat – NU transmiteți bani persoanelor necunoscute!

În cazul în care sunteți v-ați pomenit într-o situație similară și aveți anumite dubii, închideți imediat apelul și solicitați de urgență intervenția Poliției la 112.

Ce a pățit un bărbat care a mâncat cel mai iute ardei din lume. Medicii lansează un avertisment pentru iubitorii de „senzații tari”
Articolul anterior
Bebeluș de 2 luni, ținut fără mâncare de părinți, internat în spital în stop cardio-respirator
Articolul următor
Close menu