Consumul ocazional și moderat de alcool nu reprezintă un pericol pentru sănătate, însă trebuie să fim atenți și la băuturile alcoolice alese întrucât unele sunt mai sănătoase decât altele.
Ce conțin băuturile alcoolice
Băuturile alcoolice sunt nule din punct de vedere nutrițional, adică nu conțin nutrienți esențiali pentru sănătate și adesea vin la pachet cu un aport caloric considerabil. Băuturile conțin cantități mari de zahăr, care cresc nivelul de zahăr din sânge și, totodată, alcoolul deshidratează organismul. Organismul percepe alcoolul ca pe o toxină, așa că ficatul se va strădui să îl elimine cât mai repede și eficient din organism. Așadar, în cazul pacienților cu afecțiuni hepatice, consumul de alcool nu este permis nici măcar în cantități moderate, scrie doc.ro.
Dacă sănătatea îți permite însă să te răsfeți cu un pahar de alcool pe zi în perioada sărbătorilor de iarnă, ar trebui să știi care sunt cele mai bune variante, potrivit nutriționiștilor.
În primul rând, nutriționiștii recomandă evitarea băuturilor alcoolice pe care le cumperi deja preparate, de tip cocktail. Acestea conțin o cantitate ridicată de zahăr sau îndulcitori artificiali, precum și aditivi, arome sau conservanți.
Băuturile alcoolice cele mai sănătoase
Vinul sec
Zahărul din struguri se transformă, în procesul de fermentare, în alcool, ceea ce înseamnă că vinul sec nu conține mult zahăr. Vinul sec conține mai puțin zahăr chiar și decât o bere. Ideal ar fi să alegi vin roșu întrucât acesta conține antioxidanți din belșug.
Vinul roșu este recunoscut pe scară largă ca fiind una dintre cele mai sănătoase băuturi alcoolice. Acesta este sărac în calorii și oferă, de asemenea, unele beneficii pentru sănătate. În plus, este bogat în antioxidanți precum resveratrol și proantocianidine, care susțin sănătatea cardiovasculară.
Studiile au arătat că consumul unei cantități moderate de vin roșu cu un conținut de alcool de 12% până la 15% zilnic poate ajuta la prevenirea bolilor de inimă. În plus, polifenolii din vinurile roșii ajută, de asemenea, la menținerea flexibilității vaselor de sânge și pot chiar scădea riscul de cancer, potrivit unei cercetări recente 1. Și vinul alb sec are mai puțin alcool decât cel roșu, de aceea are mai puține calorii.
Vinul fiert
Vinurile fierte sunt populare în preajma sărbătorilor, dar le poți savura pe tot parcursul anului. Vinul fiert îmbină antioxidanții care se găsesc în compoziția vinului roșu cu un amestec de mirodenii sănătoase care pot da băuturii un impuls terapeutic. Atunci când alegi un vin, nutriționiștii ne sfătuiesc să optăm pentru un soi organic. Vinurile ecologice certificate au mai puțin zahăr, aditivi și conservanți și pot preveni durerile de cap a doua zi.
Șampania
Șampania este un vin spumant obținut din struguri albi și poate avea mai puține calorii decât un pahar de vin alb sau o bere. Strugurii folosiți pentru a obține șampanie sunt bogați în compuși fenolici, antioxidanți care pot stimula sănătatea creierului și pot ajuta la reducerea riscului de demență.
De fapt, un studiu efectuat pe animale din 2013 a constatat că șampania a îmbunătățit memoria la rozătoarele în vârstă. Deși descoperirile nu au fost încă confirmate pentru creierul uman, cercetătorii au considerat că rezultatele au fost promițătoare și au comparat rezultate similare pentru alte alimente bogate în antioxidanți, cum ar fi afinele.
Vodca cu apă minerală
Vodca nu conține zahăr, ceea ce înseamnă că are și o cantitate mai mică de calorii decât alte băuturi alcoolice. Este recomandat să se consume cu apă minerală, nu cu suc, pentru a evita caloriile suplimentare. Pentru un gust mai plăcut se poate folosi zeamă de lămâie sau de portocală.
Gin, whiskey, tequila
Aceste băuturi nu conțin îndulcitori artificiali și zahăr, așa că au un aport caloric mai mic, comparativ cu băuturile care conțin zahăr, precum lichiorul. Pentru a evita zahărul și caloriile în plus se recomandă consumul acestor băuturi alături de apă minerală, nu alături de suc. Se poate folosi zeamă de limetă, de lămâie sau de portocale pentru aromatizarea băuturii.
Bloody Mary
Cocktailul pe bază de vodcă și suc de roșii, combinat cu sare, Bloody Mary este o băutură slab calorică, dar are totodată și calități nutriționale. Sucul natural de roșii conține antioxidanți, vitamina C și potasiu.
Cum să eviți consumul excesiv de alcool
Femeile ar trebui să-și limiteze consumul de alcool la cel mult o băutură pe zi, în timp ce bărbații ar trebui să-și limiteze consumul de alcool la cel mult două pahare pe zi, conform Ghidurilor dietetice pentru americani. Experții medicali folosesc acum termenul „tulburare de consum de alcool” mai degrabă decât „abuz de alcool” pentru a aborda preocuparea legată de consumul excesiv de alcool.
Consumul moderat de alcool te poate ajuta să eviți unele dintre efectele fizice negative ale alcoolului, precum mahmureala, creșterea în greutate și tulburările de somn. În acest sens, mizează doar pe băuturile alcoolice care au un conținut mai scăzut de zahăr.
Consumul excesiv de alcool poate afecta somnul, iar somnul de calitate este unul dintre cei mai importanți factori ai sănătății generale. Cercetătorii au descoperit că cel mai bine este să bei cu cel puțin patru ore înainte de culcare, pentru a evita să ai un somn întrerupt 2.
Femeile însărcinate, persoanele care se luptă cu abuzul de alcool, cei cu anumite afecțiuni, cum ar fi boli hepatice și persoanele care iau anumite medicamente nu ar trebui să consume deloc alcool. Motivul? Alcoolul este un deprimant al sistemului nervos central. Prin urmare, este important să verifici și dacă medicamentele pe care le iei sunt contraindicate în cazul în care vrei să consumi alcool. Printre acestea se numără analgezicele eliberate fără prescripție medicală, cum ar fi ibuprofenul, care pot interacționa cu alcoolul provocând sângerări la nivelul stomacului și leziuni hepatice atunci când sunt administrate în cantități mari.
De altfel, specialiștii spun că abținerea de la alcool este necesară pentru persoanele care încearcă să slăbească și pentru persoanele care se antrenează pentru un eveniment de anduranță sau se pregătesc pentru o prezentare la serviciu. De asemenea, dacă ai probleme cu digestia sau cu anxietatea, ar trebui să stai departe de alcool.