Organizațiile pentru protecția drepturilor omului vor urmări îndeaproape cazul Anei-Maria, tînăra de 19 ani, care a fost găsită moartă în a opta zi după ce a urcat într-o mașină de ocazie, scrie noi.md.
Veronica Teleucă, coordonatoare în cadrul Coaliției Viața fără Violență în Familie, susține că își pune toate speranțele în oamenii legii. Specialista sugerează autorităților să introducă modificări legislative, pentru ca în cazul dispariției unor persoane care se încadrează în niște criterii de vulnerabilitate, căutările să înceapă înaintea expirării termenului de 72 de ore.
„Poate în anumite cazuri, cînd sînt anumite criterii de vulnerabilitate, cum ar fi cazul Anei-Maria care era însărcinată, este cazul ca poliția să nu aștepte aceste 72 de ore, termenul prevăzut de legislație. Poate acest caz de femicid și este un punct de discuție, poate ar trebui să fie niște modificări legislative, pentru că aici avem și o dublă vulnerabilitate: în primul rînd că este femeie, care pe lîngă violența fizică mai este și potențială victimă a violenței sexuale, plus era o tînără însărcinată. În astfel de cazuri cred că trebuie de acționat cu multă celeritate, deci cu rapiditate mare și multă promptitudine”, a declarat Veronica Teleucă în cadrul ediției de miercuri, 24 aprilie, a emisiunii „Moldova Gîndește LIVE”. De cealaltă parte, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu a dat asigurări că în cazul Anei-Maria, nu s-a ținut cont de termenul de 72 de ore. „S-a recurs imediat la căutări. Sensibilizarea a apărut imediat că ceva nu este în regulă. Sîmbătă deja colegii de la investigații lucrau deja absolut peste tot la Orhei, pentru că primele zile noi am căutat masiv la Orhei”, a subliniat Viorel Cernăuțeanu.
Ana Maria, o tînără de 19ani de la Orhei, însărcinată în luna a șasea a fost găsită moartă după o săptămînă de căutări, într-o rîpă dintr-o fîșie forestieră din raionul Telenești. Luni, 22 aprilie, procurorii au anunțat că, preliminar, ea a murit din cauza unei traume cranio-cerebrale deschise. Totuși, expertiza urmează să stabilească cauza exactă a decesului, deoarece pe copul tinerei au fost găsite mai multe urme de tortură. Oamenii legii urmează să se stabilească și dacă în corpul ei nu au fost introduse substanțe psihotrope. Pe acest caz urmează să fie inițiat un dosar penal pentru omor intenționat. Singurul suspect în acest caz, un fost polițist de 45 de ani, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Acesta se declară nevinovat și nu colaborează cu ancheta. Dacă va fi găsit vinovat,el riscă pînă la 20 de ani de închisoare sau chiar detenție pe viață.