Familiile victimelor accidentului feroviar din Grecia au refuzat despăgubirile de 42.000 de euro

Accidentul feroviar din Grecia a luat 57 de vieți, iar familiile lor își doresc dreptate. Acestea nu vor să accepte despăgubirile oferite de statul elen și vor ca cei vinovați să plătească pentru pierderile omenești, scrie spynews.ro.

Grecia: Cel puţin 32 de morţi şi 85 de răniţi în coliziunea a două trenuri  | Replica Media

Accidentul feroviar din Grecia este unul extrem de tragic. În noaptea de 28 februarie, un tren de pasageri s-a lovit frontal cu un tren de marfă, iar 57 de persoane au fost ucise, majoritatea studenți. Statul a decis să ofere despăgubiri în valoare de 42.000 de euro familiilor, însă, au refuzat.

Despăgubirile oferite de Guvern

În urma tragicului accident, Guvernul grec a decis să ofere bani familiilor care și-au pierdut membrii, astfel despăgubirile anunțate sunt:

  • 42.000 euro pentru familiile persoanelor care au murit
  • 10.000 de euro pentru răniții care sunt încă internaț
  • 5.000 de euro pentru răniții care au fost externați
  • 300 de euro pentru bagajele morților și răniților

Familiile victimelor refuză să primească acești bani și își doresc ca se obțină dreptatea. Cei vinovați să fie trași la răspundere, fără să ofere sume compensatorii.

„Nicio despăgubire nu va înfrâna lupta noastră pentru a obține dreptate pentru familii și pentru ca toată lumea să fie trasă la răspundere”, a declarat Stelios Sourlas, un avocat al victimelor.

„Nu vrem banii lor”

Mai mulți părinți ai tinerilor care și-au pierdut viața au refuzat despăgubirile. Ei consideră că vinovații accidentului se ascund și oferă bani pentru a le cumpăra tăcerea. Nu vor încheia până când cei vinovați nu vor plăti.

„Nu vrem banii lor, ei sunt criminali. Nu vrem bani de la criminali. E ridicol cât costă pentru ei viețile omenești. Le-au estimat la 42.000, nu le este rușine”, spune tatăl unui tânăr mort în accidentul feroviar din Tempi, potrivit LIVE NEWS.

Rudele victimelor nu ar trebui să accepte banii dacă li se cere de către companie să renunțe la orice drept, pentru litigii. O avocată susține că acceptarea acestor daune nu va exclude posibilitatea de a obține și alte drepturi, în instanță, sume cuprinse între 300.000 și 500.000 de euro. Guvernul elen a anunțat că toate familiile care au pierdut un membru vor primi o pensie de 1.600 de euro, în fiecare lună, dar și eliminarea datoriilor față de stat.

Un cetățean turc, reținut după ce a estorcat 7.000 de euro de la un om de afaceri din Chișinău

Ofițerii CNA și procurorii au reținut în flagrant un cetățean al Turciei în momentul primirii unei sume de 7000 de euro de la un om de afaceri din  capitală. Banii ar fi fost estorcați pentru stoparea unor pretinse investigații efectuate de poliție, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor acumulate, bănuitul i-ar fi comunicat denunțătorului, care conduce  împreună cu un alt cetățean turc o companie specializată în servicii de call-centru, că Poliția ar investiga anumite aspecte legate de activitatea acestora. Astfel, pentru a-i determina pe oamenii legii să adopte o decizie favorabilă pe marginea investigațiilor, bănuitul ar fi cerut 7000 de euro.

Pe acest caz a fost pornită o urmărire penală în temeiul art. 326 cod penal – traficul de influență. În urma acțiunilor ofițerilor CNA, a fost documentată transmiterea banilor, soldată cu reținerea în flagrant a cetățeanului turc și plasarea acestuia în izolator pentru 72 de ore.

Toate acțiunile au avut loc sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Chișinău. Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabilă a instanței de judecată.  

Vitezoman surprins cu 180 km/h în apropiere de Peresecina, într-o zonă unde s-au înregistrat 29 de accidente

În această dimineață, polițiștii de patrulare au surprins un șofer de 28 de ani care conducea un Ford cu viteza de #179_km/h, pe traseul R6 (Chișinău-Orhei), în apropierea satului Peresecina, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Șoferul a depășit limita legală cu 89 km/h, iar conform legii, acesta riscă o amendă de până la 5.000 lei și suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de la 60 la 90 de zile.

Amintim că acest segment de drum este unul cu risc sporit de accidente!

De la începutul anului, în această zonă s-au înregistrat 29 de accidente rutiere, în urma cărora o persoană și-a pierdut viața, iar altele 10 au suferit traumatisme.

Frigul se lasă peste toată Republica Moldova

Vreme rece în toată țara! Temepraturile continuă să scadă și vor fi azi, 14 noiembrie, între 4 – 8 grade Celsius, în timpul zilei. Odată cu lăsarea serii, figul se va accentua, iar mercurul din termometre va ajunge în timpul nopții la -2 grade Celsius, informează unica.md.

Cerul va fi înnorat și s-ar putea să fie lapoviță.

Mâine,temperaturile vor rămâne neschimbate. Maximele vor fi de 5 – 8 grade Celsius.

Copil de 3 ani, filmat în timp ce conduce un Ferrari de jumătate de milion de euro. Tatăl său este un politician turc
Articolul anterior
Țara din Africa obligată legal să îl aresteze pe Putin. Președintele rus are programată o vizită în luna august
Articolul următor