Fără hârtie, fără pierdere de timp și proces mai rapid pentru operatorii economici: Serviciul Vamal lansează versiunea digitală a certificatului de origine preferențială

Începând cu 17 martie 2025, operatorii economici vor putea solicita certificatul de origine preferențială a mărfurilor exclusiv electronic, fără hârtie și fără pierdere de timp, într-un proces rapid și transparent, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Acest lucru va deveni posibil prin lansarea, în regim pilot, a versiunii modernizate a modulului SICOM (Sistemul Informațional Certificate de Origine Mărfuri) din Sistemul Informațional „ASYCUDA World”, în cadrul proiectului „Digitalizarea Serviciului Vamal din Republica Moldova”, finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și implementat de Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD).

Unul dintre cele mai mari avantaje ale acestei inițiative este eliminarea totală a documentelor pe hârtie. Operatorii economici nu vor mai fi nevoiți să depună cereri sau acte justificative în format fizic. Toate documentele vor putea fi transmise și procesate electronic, economisind astfel timp prețios și reducând volumul de muncă. Mai mult, comunicarea între autoritatea vamală și operatori va avea loc exclusiv prin intermediul mesageriei Sistemului Informațional, iar orice solicitare de informații suplimentare va putea fi făcută rapid, în regim online.

Prin digitalizarea procesului, timpul de procesare a cererilor va scădea considerabil, iar procedurile vor deveni mult mai transparente și eficiente. Operatorii economici vor avea acces instantaneu la informațiile necesare, iar întregul flux de lucru va fi mult mai bine organizat.

Pentru o implementare eficientă, Serviciul Vamal a elaborat Normele tehnologice privind digitalizarea procesului de eliberare a certificatelor de origine preferențială. De asemenea,  în procesul de pilotare participă atât funcționarii vamali cât și reprezentanți ai mediului de afaceri, fapt ce va contribui activ la testarea pilot a sistemului și va oferi feedback pentru optimizarea acestuia.

Alexandru Iacub, directorul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, a declarat:
„Digitalizarea proceselor vamale este o prioritate strategică, iar trecerea la un sistem complet electronic pentru solicitarea certificatului de origine preferențială va aduce un real beneficiu mediului de afaceri. Vom reduce semnificativ timpul de procesare, vom elimina complet documentele pe hârtie și vom asigura transparență maximă, aliniind Serviciul Vamal la cele mai bune practici internaționale.”

Prin această inițiativă, Serviciul Vamal continuă să modernizeze procesele, să sprijine eficiența comerțului și să consolideze parteneriatele cu mediul de afaceri.

Boboasele, la mare căutare în Postul Mare: Cât costă la piață

De obicei, într-un oraș mare ca al nostru, cel mai interesante lucruri se întâmplă … la piață. Care sunt acum cele mai întrebate produse și cât costă, scrie tvrmoldova.md.

Se știe: în post, Fasolea e vedetă la tarabe. O găsești de toate felurile – albă, neagră,  tărcată… Și chiar dacă anul trecut a fost secetos, vânzătorii, oricum, au ce-ți arăta.  

Acum, după fasole trebuie să prinzi rând, ca la carne și pește proaspăt. Și să nu stea omul degeaba la coadă, se gândește, între timp, și la o rețetă.

Prețul pentru un kilogram de fasole începe de la 30 de lei și poate ajunge până la 70, năutul se vinde la 40 lei kilogramul, soia e 18 lei, iar mazărea – 14.

Caz șocant la Anenii Noi! Un bebeluș a fost strivit de mașina condusă de tatăl său

Un bebeluș de 11 luni a decedat vineri, 14 martie, după ce a fost lovit mașina condusă de tatăl său, în localitatea Ciobanovca, raionul Anenii Noi.

Potrivit ofițerului de presă al IP Anenii Noi, Mariana Didenco, tragedia s-a produs atunci când tatăl, în vârstă de 30 de ani, aflat la volanul unui automobil marca Volkswagen, a efectuat o manevră, iar micuțul, aflat în fața autoturismului, a fost lovit de acesta, deoarece tatăl nu l-a observat, transmite Știri.md.

În urma impactului, micuțul a suferit multiple traumatisme și a fost transportat de urgență la spital. Din păcate, medicii nu au reușit să-l salveze.

Rezultatul testării alcooloscopice a indicat că bărbatul nu a consumat alcool.

Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragediei.

O nouă lovitură pentru Ilan Şor: Magazinele Duty Free vor fi evacuate din Aeroportul Chişinău

Politicianul fugar, Ilan Șor, riscă să rămână fără magazinele Duty Free din incinta Aeroportului Chișinău. Potrivit șefului Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, autoritățile vor renunța la licitații. În cadrul unei emisiuni televizate, Cojuhari a declarat că în câteva luni, ca și în cazul spațiilor de alimentație, aerogara urmează să preia și zonele Duty Free din terminal, scrie evz.ro

„Spre asta mergem. Totul va fi bine. Au fost preluate toate spațiile o dată, întreprinderea să aibă timp să se pregătească. Credeți-mă, veniturile din această activitate vor veni în bugetul aeroportului, în bugetul de stat și condițiile nu vor fi mai proaste. În următoarele luni, aeroportul va anunța și vor fi preluate toate spațiile”, a declarat Roman Couhari.

Oficialul a precizat că, peste câteva luni, vor fi făcute și alte anunțuri. De această dată referitoare la companiile care prestează servicii de handling. Adică de deservire a avioanelor și pasagerilor la sol. Acestea fiind controlate de Ilan Șor, asta deși statul a preluat în proprietate aeroportul încă acum doi ani.

Licitațiile pentru Duty Free din Aeroportul Chișinău s-au blocat: Autoritățile și-au asumat managementul direct

La începutul anului 2024, Agenția Proprietăți Publice și Aeroportul Internațional Chișinău au scos la licitație și zonele Duty Free din aerogară, concursuri care nu s-au mai încheiat. În vara 2019, activele acestor magazine au fost puse sub sechestru. Însă la scurt timp spațiile comerciale și-au reluat activitatea cu schimbarea periodică a administratorilor privați, în spatele cărora ar sta Ilan Șor.

Din septembrie 2023, autoritățile de la Chișinău au anulat regimul Duty Free. Comercializarea produselor și mărfurilor în aceste spații comerciale din zonele vamale au început să fie impozitate.

La sfârșitul lunii februarie, administrația Aeroportului Chișinău și APP se arătau convinse că vor putea gestiona mai eficient și cu un profit mai mare restaurantele din terminal. Cojuhari se referea oferta propusă de compania privată care a adminstrat până acum spațiile. Firma „Aerofood”, care a deținut trei localuri în aeroport, a venit cu o ofertă de peste un milion de euro anual, care a fost însă refuzată de conducerea aerogării.

Primele licitații pentru sapațiile comerciale

Prima licitație privind gestionarea spațiilor comerciale a fost anunțată pe 18 ianuarie 2024 pentru zonele „Zona Sterilă” și „Zona Duty-Free”. Atunci au fost înregistrate două companii – Lagardère și LeBridge. Ministrul Infrastructurii de atunci, Andrei Spînu, a anunțat anularea concursului, acuzând sabotarea procesului.

În martie 2024, autoritățile au anunțat o nouă licitație, iar pe 25 martie 2024, una dintre cele două companii s-a răzgândit și a renunțat la participare.

Ulterior, pe 29 mai 2024, Aeroportul a inițiat a treia licitație publică, iar pe 21 iunie 2024, aceasta a fost suspendată de Curtea Constituțională din cauza nerespectării procedurilor legale în privința privatizării Aeroportului Chișinău.

Pe 30 septembrie 2024, Aeroportul a prelungit termenul de depunere a ofertelor, însă procesul a fost din nou anulat. Pe 19 octombrie 2024, etapa de depunere a cererilor de participare la licitație s-a încheiat, iar la scurt timp procesul a fost anulat din nou.

Peste 115 milioane de lei vor fi alocate pentru lichidarea consecințelor calamităților naturale de anul trecut
Articolul anterior
Avertisment pentru părinți: „Nu vă lăsați copiii pe Roblox”!
Articolul următor
Close menu