Transportatorii de colete au protestat la vama Albița, pe motiv că vameșii din România nu le-ar fi permis să treacă frontiera. Serviciul Vamal a venit cu o reacție și i-a îndemnat pe transportatori să consulte prevederile legale naționale și internaționale.
Foto: Serviciul Vamal
„Cu referire la situația din vama Albița, Serviciul Vamal reiterează obligativitatea respectării prevederilor legale naționale și internaționale.
Potrivit informațiilor obținute de la omologii din România, acțiunile de control sunt desfășurate în scopul prevenirii și neadmiterii transportării bunurilor și mărfurilor interzise conform legislației UE.
Pornind de la cele relatate supra, Serviciul Vamal intervine cu recomandări către transportatorii de bagaje neînsoțite: să respecte prevederile legislației UE și anume să nu admită transportarea produselor alimentare ce nu se permit (produse lactate, carne, ouă, etc.), să respecte limita cantitativă la produsele permise, dar și să nu transporte mărfuri și bunuri prohibite (arme, droguri, explozive, etc.).
Menționăm, că identificarea mărfurilor și bunurilor interzise, în rezultat presupun creșterea timpului de control și sancționarea persoanelor implicate în procesul de transportare.
Astfel, recomandăm consultarea în prealabil a cerințelor ce urmează a fi respectate la transportarea bunurilor în momentul traversării frontierei spre Uniunea Europeană, indicate în Regulamentul (UE) nr. 2019/2122 al Comisiei Europene din 10 octombrie 2019”, au scris reprezentanții instituției.