Medicamentele ar putea fi livrate la domiciliu. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat în prima lectură, în contextul situației critice create în sistemul medical din Republica Moldova.
Inițiativa legislativă a venit din partea unui grup de deputați.
”Având în vedere că persoanele bolnave de Covid-19 sunt obligate să stea în izolare, accesul la medicamente este limitat. Acest lucru se observă în special la persoanele care locuiesc singure, persoanele în etate, care nu pot să se deplaseze la farmacii pentru a procura cele necesare în vederea tratamentului virusului COVID-19 și nu au pe cine ruga pentru a le oferi ajutor”, este explicația Comisiei protecție socială, sănătate și familie, unul din autorii proiectului.
Modificarea legislației va garanta tuturor persoanelor acces nestingherit la medicamente, oferind posibilitatea de a le achiziționa la domiciliu.
Proiectul urmează a fi aprobat și în lectura a doua.