Femeile de la noi, ajutate să-şi deschidă propriul business

Un proiect grandios de la noi din ţară vine să ajute femeile să-şi urmeze visul în domeniul antreprenorial.

Scopul principal al programului XY Pre-Accelerator: Women Entrepreneurship III este de a ajuta 30 de fete și femei să-și urmeze visurile în domeniul antreprenorial, în special a celor din grupuri social vulnerabile și cele a căror afaceri au fost afectate de pandemia de COVID-19.

Cu genericul XY Pre-Accelerator: Women Entrepreneurship, programul este creat pentru fete și femei începând cu vârsta de 15-16 ani. Acesta are durata de 6 săptămâni și se va desfășura din 15 septembrie până pe 30 octombrie 2021. Participarea la program este absolut gratuită și este posibilă doar în baza completării formularului de înregistrare. Aplicările sunt deschise până pe 10 septembrie 2021.

Iată ce spune Svetlana Andrieș, Specialistă Programe UN Women Moldova:

„Abordarea inovativă a UN Women Moldova pentru a sprijini fetele și femeile în afaceri prin intermediul programelor de pre-accelerare a ajuns la a 3a ediție. În cadrul acestui program, femeile și fetele vor învăța de la experte și experți specializați în domeniul marketingului, în elaborarea unui pitch pentru investitori și crearea unui model de business, dar și vor beneficia de mentorat și vor stabili contacte cu experți/te și participantele edițiilor anterioare. Schimbul de experiență le va ajuta să crească, să se dezvolte și să identifice noi soluții pentru ecosistemul de start-up-uri. Avem încrederea și convingerea că, prin astfel de inițiative, contribuim la diminuarea diferenței care există în proporția bărbaților și femeilor în business.

Traian Chivriga, fondatorul companiei XY Partners susţine că:

„XY a fost creat cu scopul de a contribui la dezvoltarea de noi afaceri în Republica Moldova. Datorită experienței pe care am acumulat-o în crearea și implementarea diverselor programe pentru antreprenorii începători, considerăm că suntem capabili de a  oferi cel mai esențiale resurse pentru fondatorii și fondatoarele de companii. În același timp, unul dintre scopurile noastre este să obținem o rată de 50% de companii fondate de fete și femei, iar cu ajutorul partenerilor UN Women Moldova, suntem mai aproape de realizarea acestui obiectiv.”

De ce să participi la XY Pre-Accelerator: Women Entrepreneurship?

  • Vei cunoaște cele mai utile și noi tehnici de promovare și de vânzare;
  • Vei avea posibilitatea de a participa la ateliere și sesiuni de formare ce te vor ajuta în dezvoltarea propriei afaceri;
  • Vei obține acces la sesiuni de mentorat cu experte/experți locali și internaționali;
  • Vei întâlni o comunitate de persoane cu scopuri și viziuni asemănătoare;
  • Vei primi o expertiză aprofundată în dezvoltarea de produs;
  • Vei structura propriul model de afacere conform standardelor internaționale.

A doua ediție a programului XY Pre-Accelerator: Women Entrepreneurship s-a desfășurat în perioada 1 martie – 15 aprilie 2021, la care au participat 30 de antreprenoare din Moldova. La sfârșitul ediției, participantele și-au prezentat companiile în fața publicului larg și a juriului, iar în rezultat, 5 afaceri fondate de fete și femei s-au regăsit pe lista câștigătoarelor:

Locul I – Galeria Ou, fondatoare Vasiluța Vasilache și Ruxanda Spatari. Galeria Ou dezvoltă un magazin online de decor interior cu picturi imprimate pe hârtie și pe panză, pentru a ajuta iubitorii de artă și pe cei plecați în străinătate să susțină artiștii locali prin sporirea dezvoltării accesibilității artei din Moldova. 

Locul II – Moft, fondatoare Nadejda Hadjivu. Moft este un brand local de dulciuri vegane, paste din diverse nuci și caramel.

Locul III – AGems Boutique, fondatoare Anastasia Terzi. AGems Boutique oferă accesorii din pietre naturale, oferind fetelor și femeilor bijuterii unice lucrate manual.

Locul IV – KnotBee, fondatoare Daniela Butnaru. KnotBee creează genți și accesorii ecologice pentru femeile care doresc să contribuie la protejarea naturii dar în același timp să fie stilate, unice și originale, purtând un produs autohton creat prin tehnica macrame – o tehnică de lucru manuală care este mai puțin cunoscută în Moldova.

Locul V – Cidru Văratic, fondatoare Irina Brînză. Compania Cidru Văratic își propune să producă cidru făcut în Moldova pentru a oferi consumatorilor o băutura răcoritoare și naturală, produsă din mere locale.

Programul XY Pre-Accelerator: Women Entrepreneurship III este destinat antreprenoarelor din domenii precum tehnologii informaționale și de comunicare, marketing, turism, medicină, contabilitate, design, inginerie sau alte domenii cu componente inovaționale, în special fetelor și femeilor din grupurile social vulnerabile (femei migrante, femei din zonele rurale, femei cu necesități speciale etc.) și celor a căror afaceri au fost afectate de pandemia COVID-19.

Mai multe detalii despre program pot fi găsite pe pagina de facebook  a evenimentului.

Acest program este implementat de XY Partners în colaborare cu UN Women (Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor) cu sprijinul financiar al Suediei.

Caz de exploatare prin muncă a unui minor, descospirat de oamenii legii. Suspectul, un bărbat de 52 de ani riscă închisoare

Un bărbat de 52 de ani din raionul Ialoveni a fost plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi exploatat prin muncă un minor din aceeași localitate, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Cazul a fost documentat de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al INI în comun cu cei ai Direcției urmărire penală a INI, în conlucrare cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

În cadrul investigațiilor, oamenii legii au stabilit că suspectul a exploatat victima pe perioada unui an, începând cu luna decembrie a anului 2023.

Anterior, băiatul de 17 ani ar fi lucrat în gospodăria agricolă a suspectului.

Ulterior, sub pretextul accidentării la acea vreme a unui automobil ce-i aparținea bărbatului, minorul a transportat la domicilul său, unde era adăpostit contrar voinței lui, în condiții de trai similare sclaviei. Totodată, polițiștii au stabilit că pe perioada exploatării, suspectul ar fi aplicat constrângerea fizică asupra minorului, amenințându-l cu violența fizică, limitându-i dreptul la libera circulație și urmărind scopul obținerii muncii forțate și a profitului.

Pentru acumularea probelor cu privire la comiterea infracțiunii, oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul bărbatului.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru ,,Trafic de copii comis în scopul exploatării prin muncă”.

Suspectului i-a fost aplicată măsura preventivă de arest la domiciliu pe perioada de 30 zile, timp în care acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii, iar victima urmează a fi audiată în condiții speciale în cadrul cauzei penale.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 10 la 12 ani.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Descoperire macabră în Capitală: Cadavrul unei tinere a fost găsit azi dimineață în parcul Dendrariu

O descoperire macabră a avut loc azi-dimineață, 3 ianuarie, într-un parc din municipiul Chișinău. Oamenii legii au descoperit cadavrul unei tinere în vârstă de 27 de ani.

Potrivit oamenilor legii, la 3 ianuarie, în jurul orei 09:42, reprezentanții IP Buiucani au fost sesizați prin intermediul Serviciului 112 precum că în lacul din Parcul „Dendrariu” din Capitală a fost depistată o persoană înecată, transmite Știri.md.

La fața locului s-a deplasat conducerea și grupa operativă a IP Buiucani pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Ajunși la locul faptei, oamenii legii au depistat în apă cadavrul unei persoane. Aceasta a fost scoasă din apă și, în urma măsurilor întreprinse, s-a stabilit că victima este o tânără în vârstă de 27 de ani. 

În urma examinării cadavrului de către medicul legist, leziuni corporale nu au fost depistate. Cadavrul a fost îndreptat la CML, pentru efectuarea expertizei medico-legale, care urmează să stabilească cauza decesului.

Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Totodată, șefa Serviciului de Presă, Natalia Stati, a comunicat pentru Știri.md ca tânăra a fost internată într-o instituție medicală, din care a plecat fără știrea angajaților medicali într-o direcție necunoscută. 

Fostul bodyguard al lui Ilan Șor trimis în judecată pentru finanțarea ilegală a Partidului „Șansa”

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a fostului bodyguard al lui Ilan Șor, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de finanțare ilegală a unui partid politic (prevăzută la art. 1813 din Codul penal), informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cauza penală a fost disjunsă în 2024, de către Procuratura Anticorupție, din cauza penală de bază pornită în anul 2023.

Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor, învinuitul, în perioada februarie – martie 2024, a acționat cu intenția de a contribui la finanțarea ilegală a partidului politic „Șansa”. Acesta a avut mai multe întâlniri cu un alt bărbat în municipiul Chișinău, în cadrul cărora au fost transmise sume de bani, fără respectarea reglementărilor legale privind finanțarea partidelor politice.

Învinuitul a fost reținut în momentul în care a primit suma de 613 500 lei de la celălalt bărbat. Acești bani urmau să fie transportați într-un apartament din Chișinău, unde, în timpul perchezițiilor, au fost descoperite aproximativ 4,6 milioane de lei. Sumele de bani erau pregătite pentru a fi ambalate în plicuri cu inscripția „Din tot sufletul! Cu deosebit respect, Ilan Șor” și urmau să fie distribuite persoanelor care prestau servicii în interesul partidului „Șansa”, fără a fi declarate sau înregistrate conform reglementărilor legale. 

În total, suma implicată în această activitate ilegală este de aproximativ 5,2 milioane de lei. Acești bani au fost recunoscuți în calitate de corp delict și transmiși către Serviciul Fiscal de Stat pentru păstrare până la soluționarea cauzei.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 de lei sau închisoare de la 3 la 6 ani. 

ANA HACHI: Cancerul mamar este tratat cu succes și acasă
Articolul anterior
Condamnare la moarte, în premieră, în Japonia
Articolul următor