Femeile dedică de patru ori mai mult timp treburilor casnice decât bărbaţii. Datele au fost făcute publice de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.În Moldova însă statistica favorizează mai mult mamele şi soţiile, deoarece la noi ele se implică în treburile din gospodărie doar de două ori mai mult decât bărbaţii, scrie studio-l.online.
Experţii privind respectarea drepturilor femeii constată, totuşi, că cel mai mult îşi dedică timp treburilor casnice femeile de la sate, care au studii medii şi un venit lunar modest al familiei.
Uliana Scorocârjă din satul Taraclia Căușeni spune că de când s-a căsătorit treburile gospodărești au fost mai mult pe umerii ei. Creșterea și îngrijirea copiilor, curățenia în casă, pregătitul bucatelor, coacerea pâinii, dar și tot lucrul în grădină și în vie tot ea l-a făcut.
Când erau acasă o ajutau copii, iar unele responsabilități le împărțea egal. Spune că moldovencele din-totdeauna au știut a munci, iar hărnicia și mărinimia au fost valorile care au salvat acest popor. Întreaga casă a femeii este ornamentată cu covoare moldovenești țesute de mâna ei, fețe de masă brodate și prosoape tradiționale.
Spune că nu a avut niciodată un minut liber, iar când vedea un lucru tradițional care îi place, fura ideea și o transforma în realitate. Și-a jertfit întreaga viață familiei, casei și soțului și spune că așa a fost învățată de la părinți. Familia puternică se sprijină pe înțelepciunea femeii și pe hărnicie.Potrivit unui studiu Femeile din Republica Moldova dedică de patru ori mai mult timp treburilor casnice decât bărbaţii, jertfind astfel mult mai mult timp personal în folosul muncii neremunerate decât bărbații.