A fost aprobată finanțarea pentru construcția podului rutier peste Prut de la Ungheni, proiect depus de România în cadrul programului Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility #CEF) în valoare de 16.486.604 euro.
În scurt timp, urmează începerea procedurii de licitație pentru execuția lucrărilor, anunţă Irinel Ionel Scriosteanu, secretarul de stat al Ministerului Transporturilor de la București, transmite Mold-street.com.
O necesitate pentru ambele state
Potrivit oficialului, principalele caracteristici prevăzute pentru nou pod rutier peste Prut de la Ungheni sunt:
- 261.20 metri – lungimea viitorului pod rutier peste Prut de la Ungheni
- 13 metri lățime pod nou (Etapa I) + 11,25 m (Etapa II)
- 8 metri lățime – partea carosabilă a viitorului pod rutier peste Prut de la Ungheni
- 1 kilometru lungime traseu rutier
- 4 x 3.75 metri – parte carosabilă a drumului de legătură
- punct de control la trecerea frontierei MD – EU / RO, care va fi dotat cu parcări pentru autovehicule mari, autoturisme și spații închise destinate verificării amănunțite a autoturismelor și tirurilor.
„Podul Ungheni reprezintă o necesitate atât pentru România, cât și pentru Moldova, al cărui scop constă în sprijinirea relațiilor economice, sociale, dar și frățești dintre cele două părți.
Va ajuta la îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport, deservind traficului de tranzit internațional de mărfuri și persoane”, afirmă Irinel Ionel Scriosteanu, secretarul de stat al Ministerului Transporturilor de la București.Publicitate
El va interconecta infrastructurile rutiere între ambele state: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova).
Studiul de fezabilitate a fost finalizat de către partea română, precum și obținerea Acordului de Mediu, care a fost emis în data de 18 noiembrie.
Podul peste Prut de la Ungheni face parte din proiectul construcției Autostrăzii Unirii / A8 / Ungheni – Iași – Târgu Mureș și va avea și punct de trecere a frontierei MD – EU / RO.
Oficialul român mai informează și că se bucură de o bună colaborare cu reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, Andrei Spînu, motiv pentru care este convins că podul va fi construit în termeni restrânși.
Poduri peste Prut
Menționăm că în luna mai 2022 au fost finalizate lucrările de reabilitare a podului transfrontalier Giurgiulești – Galați, care au durat aproximativ nouă luni, iar investiția a costat circa opt milioane de lei românești (circa 32 de milioane de lei moldovenești), asigurată în totalitate de Guvernul României.
Totodată, autorităţile de la Bucureşti şi Chişinău au discutat anterior despre consolidarea a încă trei poduri peste Prut şi construcţia altor trei noi poduri.
Or, una dintre cele mai mari probleme, accentuată de războiul din Ucraina, este infrastructura rutieră și feroviară care nu face față volumului mult mai mare de mărfuri din ultimele luni, ambuteiajele de la punctele de frontieră fiind kilometrice.