FinComBank anunță lansarea campaniei naționale de educație financiară #FinComEducation pentru elevii din clasele primare, gimnaziale, liceale și cei de la colegii. Specialiștii Băncii vor ajunge cu un program special în peste 100 de instituții de învățământ din țară, cum ar fi cele din Chișinău, Fălești, Bălți, Sângerei, Orhei, Strășeni, Călărași, Cahul, Rîșcani, Ungheni, Florești, Nisporeni, Soroca, Hîncești, Cimișlia, Edineț, Drochia, Dondușeni, Căușeni ș.a.
Scopul programului este dezvoltarea la elevi a unui comportament financiar chibzuit, ce include sfaturi utile, necesare fiecărui copil modern. Aceștia vor afla cum să gestioneze banii și să economisească smart, precum și care sunt principalele beneficii ale utilizării cardului drept instrument de plata și avantajele plăților fără numerar. În cadrul programului, elevii, de asemenea, vor primi sfaturi referitoare la securitatea utilizării unui card bancar.
FinComBank susține promovarea educației financiare ce ține de utilizarea produselor și serviciilor bancare tehnologizate de către tânăra generație, urmând exemplul țărilor dezvoltate europene și internaționale. Având grijă de copiii noștri, FinComBank a elaborat un produs special pentru cei care încă nu au atins majoratul, cardul suplimentar pentru elevi. Acesta oferă siguranță în utilizare și va permite elevilor să obțină primele lecții de educație financiară, abilități practice de utilizare a unui card bancar, precum și să învețe să ia decizii importante. Părinții vor putea oferi copiilor „bani de buzunar” direct pe un card bancar, o necesitate în era tehnologiilor moderne. Acest produs oferă părinților posibilitatea de a-și instrui copiii cum să facă economii, să cheltuie și să acumuleze bani, precum și cum să utilizeze serviciile bancare, indispensabile în prezent. Am putea spune că, anume de aici, începe educația financiară în familie.
Cardul de la FinComBank este unul accesibil pentru toți, deoarece la deschiderea cardului ONLINE achitați:
✔ 0 lei emiterea cardului pentru părinte
✔ 0 lei emiterea cardului suplimentar pentru elev
✔ 0 lei deservirea lunară a cardului pentru elev
✔ 0 lei retragerile de numerar de la orice bancomat din țară, dintre care 3 retrageri gratuite sunt de la bancomatele altor bănci din Moldova, iar altele 3 sunt de la bancomatele FinComBank
✔ 0 lei conectarea și administrarea Internet Banking-ului FinComPay pentru părinte
Stabiliți limita cheltuielilor lunare pe cardul elevului în mărime de până la 5000 lei sau 250 USD/EUR și monitorizați cheltuielile copilului prin SMS-Notificare.
Mai multe detalii despre produs AICI!
Deja, puteți pregăti cele mai picante întrebări sau vă puteți pregăti de întrebări, fără note, doar cu calificative haioase, pentru că, în curând, reărezentanții FinComBank ajung și la voi la școală!