Forțele ucrainene consideră că au străpuns cea mai dificilă linie de apărare rusă din sudul țării

Forțele ucrainene consideră că au străpuns cea mai dificilă linie de apărare rusă din sudul țării și vor putea acum să avanseze mai rapid, a declarat pentru Reuters un comandant care luptă în sud, transmite Hotnews.

Ucraina și-a lansat contraofensiva în iunie, dar liniile de apărare rusești bine pregătite și întărite cu câmpuri de mine au încetinit înaintarea lor spre sud, spre Marea Azov.

Forțele ucrainene au anunțat miercuri că și-au arborat steagul național în așezarea Robotyne din sudul regiunii Zaporojie, la aproximativ 10 km sud de orașul Orikhiv, aflat pe linia frontului. Rușii nu au recunoscut până acum că au pierdut controlul localității.

Comandant ucrainean: Vom avansa mai repede de acum

„Nu ne oprim aici”, a declarat un comandant care a condus o parte din trupe în Robotyne și care folosește numele de război „Kombat”.

„Urmează Berdiansk, și apoi altele. Le-am spus clar luptătorilor mei încă de la început: obiectivul nostru nu este Robotyne, obiectivul nostru este (Marea) Azov.”

Robotyne se află la aproximativ 100 km de Berdiansk, un port pe malul Mării Azov, și la 85 km de orașul strategic Melitopol.

„Am trecut de principalele drumuri minate. Ajungem la acele linii prin care putem merge (înainte). Sunt sigur că vom avansa mai repede de aici”, a declarat Kombat.

El a precizat că două case se află încă sub control rusesc în Robotyne: „Ne luptăm pentru ele, iar apoi vom avea controlul total (asupra Robotyne)”.

Kombat a spus că trupele ucrainene au intrat acum în teritorii în care se aflau doar grupuri „logistice rusești” și unde nu se așteaptă ca apărarea rusă să fie la fel de greu de străpuns.

„Mergem mai departe pentru a ne elibera toate teritoriile”, a mai spus el.

Marea îngrijorare a bloggerilor ruși de război

Institutul pentru Studiul Războiului a spus în ultima sa evaluare, că forțele ucrainene au continuat vineri operațiunile de contraofensivă în apropiere de Robotyne, în vestul regiunii Zaporojie și ar fi avansat, stârnind îngrijorare în rândul bloggerilor de război ruși în privința situației trupelor rusești din zonă, care nu beneficiază nici de întăriri și nici de o rotație de forțe.

Statul Major General ucrainean a raportat că forțele ucrainene au obținut succese nespecificate pe linia Novodanylivka-Novopokropivka (5-13 km sud de Orikhiv) și a liniei Mala Tokmachka-Ocheretuvate (9-25 km sud-est de Orikhiv).

Un important blogger militar rus și-a exprimat îngrijorarea cu privire la capacitatea forțelor rusești obosite de luptă de a se apăra împotriva unor alte viitoare atacuri ucrainene în apropiere de Robotyne, în condițiile în care se pare că luptele s-au mutat în sudul Robotyne.

Bloggerul a afirmat că mulți dintre militarii ruși care luptă în apropiere de Robotyne se află pe linia frontului de la începutul contraofensivei ucrainene și că aceste unități se confruntă cu o lipsă de întăriri în linia frontului.

Această afirmație susține evaluarea ISW conform căreia forțele ruse care luptă în zona de vest a regiunii Zaporojie se apără împotriva atacurilor ucrainene de la începutul contraofensivei fără să aibă parte de o rotație sau să primească întăriri semnificative.

Captură de droguri de circa 2 mil de lei! Doi cetățeni ucraineni, reținuți

Ofițerii Direcției Antidrog a INI anunță o captură de droguri de aproape 2 milioane de lei și reținerea la Chișinău a doi cetățeni ai Ucrainei.

Cei doi sunt un bărbat și o femeie cu vârste de 23 și 25 de ani. Aceștia aveau o relație de prietenie, iar în cadrul grupului criminal organizat ar fi avut rolul de curieri de droguri. Potrivit datelor din dosarul penal, cei doi ar fi fost transportați din Ucraina în Moldova de către liderul grupului infracțional, care gestiona un magazin de droguri pe aplicația Telegram.

Sosiți în Moldova, aceștia ar fi închiriat un apartament în Chișinău, folosit ca spațiu de depozitare a drogurilor (după ce erau aduse ilegal din Ucraina, de alt membru al grupului infracțional). De aici, cei doi livrau cantități mai mici de droguri în ascunzișurile destinate clienților care le comandau în magazinul online.

În baza informațiilor operative și măsurilor speciale de investigații, oamenii legii le-au deconspirat activitatea, iar la sfârșitul lunii aprilie 2024, bărbatul și femeia care erau monitorizați au fost reținuți în momentul plasării drogurilor în ascunzișuri. Urmare a perchezițiilor corporale și la domiciliu ridicate cinci telefoane mobile folosite la traficarea drogurior, peste 10 cartele telefonice, două cântare electronice la scara mică pentru porționarea drogurilor, bandă adezivă de diferite culori, pliculețe noi pentru ambalarea drogurilor, 4,5 kg muguri de marijuana și sute de grame de amfetamină și PVP („sare”).

Ulterior reținerii acestora, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a dispus aplicarea arestului preventiv în privința ambilor, pentru 30 de zile. Investigațiile penale continuă, timp în care ambele persoane beneficiază de prezumția vinovăției și garanții procedurale, conform legii.

ATENȚIE! Traficul rutier va fi sistat, astăzi, parțial, într-o intersecție din Capitală

În atenția călătorilor! Astăzi, 16.05.2024, în intervalul orelor 10:00 – 17:00, ca urmare a lucrărilor de asfaltare, va fi sistat parțial traficul rutier la intersecția str. Alba Iulia și str. Ion Pelivan.

În intervalul menționat, circulația troleibuzelor va fi organizată după cum urmează:

Rutele nr. 3, 21 și 22 vor circula pe traseu, cu abateri de la orarul stabiit;

Ruta nr. 38 va fi redirecționată de pe str. N. Costin pe str. Ion Pelivan – str. V. Belinski – str. Ion. Creangă, tur-retur.

Pentru informații suplimentare puteți apela Linia fierbinte RTEC – 022 204 205

Putin a sosit în China. Este prima sa vizită în noul mandat prezidenţial

Liderul rus Vladimir Putin a sosit joi dimineaţă la Beijing, China fiind prima destinaţie externă a şefului statului rus după realegerea sa şi preluarea celui de-al cincilea mandat, relatează TASS citată de realitatea.md.

Putin se va afla în China în cadrul unei vizite de stat. Conform protocolului diplomatic, statutul de vizită de stat este cel mai înalt în gradaţia vizitelor externe.

Potrivit lui Iuri Uşakov, consilierul preşedintelui pentru afaceri internaţionale, China nu a fost aleasă întâmplător pentru prima deplasare externă a preşedintelui, ci este un răspuns la un gest similar de prietenie făcut anul trecut de liderul chinez Xi Jinping.

Vizita în China se va desfăşura în două etape. Preşedintele rus va vizita Beijingul şi Harbin. La Beijing, Putin se va întâlni cu omologul său Xi Jinping. Liderii vor purta discuţii oficiale, în format restrâns şi lărgit, precum şi discuţii informale faţă în faţă.

Şeful statului rus este însoţit de o delegaţie reprezentativă, din care fac parte cinci viceprim-miniştri, precum şi şefi ai agenţiilor economice, diplomatice şi de securitate, precum şi şefii Serviciului Federal pentru Cooperare Tehnico-Militară, al Căilor Ferate Ruse, al Rosatom şi al Roscosmos. În plus, Putin este însoţit de conducerea a 20 de regiuni ruseşti.

Kremlinul vrea să aprofundeze parteneriatul strategic pe care îl are cu China.

China şi Rusia au declarat un parteneriat „fără limite” în februarie 2022, când Putin a vizitat Beijingul cu doar câteva zile înainte de a trimite zeci de mii de soldaţi în Ucraina, declanşând cel mai sângeros război terestru din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

Alegând China pentru prima sa deplasare în străinătate de când a depus jurământul pentru un mandat de şase ani care îl va menţine la putere cel puţin până în 2030, Putin trimite un mesaj lumii despre priorităţile sale şi despre profunzimea relaţiei sale personale cu Xi, scrie Reuters. Într-un interviu acordat agenţiei chineze de ştiri Xinhua, Putin l-a lăudat pe Xi pentru că l-a ajutat să construiască un „parteneriat strategic” cu Rusia bazat pe interese naţionale şi pe o încredere reciprocă profundă. „Nivelul fără precedent al parteneriatului strategic dintre ţările noastre a fost cel care a determinat alegerea Chinei ca fiind primul stat pe care îl voi vizita după preluarea oficială a mandatului de preşedinte al Federaţiei Ruse”, a declarat Putin.

„Vom încerca să stabilim o cooperare mai strânsă în domeniul industriei şi al înaltei tehnologii, al energiei spaţiale şi nucleare paşnice, al inteligenţei artificiale, al surselor de energie regenerabilă şi al altor sectoare inovatoare”, a enumerat Putin.

Putin, în vârstă de 71 de ani, şi Xi, în vârstă de 70 de ani, vor participa la o seară de gală pentru a celebra 75 de ani de când Uniunea Sovietică a recunoscut Republica Populară Chineză, declarată de Mao Zedong în 1949.

Atac asupra sistemului de comunicații feroviare poloneze. Imnul Rusiei şi un discurs al lui Putin, difuzate în timpul atacului
Articolul anterior
#usideschise Călin Vieru: lucrul în sistem medical, nașterea ultimul copil, detalii neștiute despre mama, visele copilăriei
Articolul următor