Cabinetul de miniștri a extins până pe 15 septembrie, pentru două săptămâni, perioada în care foștii patentari pot solicita compensarea cheltuielelor de tranziție la activitate independentă, în sumă de până la 10 000 de lei, scrie diez.md.
Măsura a fost aprobată pentru a încuraja comercianții să-și cumpere echipament de casă și, totodată, să efectueze alte lucrări necesare pentru trecerea la noul regim.
„Am observat o dinamică pozitivă în ultimele două săptămâni, când aproape o mie de foști patentari au trecut la noul regim de activitate independentă. Ținând cont de faptul că până pe 31 august – ultima zi de solicitare a compensațiilor – au rămas zile numărate, unii dintre ei s-ar putea să nu reușească să ceară compensarea cheltuielilor. De aceea, prelungim termenul de compensare cu două săptămâni, până pe 15 septembrie”, a declarat Dumitru Alaiba.
Pentru a solicita compensațiile, cererile pot fi depuse online până la data de 15 septembrie curent, pe https://compensare.oda.md/ sau la birourile teritoriale ale Serviciului Fiscal de Stat (SFS). După acceptarea cererii, în termen de 30 de zile, vor fi acordate compensațiile pentru cheltuielile avute începând cu 1 ianuarie 2023.