Frumusețea și banii nu i-au adus fericirea! Ultimul interviu al Kasiei Gallanio, fosta prințesă din Qatar găsită moartă în Spania

În urmă cu câteva zile, Kasia Gallanio, fosta prințesă a Qatarului, a fost găsită moartă în casa ei din Marbella, sudul Spaniei. Primele date arată că s-ar fi stins din cauza unei supradoze de droguri, însă informațiile oficiale nu au venit încă. Cu doar câteva săptămâni înainte, într-un interviu postat pe pagina ei de Instagram, aceasta vorbea despre fețele nevăzute ale traiului într-o lume văzută din exterior ca fiind perfectă.

În vârstă de 45 de ani, Kasia a fost cea de-a treia soție a lui Abdelaziz bin Khalifa Al-Thani (73 de ani), unchiul emirului Qatarului. Cei doi s-au căsătorit în 2004, au făcut trei fete, dar nu s-au despărțit în termeni amicali, ceea ce a dus la o lungă luptă pentru custodia copilelor. Gallanio și-a acuzat fostul soț că ar fi agresat-o sexual pe fiica lor cea mare, lucru pe care el l-a negat cu tărie. În urma divorțului, frumoasei brunete i s-a refuzat custodia, așa că fetele locuiesc într-un cartier luxos din Paris alături de tatăl lor.

Kasia Gallanio, viață trăită ca într-o „colivie de aur”

Într-un ultim interviu, Kasia le spunea reporterilor: „După câțiva ani am decis că este timpul să vorbesc, este timpul să le spun oamenilor că nu este totul perfect, că și eu mă lupt și trec prin anumite lucruri”. Cuvintele prințesei din Qatar au fost dezvăluite într-un interviu rar, unde ea a vorbit despre faptul că nu avusese libertate în timpul căsătoriei și că a fost un blestem să aibă mulți bani. În discuția cu presa, distribuită pe pagina ei de Instagram cu săptămâni înainte de moartea sa, fosta prințesă a dezvăluit că mariajul cu un bărbat cu atât de mulți bani a fost un „blestem”.

Cadavrul prințesei Qatar a fost descoperit de autoritățile spaniole la doar câteva zile după ce i s-a spus de către un tribunal din Paris că cererile ei de custodie nu au putut fi îndeplinite. Potrivit ziarului El Pais, fiica ei cea mică a informat poliția că nu a putut să-și contacteze mama de câteva zile. Mai mulți ofițeri au intrat în complexul de apartamente din Marbella în jurul orei 8 dimineața și i-au descoperit cadavrul. O autopsie este în curs, pentru a stabili cauza morții, dar indiciile inițiale sugerează că ea a murit în urma unei supradoze de droguri, a raportat poliția.

Fosta prințesă a Qatarului lupta pentru custodia fiicelor sale

În interviul pentru emisiunea „Women’s World Show”, Kasia Gallanio, care era de origine poloneză, spunea: „Au fost o mulțime de articole în presă pentru că lupta pentru custodie are loc chiar acum. Așa că, după câțiva ani, am decis că este timpul să vorbesc, este timpul să le spun oamenilor că nu este totul glam și perfect, că și eu mă lupt și trec prin anumite situații. A fost greu nu doar pentru mine, ci și pentru copii”.

De asemenea, aceasta a povestit că primea o mulțime de mesaje de la femei care sunt fie blocate într-o căsătorie, fie controlate de soții lor, „în special de la cele care sunt din Orientul Mijlociu”, scrie Mirror.

Ea a adăugat: „Cred că banii sunt de fapt un blestem pentru că te izolează de mulți oameni. Este o lume diferită, am crescut într-o casă normală, așa că pentru mine a fost o lume complet diferită. Am crescut în Statele Unite, așa că intrarea în familia regală ca american a fost ceva cu totul nou”.

Aceasta a mai spus că libertatea „este cel mai important lucru” și că a trăit „într-o colivie de aur”.

Kasia era foarte supărată pentru că nu i se permitea să vorbească cu fiica ei de 15 ani, care se află în custodia tatălui ei la Paris.

Gallanio a mai spus că fetele ei primesc o mulțime de lucruri materiale de la tatăl lor, dar cea mică nu are voie să vorbească cu ea, „ceea ce mă întristează extrem de mult”.

sursa: www.peroz.ro

ANSA a permis fermierilor găgăuzi să exporte în Rusia

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a permis fermierilor găgăuzi să exporte pe piețele rusești. Documentele relevante au fost deja primite, a declarat pentru portalul de știri Gagauzinfo.MD Serghei Ibrișim, șeful departamentului complexului agroindustrial Găgăuzia, scrie stiripesurse.md

El a menționat că toți liderii agricoli ai Găgăuziei care cultivă fructe și struguri de masă au primit permisiunea ANSA.

„Acum fermierii pot exporta produse în Federația Rusă, datorită negocierilor Evgeniei Guțul. Anterior, Rosselkhoznadzor a interzis exporturile, adică, acestea sunt caise, cireșe, mere Serghei Ibrișim.

Șeful departamentului complexului agroindustrial Găgăuzia, va putea exporta în Federația Rusă din autonomia Găgăuză, soiuri de struguri de masă.

Delegații pe străzile Capitalei, timp de două zile! Transportul rutier va fi restricționat

Poliția informează că, în perioada 22 – 23 mai, în Chișinău va avea loc cel de-al XIX-le-a Congres al Conferinței Curților Constituționale Europene.

În timpul deplasării delegațiilor transportul rutier va fi restricționat parțial pe unele străzi:

  • str. Mitropolit Varlaam, perimetrul străzilor A. Pușkin – Vlaicu Pârcălab;
    – str. Vlaicu Pârcălab, perimetrul străzilor Mitropolit Varlaam – București;
    – strada București, perimetrul străzilor Vlaicu Pârcălab – Maria Cebotari;
    – strada Maria Cebotari, perimetrul str. Alexei Șciusev – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt.

Polițiștii vor fi prezenți pentru a fluidiza traficul rutier cu redirecționarea acestuia pe străzile adiacente, dar și pentru a oferi suport șoferilor.

În acest context, poliția îndeamnă șoferiisă respectați cerințele polițiștilor antrenați în executarea misiunilor de serviciu și să vă organizați din timp rutele alternative de deplasare, dacă urmează să intersectați străzile menționate.

Magistraţii repun pe rol procesul lui Vlad Filat

Cercetarea judecătorească în dosarul în care fostul premier Vlad Filat, în prezent lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), este învinuit de corupere pasivă și trafic de influență, a fost reluată, scrie stiripesurse.md.

Se întâmplă după ce doi judecători de la Curtea de Apel Chișinău, transferați temporar la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), și-au dat demisia, anunță Procuratura Anticorupție (PA).

Următoarea ședință, în cadrul căreia va fi examinată cererea de revizuire înaintată de Filat și apărătorii acestuia, este planificată pentru data de 27 mai, ora 10:00.

Amintim că, prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 27 iunie 2016, Vlad Filat a fost condamnat la 9 ani de închisoare. Fostul premier a fost amendat la acea vreme cu 60 000 de lei și s-a dispus confiscarea bunurilor obținute ilegal (mașini, imobile, terenuri, conturi bancare). Prin decizia din 2016, Filat a primit interdicția de a ocupa funcții publice timp de 5 ani.

Curtea de Apel Chișinău a menținut sentința de condamnare, pe 11 noiembrie 2016. Prin deciziile CSJ, atât recursul ordinar înaintat de apărare, cât și recursul în anulare, au fost respinse ca vădit neîntemeiate. În iunie 2023, Vlad Filat și apărătorii săi au înaintat o cerere de revizuire a cauzei, urmare a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) din 31 ianuarie 2023, care a constatat încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenție, invocând lipsa publicității procesului penal. Cererea urma să fie examinată în ședința de astăzi, 20 mai.

PA anunță că, în cadrul ședinței, părțile în proces au fost, însă, anunțate despre reluarea cercetării judecătorești, pe motivul demisiei și eliberării din funcție a doi judecători din completul de judecată ce urma să se pronunțe pe caz, unul din acești magistrați fiind președintele completului.

De asemenea, părțile în proces au fost anunțate că, prin încheierea din 17.05.2024, a fost creat un nou complet de judecată întru examinarea cererii de revizuire vizate. Tot la ședința de astăzi, Președintele noului complet format, a înaintat o declarație de abținere de la examinarea prezentului caz, pe motiv că ar fi recepționat recent raportul de evaluare negativă din partea Comisiei vetting, astfel că, în vederea excluderii oricărui dubiu privind imparțialitatea sa, a considerat necesar să înainteze prezenta declarație de abținere.

Pronunțarea soluției instanței asupra declarației de abținere a fost amânată pentru 27 mai 2024, ora 10:00.

Reamintim că fostul premier Vlad Filat a fost achitat în dosarul în care era învinuit de spălare de bani în proporții deosebit de mari, conform deciziei din 7 mai, pronunțată de către magistrații de la judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Misterul focarului de Covid din Coreea de Nord. Ce se spune, ce se știe și ce este de fapt
Articolul anterior
Forţele ruse şi-au schimbat strategia după numeroasele înfrângeri de la începutul invaziei
Articolul următor