Găgăuzia cere un nou ajutor din partea Guvernului României pentru finalizarea lucrărilor de extindere a liceului din Comrat

Bașcanul UTA Găgăuzia, Irina Vlah, a solicitat un nou ajutor din partea Guvernului României pentru finalizarea lucrărilor de construcție a noului bloc al liceului românesc „Mihai Eminescu” din Comrat. 

Proiectul respectiv a primit finanțare din partea Guvernului României în valoare de peste 15 milioane de lei moldovenești și o contribuție din partea Guvernului Republicii Moldova în valoare de peste 5 milioane de lei moldovenești.

„Calculele costului proiectului au fost făcute în 2019, până la pandemie. În perioada ce a urmat, au crescut esențial costul materialelor de construcții și al lucrărilor. Suplimentar, au fost identificate volume de lucrări scăpate la etapa licitației inițiale. Astfel, ne-am pomenit în situația în care avem o insuficiență de 4 400 000 de lei pentru a încheia construcția blocului de studii. După cum am menționat, liceul are un deficit acut de locuri și nu putem satisface cererile doritorilor de a face școala în limba română. Criza economică, prin care trecem acum, nu ne permite să alocăm resurse din bugetul nostru. În acest context, stimate domnule prim-ministru al României, vă rog să examinați posibilitatea de a ne ajuta să încheiem construcția blocului de studii și să-l transmitem copiilor începând cu ziua de 1 septembrie a acestui an. Va fi un cadou frumos pentru cei ce urmează să fie viitorul Republicii Moldova”, a declarat bașcanul UTA Găgăuzia în cadrul ședinței comune a Guvernelor României și R. Moldova.

Totodată, Irina Vlah a mulțumit Guvernului României pentru sprijinul esențial pe care deja l-a acordat pentru construcția noului bloc al liceului „Mihai Eminescu” din Comrat. „Este un liceu cu predare în limba română și ne confruntăm cu o problemă acută – avem mulți copii, care vor să facă școala în limba română, dar nu avem suficiente locuri și folosim chiar și coridoarele. Dacă în 2014, în clasa I, în acest liceu învățau 13 copii, în 2021 avem 75 de copii. Acesta e rezultatul efortului nostru de a convinge oamenii să învețe limba oficială a statului. Am convins oamenii că, cunoașterea limbilor este un avantaj mare în lumea modernă și lărgește spectrul de oportunități. Țin să mulțumesc Excelenței Sale, dlui Ambasador Ioniță, pentru susținerea proiectului nostru la toate etapele”, a mai adăugat aceasta.

De asemenea, Irina Vlah a invitat membrii Guvernului României să viziteze UTA Găgăuzia. „Vrem să ne cunoașteți mai bine, să vă convingeți că suntem oameni cumsecade și talentați. Vrem să învățăm multe de la Dvs. – să atragem investiții în industrializarea economiei și dezvoltarea sectorului IT, să elaborăm proiecte și să atragem fonduri europene, să construim o democrație sustenabilă și multe alte lucruri frumoase”, a subliniat bașcanul UTA Găgăuzia.

Precizăm că acum în singurul liceu românesc din Comrat învață peste 500 de elevi, iar blocul existent nu dispune de spațiile necesare pentru realizarea procesului educațional calitativ. Noua clădire are două etaje și va găzdui birouri administrative și laboratoare. La finalizarea proiectului, numărul elevilor în liceu va crește până la 700 de persoane.

sursa

O nouă escrocherie cu ruda implicată în accident! Niște indivizi au luat 109 mii de lei de la o bătrână de 84 de ani

Un nou caz de escrocherie la Botanica. Suspecții au fost reținuți, iar banii restituiți victimei. Cazul a fost înregistrat aseară, în jurul orei 21:00, de polițiștii sectorului Botanica din capitală.

Oamenii legii au fost sesizați de fiica unei bătrâne de 84 de ani, domiciliată pe strada Grenoble.

Aceasta a comunicat că mama sa a fost apelată de o persoană necunoscută și, sub pretextul că o rudă apropiată este implicată într-un accident rutier, ar fi cerut o sumă mare de bani.

Ulterior, la domiciliul victimei s-a apropiat un tânăr și a ridicat circa 109 mii de lei.

Datorită intervenției prompte a polițiștilor, suspecții, doi tineri de 21 și 22 de ani, din regiunea transnistreană, au fost identificați, localizați și reținuți.

Asupra lor au fost depistați și banii, care au fost deja restituiți victimei.

Poliția continuă acțiunile de investigație și de urmărire penală pentru identificarea și a altor persoane implicate în activitatea infracțională.

Cum va fi vremea de Florii

Meteorologii anunță ploi slabe și cer noros pentru astăzi, 26 aprilie. Presiunea atmosferică va fi scăzută.

În centrul țării maximele vor fi de 17 grade în timpul zilei și 7 grade noaptea.

În nordul țării vor fi cel mult 15 grade ziua și 5 noaptea.

Iar la sud va fi mai cald – 20 grade vor indica termometrele în timpul zilei și 9 grade Celsius noaptea.

În următoarele zile vremea nu va suferi schimbări esențiale.

Experții sugerează autorităților să introducă modificări legislative în cazul dispariției unor persoane

Organizațiile pentru protecția drepturilor omului vor urmări îndeaproape cazul Anei-Maria, tînăra de 19 ani, care a fost găsită moartă în a opta zi după ce a urcat într-o mașină de ocazie, scrie noi.md.

Veronica Teleucă, coordonatoare în cadrul Coaliției Viața fără Violență în Familie, susține că își pune toate speranțele în oamenii legii. Specialista sugerează autorităților să introducă modificări legislative, pentru ca în cazul dispariției unor persoane care se încadrează în niște criterii de vulnerabilitate, căutările să înceapă înaintea expirării termenului de 72 de ore.

„Poate în anumite cazuri, cînd sînt anumite criterii de vulnerabilitate, cum ar fi cazul Anei-Maria care era însărcinată, este cazul ca poliția să nu aștepte aceste 72 de ore, termenul prevăzut de legislație. Poate acest caz de femicid și este un punct de discuție, poate ar trebui să fie niște modificări legislative, pentru că aici avem și o dublă vulnerabilitate: în primul rînd că este femeie, care pe lîngă violența fizică mai este și potențială victimă a violenței sexuale, plus era o tînără însărcinată. În astfel de cazuri cred că trebuie de acționat cu multă celeritate, deci cu rapiditate mare și multă promptitudine”, a declarat Veronica Teleucă în cadrul ediției de miercuri, 24 aprilie, a emisiunii „Moldova Gîndește LIVE”. De cealaltă parte, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu a dat asigurări că în cazul Anei-Maria, nu s-a ținut cont de termenul de 72 de ore. „S-a recurs imediat la căutări. Sensibilizarea a apărut imediat că ceva nu este în regulă. Sîmbătă deja colegii de la investigații lucrau deja absolut peste tot la Orhei, pentru că primele zile noi am căutat masiv la Orhei”, a subliniat Viorel Cernăuțeanu.

Ana Maria, o tînără de 19ani de la Orhei, însărcinată în luna a șasea a fost găsită moartă după o săptămînă de căutări, într-o rîpă dintr-o fîșie forestieră din raionul Telenești. Luni, 22 aprilie, procurorii au anunțat că, preliminar, ea a murit din cauza unei traume cranio-cerebrale deschise. Totuși, expertiza urmează să stabilească cauza exactă a decesului, deoarece pe copul tinerei au fost găsite mai multe urme de tortură. Oamenii legii urmează să se stabilească și dacă în corpul ei nu au fost introduse substanțe psihotrope. Pe acest caz urmează să fie inițiat un dosar penal pentru omor intenționat. Singurul suspect în acest caz, un fost polițist de 45 de ani, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Acesta se declară nevinovat și nu colaborează cu ancheta. Dacă va fi găsit vinovat,el riscă pînă la 20 de ani de închisoare sau chiar detenție pe viață.

O tânără a fost înjunghiată într-un metrou din New York pentru că nu a vrut să-i spună agresorului cât e ceasul
Articolul anterior
Cea mai sănătoasă dietă concepută de medici
Articolul următor