Cea de-a XXII-a ediție a Galei Premiilor Uniunii Teatrale din Moldova, care a avut loc ieri în incinta Teatrului Național ”Satiricus I.L. Caragiale”, și-a desemnat învingătorii, informează MOLDPRES.
La manifestare au participat președintele Parlamentului R. Moldova, Igor Grosu, secretarul de stat al Ministerului Culturii, Andrei Chistol, Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, viceprimarul municipiului Chișinău, Angela Cutasevici, alte persoane oficiale.
În debutul manifestării, președintele Uniunii Teatrale din Moldova, Alexandru Grecu, a menționat că Gala Premiilor UNITEM este cea mai importantă manifestare teatrală de nivel național, având ca obiectiv principal promovarea și stimularea creativității colectivelor teatrale. „Acest eveniment cultural vine să încununeze o activitate în care investim, an de an, talentul și sufletul, reușind să realizăm pe scenă lucrări artistice memorabile, să bucurăm publicul cu reprezentații de bună calitate, cu noi spectacole consistente și originale”, a subliniat Alexandru Grecu.
Astfel, membrii juriului final, în frunte cu doctorul în studiul artelor, profesorul universitar Angelina Roșca- Ichim, au desemnat laureații Galei Premiilor UNITEM. Cu premiul pentru cel mai bun spectacol dramatic a fost distins spectacolul „Mama” de Asya Voloșina, regie Dumitru Acriș, montat de Teatrul Republican „Luceafărul” și cu premiul cea mai bună lucrare regizorală – Dumitru Acriș, pentru același spectacol.
Premiul pentru cel mai bun rol feminin a fost obținut de către Alexandrina Grecu, pentru rolul Dorimena, spectacolul „Căsătoria cu de-a sila” de Jean-Baptiste Molière, regie Alexandru Grecu, Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale”, premiul pentru cel mai bun rol masculin – de către Dmitri Djurinschi, pentru rolul Hans Schnier, spectacolul „Глазами клоуна” de Heinrich Böll, regie Dmitri Ahmadiev, Teatrul de Dramă şi Comedie „N. Aroneţkaia” din Tiraspol. Premiul cel mai bun spectacol pentru copii a revenit spectacolului „Обыкновенное чудо” de E. Șvarț, regie Dmitri Ahmadiev, Teatrul de Dramă şi Comedie „N. Aroneţkaia” și spectacolului „Pinocchio” de Carlo Collodi, regie Slava Sambriș, Teatrul Republican „Luceafărul”.
În posesia premiului pentru cel mai bun spectacol de forme mici a intrat Teatrul Republican Muzical-Dramatic „B.P. Hasdeu” pentru spectacolul „Gardenia” de Elzbieta Chowaniec, regie Luminița Țâcu, iar cu premiul pentru cel mai bun spectacol în Teatrul de Păpuşi a fost distins spectacolul „Povestea unui Licurici” de Diana Nimijan, regie Vitalie Jacotă, Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”.
Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin a fost obținut de către Nina Lefter, pentru rolul Aviatorul, spectacolul „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry, regie Mihai Țărnă, Teatrul „Alexei Mateevici”, iar premiul pentru cel mai bun rol secundar masculin – de către Igor Caras, pentru rolul Naratorul, spectacolul „Tragedia lui Macbeth” de William Shakespeare, regie Linas Marijus Zaikauskas, Teatrul Republican Muzical-Dramatic „B. P. Hasdeu” din Cahul, premiul pentru cea mai bună scenografie – de către Margarita Miciukova, spectacolul „Пегий пёс, бегущий краем моря” de Cinghiz Aitmatov, regie Linas Marijus Zaikauskas, Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov”, premiul pentru cele mai bune costume teatrale – de către Stela Verebceanu, spectacolul „Romeo și Julieta” de William Shakespeare, regie Luminița Țâcu, Teatrul Național „Mihai Eminescu” și premiul pentru cea mai bună coregrafie şi expresie corporală – de către Dumitru Tanmoșan, pentru spectacolul „Căsătoria cu de-a sila” de Jean-Baptiste Molière, regie Alexandru Grecu, Teatrul Național „Satiricus I.L.Caragiale”.
De premiul pentru cel mai bun actor în teatrul de păpuși s-a învrednicit Vasile Clichici, pentru rolurile Bătrânul Povestitor, Tatăl Hau, Hipopotamul, Leul din spectacolul „Povestea unui Licurici” de Diana Nimijan, regie Vitalie Jacotă, Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”. În posesia premiului pentru cea mai bună creație muzicală au intrat Constantin Dușcu, spectacolul „Ultima luptă” de Dionis Tanasoglu, regie Anatolii Radulov, Teatrul Naţional Găgăuz „D. Tanasoglu” din Ceadâr-Lunga și Alexandru Dicusar, spectacolul „Povestea unui Licurici”, iar în posesia premiului pentru cel mai valoros debut – Аrtiom Mazur, pentru regia la spectacolul „Bаршавская мелодия” de Leonid Zorin, Teatrul de Dramă şi Comedie „N. Aroneţkaia” din Tiraspol.
În cadrul Galei Premiilor UNITEM-2022 au fost acordate Premiile Senatului UNITEM și Premiile președintelui UNITEM. Astfel, cu premiul pentru activitate a fost distins actorul și regizorul Tudor Țărnă. Cu premiul de excelență au fost distinși Dumitru Acriș, Angela Ciobanu, actriță la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, și Ofelia Popii, actriță de teatru și film, Teatrul Radu Stanca din Sibiu, România. Premiul Opera Omnia a fost acordat actorului, regizorului și umoristului Gheorghe Urschi. În posesia premiilor Președintelui UNITEM pentru actorie au intrat Rusanda Radvan, actriță la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Dumitru Haret, actor la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”, Ion Liulica, actor la Teatrul Republican „Luceafărul”, Angela Rotaru, actriță la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți, Dmitri Durinschi, actor la Teatrul de Dramă și Comedie „N. Aronețkaia” din Tiraspol, Alina Donea, actriță la Teatrul Republican Muzical-Dramatic „B.P. Hasdeu” din Cahul și Anastasia Neprițcaia, actriță la Teatrul Dramatic pentru Tineret „S uliţî Roz Iurie Harmelin”. Cu premiul pentru originalitate au fost distinse spectacolele „Oxygen” de Ivan Vîrîpaev, regie Roman Malai, Teatrul Liber TOTEM și ”Ultima luptă” de Dionis Tanasoglu, regie Anatolii Radulov, Teatrul Naţional Găgăuz „D. Tanasoglu” din Ceadâr Lunga.