Gata cu culturile distruse de grindină. Moldova își va suplini stocurile cu încă 1.700 de rachete antigrindină

RRepublica Moldova urmează să primească mâine, 1 august, alte 1700 de rachete antigrindină de rază lungă, achiziționate din Bulgaria. În prezent, țara noastră, are suficiente dispozitive de antigrindină pentru întreg sezonul. În acest scop, Guvernul a alocat 20 de milioane de lei, scrie radiomoldova.md.

În urma vijeliilor și ploilor torențiale din ultima perioadă, mai multe localități au fost afectate, chiar dacă acestea se aflau sub protecție antigrindină. Potrivit datelor Serviciului Antigrindină, în perioada 25-26 iulie, peste 500 de rachete au fost folosite în raioanele Edineț, Soroca, Sîngerei, Ceadîr-Lunga, Călărași, Ungheni pentru a înlătura pericolul.

Directorul adjunct al „Serviciului Antigrindină”, Vasile Aghenie, a precizat pentru Radio Moldova că de la începutul sezonului agricol, au fost folosite peste 3350 de rachete antigrindină. Potrivit acestuia, mâine, instituția urmează să recepționeze alte 1700 de unități, achiziționate din Bulgaria.

Referindu-se la pagubele înregistrate de grindină, din ultimele zile asupra culturilor agricole, Vasile Aghenie, a afirmat că nu toate raioanele dispun de sisteme antigrindină, și chiar dacă sunt, ele nu au capacitatea de a proteja întreg raionul.

„Avem rachete antigrindină, și mai avem în stoc încă 4568. Noi avem un contract unic semnat cu Bulgaria, privind achiziția a 2700 de rachete antigrindină, o mie dintre acestea au fost recepționate, iar mâine vor ajunge alte 1700 de unități cu rază lungă care au trecut testarea. Poimâine dimineața, rachetele antigrindină vor fi repartizate în punctele de lansare. Valoarea unei unități este de 370 de euro. Contractul total pentru acest an este de un milion de euro. Noi protejăm, peste un milion de hectare și nu cuprindem toată Republica Moldova. Sunt raioane întregi care nu au acoperire, dar pericolul este mai mare la nordul și centrul țării”, a menționat Vasile Aghenie.

Precizăm că în Republica Moldova sunt 132 de puncte de lansare a rachetelor antigrindină. Acestea sunt amplasate în 24 de raioane ale țării.

Un polițist de frontieră a înfruntat flăcările pentru a salva un copil

Un polițist de frontieră de la PTF Leușeni, a demonstrat ce înseamnă să fii un adevărat erou, punându-și viața în pericol pentru a salva un copil din flăcările ce cuprinseseră un apartament, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Vigilența și simțul responsabilității acestui angajat s-au dovedit esențiale atunci când a observat fumul dens care ieșea dintr-un apartament de la primul etaj al blocului unde locuiește. Fără ezitare, a acționat imediat, conștient de gravitatea situației. Împreună cu un alt locatar, a alergat spre apartamentul în flăcări, unde au găsit o minoră inconștientă, aflată într-o stare critică din cauza inhalării de fum.

Intervenția rapidă a polițistului de frontieră a făcut diferența dintre viață și moarte. Salvatorii și echipele de urgență de la Direcția pentru Situații de Urgență și Ambulanță au ajuns la scurt timp, iar fetița a fost preluată și stabilizată. Datorită curajului și spiritului său de sacrificiu, copila se află acum în afara oricărui pericol.

Agent-șef principal Denis Cebotari s-a învrednicit de o diplomă și un trofeu din partea Consiliului raional Ungheni pentru curajul, bărbăția și spiritul de sacrificiu, manifestate în timpul intervenției.

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră se mândrește de eroismul și dăruirea colegului nostru. Acest exemplu ne demonstrează încă o dată cât de dedicați sunt polițiștii de frontieră în a proteja comunitatea, nu doar la frontieră, ci și în fața pericolelor din viața de zi cu zi.

Serviciile de stare civilă vor fi digitalizate, iar înregistrarea căsătoriei va fi posibilă și la notar

Serviciile publice de înregistrare a faptelor și evenimentelor de stare civilă vor fi modernizate. Guvernul a aprobat un proiect de lege care schimbă conceptul de transcriere a actelor de stare civilă, redefinește noțiunea de „acte de stare civilă” și permite notarilor să înregistreze căsătoriile, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

O schimbare majoră este eliminarea procesului clasic, care presupunea cel puțin o vizită la Agenția Servicii Publice (ASP) pentru ridicarea certificatului pe suport de hârtie. De acum, faptele și evenimentele de stare civilă vor fi înregistrate electronic, iar extrasele vor fi emise în format digital. Documentele de naștere, căsătorie, divorț, schimbare de nume sau deces vor fi disponibile pe hârtie doar la cerere. În consecință, instituțiile publice și private nu vor mai solicita cetățenilor dovezi în format tipărit, accesând direct informațiile prin platforme electronice, precum MConnect și SIC Access-Web.„Trebuie să ne asigurăm că serviciile publice digitalizate sunt utilizate și de sectorul privat, pentru a nu ne limita doar la instituțiile statului. Vă rog să ne asigurăm că toți pot utiliza semnătura digitală, fără a mai avea nevoie de ștampila umedă”, a menționat premierul Dorin Recean. O altă noutate este extinderea competențelor notarilor care vor putea înregistra căsătorii, oferind cetățenilor o opțiune mai accesibilă și rapidă. De asemenea, toate faptele și evenimentele de stare civilă produse în afara țării vor fi integrate în baza de date a ASP, fiind eliberate documente de stare civilă în format electronic.Prin acest proiect, Ministerul Justiției, în colaborare cu Agenția Servicii Publice și Agenția de Guvernare Electronică, urmăresc să simplifice procesarea cererilor și să reducă birocrația. Astfel, cetățenii vor beneficia de servicii mai eficiente și interacțiuni mai facile cu autoritățile.

Aprobat: Compensațiile la energie pentru noiembrie vor varia între 300 și 800 de lei

În sezonul rece 2024-2025, cetățenii vor beneficia de compensații cu valori cuprinse între 300 și 800 de lei. Cabinetul de miniștri a aprobat Regulamentul cu privire la acordarea compensațiilor la energie,informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Compensațiile vor fi acordate sub formă de plată monetară lunară. Sistemul informațional va calcula individual compensația pentru fiecare familie, în baza datelor declarate de solicitanți și a informațiilor din bazele de date conexe. Plățile vor ajunge direct pe cardurile solicitanților eligibili, dacă au indicat acest lucru, sau vor putea fi ridicate în oficiale poștale, în a doua jumătate a lunii decembrie.

Pentru a verifica corectitudinea datelor din cererile solicitanților, sistemul informațional „Vulnerabilitate Energetică” va folosi informații oficiale din mai multe instituții, precum Serviciul Fiscal, Casa Națională de Asigurări Sociale și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Pe parcursul lunii noiembrie, peste 703 mii de gospodării au cerut compensație la energie. Cererile pot fi depuse în orice moment, dar compensațiile nu vor fi acordate retroactiv. Dacă cererea este depusă după data de 28 a lunii, compensațiile sunt acordate începând cu luna următoare.

ATENȚIE! Poliția solicită ajutorul oamenilor pentru a identifica un grup de indivizi bănuiți în escrocherii în proporții deosebit de mari
Articolul anterior
Republica Moldova va livra mere și uleiuri vegetale în India
Articolul următor