Grosu, despre petrecerile din mai multe localuri din Capitală făcute publice: „Oameni mari, suri la cap și când fac câte o boroboață…”

Grosu, despre petrecerile pe timp de pandemie: „Oameni mari, suri la cap și când fac câte o boroboață de asta, pe urmă stau și se uită în oglindă și li-i rușine”.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a delcarat că „suntem un popor petrecăreț”, cu referire la petrecerile din mai multe localuri din Capitală ce au fost făcute publice în ultimele zile, dar „trebuie să ne abținem” de la ele în condițiile situației epidemiologice, deoarece „interacțiunile de acest fel duc la molipsirea oamenilor” cu COVID-19, iar în urma acestor apariții publice „apari în ipostaze jenante” și cauți „scuze supte din deget, care nu țin oricărei critici”, scrie cotidianul.md.

„Popor petrecăreț, eu înțeleg că sufletul mai cere și un pic de socializare, dar oameni buni, vă rog frumos, ne abținem. Dacă tare, tare vrem să socializăm, mergem într-un spațiu deschis, la țară, pe un câmp, pădure, sunt spații frumoase, pitorești, unde putem merge și socializa și să ne abținem de la petreceri”, a declarat Igor Grosu pentru replicamedia.md.

Președintele Parlamentului mai spune că astfel de evenimente nu rămân fără consecințe.

„Vorba aia, e responsabilitatea fiecăruia. Tu poți să zici că „mă simt bine”, dar interacțiunile astea duce la aceea că oamenii se molipsesc, suferă, chinuie pe cei apropiați, împovărează și mai mult sistemul medical, medicii noștri care, sărmanii, deja sunt epuizați. Mai multă responsabilitate, asta trebuie să o facă fiecare în parte, fiindcă nu poți pune la fiecare câte un supraveghetor. Sunt oameni maturi, oameni responsabili, cu gândire critică sper eu, care să decidă pentru ei. Ne abținem, nicăieri nu se duce petrecerea, ziua de naștere, cumetrie, etc. Apoi apar în ipostaze jenante, caută scuze supte din deget, care nu țin oricărei critici. Oameni mari, suri la cap și când fac câte o boroboață de asta, pe urmă stau și se uită în oglindă și li-i rușine de cât de hodiniți și petrecuți au fost”, a mai adăugat Grosu.

La final, speakerul Parlamentului a venit și cu un mesaj către polițiștii, care în seara de 29 ianuarie, au verificat localul din capitală unde avea loc o petrecere privată cu zeci de invitați.

„Un pic mai hotărâți. Și mie îmi vine greu să cred cum ditamai cei care țineau ușa că nici musca nu intra, iar dincoace oameni echipați, experimentați și când au văzut ditamai doi angajați ai localului care au spus că pe aici nu se trece, e clar că e jenant. Trebuie de dat un exemplu pentru toți, legea e lege pentru toți, indiferent de epoleți, volumul abdomenului și alte regalii”, a conchis Igor Grosu.

Șofer român de TIR, amendat cu 25 de milioane de euro și condamnat la 10 ani de închisoare, în Franța

După ce în luna februarie a fost prins, pe o autostradă din Franța transportând cocaină, un șofer român de TIR și-a aflat, joi, pedeapsa.

Un tribunal francez l-a condamnat la o amendă de peste 25 de milioane de euro și o pedeapsă de 10 ani de închisoare după ce, în camionul său, au fost descoperite 438 de kilograme de cocaină, a anunțat parchetul, relatează AFP.

Bărbatul a fost condamnat pentru „transport, deținere, import de cocaină, a cărei rată de puritate era cuprinsă între 93 și 98%„. Amenda vamală aplicată corespunde valorii mărfurilor, a precizat parchetul din Cambrai, nordul Franței, potrivit Agerpres.

De asemenea, pentru fapta sa, bărbatul a rămas și fără permis de conducere, deoarece justiția a decis să i-l anuleze. Totodată, românul a primit și interdicție definitivă pe teritoriul francez.

Conform anchetatorilor, faptele s-au petrecut în noaptea de 3 spre 4 februarie 2025, bărbatul fiind depistat în timpul unui control vamal pe o autostradă franceză, pe sensul Paris-Bruxelles.

Șoferul a afirmat că venea din Portugalia și mergea în Germania pentru a livra produse cosmetice, au precizat serviciile vamale în februarie.

Rusia amenință o nouă țară cu represalii, dacă va trimite armament Ucrainei: „Vom considera asta un act ostil”

Rusia a amenințat, joi, că va lua măsuri dure împotriva Japoniei dacă țara va furniza Ucrainei arme sau alte echipamente militare, după ce guvernul de la Tokio și-a manifestat disponibilitatea de a se alătura comandamentului NATO care coordonează ajutorul militar pentru Ucraina, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

„Dorim să avertizăm că orice pas al Japoniei pentru participarea directă sau indirectă la furnizarea către Ucraina de arme și echipamente militare folosite pentru a ucide cetățeni ruși sau la susținerea instruirii militarilor ucraineni îl vom considera fără echivoc drept un act ostil”, a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Reacția survine după ce, în timpul unei întâlniri avute marți cu secretarul general al NATO Mark Rutte, ministrul japonez al apărării, Gen Nakatani, a transmis disponibilitatea Japoniei de a se alătura comandamentului Alianței Nord-Atlantice care coordonează furnizarea de arme și muniții Ucrainei și programe de instrucție pentru militarii ucraineni. Acest comandament, cunoscut sub numele de NSATU, se află la baza americană din Wiesbaden, în Germania.

Moscova a avertizat că, dacă va merge pe această cale, guvernul de la Tokyo se va confrunta cu „măsuri mai dure, care vor provoca daune semnificative intereselor Japoniei în zonele cele mai sensibile”.

„În contextul unei remilitarizări accelerate, Japonia se implică tot mai mult în conflictul din jurul Ucrainei”, a mai spus purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.

La începutul acestei săptămâni, președinția rusă a acuzat atitudinea ostilă a guvernului japonez față de Rusia și a respins eventuale negocieri cu Japonia pentru un acord de pace, care nu a fost niciodată încheiat după Al Doilea Război Mondial.

„Nu există în prezent niciun fel de contacte cu autoritățile japoneze”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, conform căruia Japonia „s-a grăbit să adere deplin la toți pașii inamicali și ostili” împotriva Rusiei.

Un avion care transporta membri ai Congresului SUA s-a ciocnit cu altă aeronavă, în Washington. Rezultatele concedierilor lui Trup

Un incident aviatic a avut loc joi pe Aeroportul Internațional Ronald-Reagan din Washington, implicând două avioane, dintre care unul transporta membri ai Congresului SUA, potrivit Reuters.

Conform postărilor pe rețeaua X ale mai multor aleși, un avion a lovit aripa celuilalt. Reprezentantul din New York, Nick LaLota, a scris: «Alt avion tocmai ne-a lovit aripa. Ne întoarcem la poarta de îmbarcare dar, din fericire, toată lumea este bine.»

Zborul AA4522, operat de Republic Airways, urma să decoleze la ora locală 12.30 către Aeroportul Internațional John F. Kennedy din New York. La bord se aflau cinci aleși, conform USA Today.

Grace Meng, reprezentantă democrată din New York, a declarat: „(Sunt) fericită că colegii mei şi cu mine suntem bine”. Ea a subliniat importanța restabilirii posturilor din FAA pentru siguranța zborurilor.

Deși nu au fost raportate răni, incidentul readuce în discuție siguranța aviației. Meng a menționat concedierile din Agenția Aviației Civile americane (FAA) din timpul administrației Trump.

Acest eveniment vine la scurt timp după o tragedie similară. Pe 29 ianuarie, o coliziune între un elicopter militar și un avion de linie pe același aeroport s-a soldat cu 67 de victime.

Fata cu sindrom Down care a devenit model. Medicii nu-i dădeau nicio șansă, dar acum lumea e la picioarele ei
Articolul anterior
Astăzi este marcată Ziua Mondială de luptă împotriva Cancerului
Articolul următor
Close menu