Grupul Wagner recrutează femei din penitenciarele din Rusia pentru a le trimite pe front

Pentru a compensa pierderile pe care le-au suferit în războiul din Ucraina, gruparea Wagner a început să recruteze femei din penitenciare pentru a participa la ostilități, a transmis Statul Major al armatei ucrainene, într-un comunicat preluat de televiziunea poloneză Fakty citată de libertatea.ro.

„Pe parcursul unei săptămâni, ocupanții au recrutat aproximativ 50 de persoane din colonia corecțională pentru femei a orașului Snijne, de pe teritoriul ocupat temporar al regiunii Donețk. Se știe că femeile au fost trimise pe teritoriul Federației Ruse, pentru antrenament”, se arată în raportul Statului Major ucrainean, difuzat sâmbătă, 4 februarie.

Încă de la finalul anului trecut, organizaţia paramilitară Wagner lua calcul să recruteze femei deţinute în închisorile ruseşti şi să le trimită să lupte în Ucraina, după ce a procedat în mod similar şi cu bărbaţii.

Evgheni Prigojin, fondatorul și finanțatorul grupării de mercenari Wagner, a reacționat recent la un mesaj al unui ales rus, care afirma că femei deţinute într-o închisoare din oraşul Nijni Taghil i-au cerut să fie trimise pe frontul ucrainean pentru a ajuta armata rusă. „Lucrăm în acest sens. Există rezistenţe, dar cred că vom reuşi”, a spus Prigojin, citat de serviciul de presă al companiei sale, Concord, pe Telegram. „Nu numai ca operatoare sau infirmiere, dar şi în grupurile de sabotori sau în echipele de lunetişti. Ştim că toate aceste lucruri s-au făcut deja masiv”, a mai spus liderul grupării, făcând referire la femeile din unităţile de trăgători de elită şi la cele prezente în grupurile de partizani care au luptat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi care erau scoase în prim-plan de propaganda sovietică.

Grupul Wagner este suspectat că a recrutat masiv bărbaţi deţinuţi în închisorile din Rusia şi i-a trimis apoi să lupte în prima linie în Ucraina cu promisiunea grațierii şi a unor câştiguri atractive. Pe 5 ianuarie, Prigojin a anunțat că membrii primului grup de deținuți recrutați pentru a fi trimiși pe frontul din Ucraina au încheiat contractul de șase luni și au fost grațiați. Dovezi ulterioare au arătat că acest grup includea persoane condamnate pentru crimă, tâlhărie, organizarea de bande criminale și producerea de amfetamine.

Wagner este un antreprenor militar privat condus de oligarhul Evgheni Prigojin, 61 de ani, care a fost vizibil în prima linie, în ultimele săptămâni ale războiului declanșat de Moscova în Ucraina și mereu gata să-și revendice meritele pentru avansurile rusești.  După ani în şir în care negase acest lucru, Prigojin a recunoscut, anul trecut, în septembrie, că a fondat compania militară privată Wagner în 2014. Mercenarii grupului au fost acuzaţi că servesc interesele regimului lui Vladimir Putin în numeroase zone de conflict, de la Siria până la Ucraina, Africa şi America de Sud.

Concursul de frumusețe Miss Olanda a fost anulat. Motivul anunțat de organizatori

Concursul de frumusețe Miss Olanda a fost desființat, după ce organizatorii competiției au declarat că este timpul pentru schimbare. Concursul nu se va mai ține, iar în locul său cei care l-au organizat au introdus o nouă inițiativă menită să „inspire” tinerii în multe moduri diferite, scrie digi24.ro.

Măsura vine la puțin peste un an după ce juriul concursului a încoronat-o pe prima femeie trans, Rikkie Kollé (foto). O declarație pe site-ul web al concursului a anunțat închiderea acestuia și înființarea unei noi platforme, intitulată „Niet Meer Van Deze Tijd” („Nu mai este de actualitate”). Acolo se afirmă că: „După ani de istorie plină de farmec, talent și inspirație, Miss Olanda spune la revedere numelui care s-a regăsit în inimile multor oameni. Dar acesta nu este sfârșitul; este un nou început. Lumea se schimbă, iar noi ne schimbăm odată cu ea.”

O nouă platformă

„Miss Netherlands” se transformă în «No Longer of this Time»: o platformă care gravitează în jurul sănătății mintale, social media, diversității, exprimării de sine și multe altele. Nu mai sunt persoane încoronate, ci povești care conectează. Fără rochii, doar vise care prind viață. „Aici îi inspirăm pe tineri să fie ei înșiși într-o lume care este în continuă schimbare”. Într-o declarație trimisă CNN, Monica van Ee, director al Miss Olanda și fondator al noii platforme, a spus: „Femeile sunt nesigure din cauza, printre altele, a creșterii social media și a imaginilor sale ireale de frumusețe”. Apărând recordurile concursului, ea a argumentat că feedback-ul spectatorilor a devenit din ce în ce mai dificil de gestionat. Van Ee a declarat că motivul renunțării la „castinguri și finale” a apărut inițial din cauza „încăpățânării spectatorilor” și a criticilor de genul „este prea albă” sau „este prea neagră”. „Acest lucru duce la o energie negativă în fiecare an”, a spus ea. „În al doilea rând, am dori să ne folosim energia pozitivă în loc să fim mereu nevoiți să fim defensivi. Acum putem ajunge la toată lumea și să oferim solidaritatea potrivită. Credem în platforma noastră și poate că o eșarfă și o coroană sunt învechite. Dar sunt femei care se sprijină și se ajută reciproc, iar asta a fost întotdeauna important pentru noi!” Kollé, care a fost una dintre cele două femei trans care au continuat să concureze la Miss Universe 2023, și-a folosit influența pentru a promova o viziune mai incluzivă a lumii concursurilor. Într-un videoclip postat pe Instagram anul trecut, ea a spus: „Miss Universe ne-a cerut să ne descriem într-un singur cuvânt. Cuvântul pe care îl aleg este „victorie”, pentru că de mic copil am învins toate lucrurile care mi-au ieșit în cale – și uitați-vă la mine acum, stând aici ca o femeie trans puternică și încrezătoare.”

Lumea concursurilor de frumusețe a fost forțată să se modernizeze în ultimii ani, deoarece valorile pe care le îmbrățișau în mod tradițional nu mai corespund generațiilor mai tinere. Miss Universe din acest an, care a avut loc în Mexico City luna trecută, a admis pentru prima dată femei cu vârsta peste 28 de ani. Aceasta a urmat demersurilor de anul trecut de a ridica interdicția de a include femei însărcinate sau mame și femei care sunt sau au fost vreodată căsătorite. Totuși, această regulă este încă valabilă în unele concursuri. În septembrie, o femeie din New York a depus o plângere la Comisia pentru drepturile omului din oraș, solicitând încetarea excluderii mamelor. Organizația Miss Universe a fost analizată la începutul acestui an în calitate de societate mamă a Miss USA. În mai, cîștigătoarele trofeelor Miss USA și Miss Teen USA au demisionat la câteva zile distanță una de cealaltă, pe fondul unor acuzații de management defectuos, toxicitate și condiții care le-au afectat sănătatea mintală.

Concerte de suflet, în prag de sărbători, alături de frații Ștefăneț și „Fluieraș”, în mai multe localități din țară. Vezi unde vin artiștii

În perioada Sărbătorilor de iarnă, Ansamblul de Cântece și Dansuri Populare „Fluieraș”, condus de maeștrii Edgar și Marcel Ștefăneț, coregraf – Iurie Bivol, va evolua în mai multe localități din țară, aducând bucurie în inimile spectatorilor, informează unica.md.

Astfel, artiștii de la FLUIERAȘ, alături de interpreți faimoși de la noi, vor evolua:

21 decembrie, ora 16:30 – Orhei, Peresecina

22 decembrie, ora 16:00 – Drochia

27 decembrie, ora 16:30 – Rezina

29 decembrie, ora 16:00 – Edineț, Cupcini.

Sunteți așteptați cu drag la spectacole de suflet, cu multă voie bună și un program absolut superb.

Evenimentele au loc în cadrul celei de-a doua ediții a campaniei „Hai acasă de Crăciun”, organizată de Ministerul Culturii al Republicii Moldova.

În total, peste 40 de concerte și spectacole vor fi organizate în localitățile din țară, dar și în diasporă, în cadrul celei de-a doua ediții a campaniei „Hai acasă de Crăciun”. Activitățile culturale vor începe joi, 19 decembrie, și se vor încheia pe 16 ianuarie 2025.

În fața publicului vine Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „JOC”;  „Moldova Concert” cu ansamblul de cântece și dansuri populare „Fluieraș”, „Mugurel”,  formațiile „Milenium” și „Noroc”; Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” –  cu ansamblul „Folclor”, Accordion Band „Concertino”; Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină” cu formația Enigma Romilor, precum și artiști independenți.

Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” și Teatrul Republican „Luceafărul” vor duce „Magia Crăciunului” în casele de cultură din 7 sate și orașe din țară.

11 ansambluri și formații de muzică și dans, dar și artiști independenți vor merge să evolueze pe scenele caselor de cultură din aproape 40 de localități, sate și orașe de pe întreg teritoriul țării, inclusiv UTA Găgăuzia.

Mai multe informații despre ora, data și locația evenimentelor, vedeți în agenda „Hai acasă de Crăciun”.

Împodobitul bradului a devenit motiv de scandal într-o familie. Un bărbat și-a pălmuit soția pentru că nu i-a plăcut cum l-a decorat

Împodobitul bradului a devenit motiv de scandal într-o familia care locuiește în Burdujeni, România. Miercuri seară, doi soți au consumat băuturi alcoolice, iar la un moment s-au apucat să împodobească bradul. La un moment dat, pentru că băutura se terminase, soțul a plecat după alte provizii, scrie presa română.

S-a întors după circa jumătate de oră, perioadă în care soția finalizeze operațiunea ”bradul”. Bărbatului nu i-a plăcut ce a văzut, iar între cei doi a izbucnit un scandal, la finalul căruia soția a fost pălmuită.

Aceasta a pus mâna pe telefon și a sunat la Poliție, iar oamenii legii au constatat că nu se impune emiterea vreunui ordin de protecție.

Mai mult, femeia a refuzat să meargă la spital. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ”violență în familie”.

Patriarhul Kirill a lucrat ca spion pentru KGB în anii ’70, sub numele de cod „Mihailov”
Articolul anterior
Familia de 5 persoane care petrece un an și 2 luni zburând cu un mic avion în jurul lumii: „Prietenii ne cred puțin nebuni”
Articolul următor