Guvernul din Italia impune starea de urgenţă, în urma alunecării de teren. Bilanțul morților și dispăruților, în creștere

Guvernul italian a instituit duminică starea de urgenţă pe Insula Ischia, în largul Napoli (sud), devastată sâmbătă de o alunecare de teren importantă, soldată cu cel puţin doi morţi şi zece dispăruţi.

Presa italiană a anunţat duminică faptul că un al doilea cadavru a fost găsit şi că un bilanţ urma să fie anunţat duminică seara de prefectul Napoli, Claudio Palomba.

O primă anvelopă de urgenţă – în sumă de două milioane de euro – a fost deblocată în urma acestei reuniuni extraordinare a Guvernului Meloni, în vederea instituirii stării de urgenţă, a precizat ministrul Italian al Protecţiei Civile, Nello Musumeci.

Starea de urgenţă este adesea decretată în peninsulă – în urma unor cutremure, erupţii vulcanice sai intemperii puternice -, deoarece ea prevede o procedură accelerată de mobilizare de fonduri şi de mijloace, inclusiv ale Protecţiei Civile, în vederea unor intervenţii urgente sau creării unor structuri de primire.

Casamicciola Terme, o staţiune termală cu 8.000 de locuitori iarna, situată pe luxurianta Insulă Ischia, în apropiere de Capri, a fost afectată în 2017 de un cutremur soldat cu doi morţi.

Ea a fost distrusă complet de un cutremur mult mai puternic, la sfârşitul secolului al XIX-lea.

La faţa locului, peste 200 de membri ai Protecţiei Civile şi forţelor de ordine căutau în continuare aproximativ zece persoane date dispărute, iar sute de voluntari, în noroi până la genunchi, curăţau străzile burgului.

Epave de maşini şi autobuze zdrobite de violenţa torentului de noroi şi roci erau vizibile mai peste tot, în toiul unui du-te-vino de buldozere care încercau să elibereze accesul către case, magazine şi maşini.

URBANIZARE DEVASTATOARE

”Este o situaţie care ne doare, fie şi numai din cauza persoanelor disprute sub munte. Asta este o insulă, şi chiar dacă nu ne cunoaştem într-adevăr cu toţii, cam asta este priveliştea”, declară AFP un locuitor al Ischiei, pe care s-a născut, Salvatore Lorini, în vârstă de 45 de ani.

”Muntele a lua-o la vale. A avut loc o devastare de magazine, maşini, hoteluri, şi s-a mai întâmplat acum nouă ani. Acum sunt pe cale să curăţ magazinul soacrei mele”, spune el.

Această alunecare a fost cauzată de lipsa întreţinerii şi prevenţiei, ”pentru că natura este natură. A avut loc un cutremur, iar puţină prevenţie” poate că ar fi salvat vieţi, consideră Lorini, care ar dori să se implementeze un sistem asemănător celui de avertizare de tsunami şi care să prevină populaţia că se deplasează pământul.

”Trebuie să fiu sincer. Dacă aş putea, aş pleca de la Casamicciola, pentru că acum întâmpin dificultăţi să trăiesc aici, chiar dacă trebuie să spun că casa mea a scăpat cutremurului, inundaţiilor”, declară AFP-TV Iacono Maria, în vârstă de 64 de ani, care dă asigurări că ultimele evenimente i-au ”rupt sufletul”.

”La Ischia există o urbanizare care a lovit şi devastat tot teritoriul”, declară agenţiei Agi directorul Institutului de Cercetare şi Protecţie Hidroageologică, Tommaso Moramarco.

”Atunci când insula a intrat în perioada turismului în masă, creşterea infrastructurilor a fost exponenţială, a sufocat toate elementele naturale ale teritoriului şi a acoperit totul cu ciment”, denunţă, la rândul său, geologul Mario Tozzi în La Stampa.

El subliniază că pe Ischia există zeci de mii de construcţii ilegale.

Izvar nelimitat, delicii culinare, tururi fascinante, dar și artiști, măști, muzică și multă voie bună, la ”Sărbătoarea tradițiilor de iarnă” de la Castel Mimi, sâmbătă, 18 ianuarie


În ultimul eveniment public de iarnă la Castel Mimi, organizatorii și-am propus să celebreze împreună cu cei prezenți tradițiile autentice, care îmbracă în haine festive iarna în Moldova. Gazda evenimentului Maria Iliuț și Crenguța de Iederă împreună cu invitații săi, ansamblul etnofolcloric ”Stefan Vodă și Tudor Ungureanu și ansamblul etnofolcoric DORURELE, conducător artistic Vladimir Șchiopu, vor ura, colinda
și vor canta de voie bună și noroc în noul an ce a venit, informează unica.md!


Vino să dansăm împreună cu ansambluri populare cu măști zoomorfe capra, urs într-o atmosfera plină de farmec și tradiție, să descoperim istoria și farmecul din beciurile Castel Mimi într-un expres tur fascinant și să savurăm delicii culinare la Open Air Kitchen, iar pe final să coacem marshmallow la rug, savurând aceste dulciuri în atmosfera magică a serii.

Dress Code: haine călduroase și comode pentru dans și voie bună!

Preț de acces la eveniment:

Adulți (18+) -400 lei,
Adulți (18+) + tren -550 lei,
Copii de la 12 ani -17 ani -​  200 lei
Copii de la 12 ani -17 ani, inclusiv tren 350 lei 
Cursa tren pentru adulți/copii mai mari de 5 ani, tur-retur 150 lei
Copii 0-5 ani – tren – 1 leu
Copii pînă la 12 ani intră GRATUIT la eveniment.

Prețul de intrare la eveniment include:

* Izvar Nelimitat (de la 18 + Ani)
* Ceai nelimitat pentru copii
* Zonă foto pentru momente memorabile
* Express Tur Castel Mimi la ore fixate
* Dj conform program 
* Muzică LIVE conform program 
* 1 buc plăcintă de bun venit pentru adulți
* 1 buc Marshmallow pentru copii

Notă: Tot consumul Food la Open Air Kitchen și Bufnița Albă va fi contra cost!

Puteți procura bilete AICI!

Preț acces in ziua evenimentului 450 lei

Program eveniment Sărbătoarea tradițiilor la Castel Mimi

14:00 Deschidere eveniment. Oferire tichete pentru plăcintă și Marshmallow. RECEPTION

14:00-18:00 Cinema Room pentru copii. (Vârsta 3-12-ani, în baza unui acord semnat de părinți). DIORAMA 

14:00 -18:00 Vânzare de vin Castel Mimi. PROMO PRICE. WINE SHOP RECEPTION.

14:00 – 18:00 Program artistic tradiții de iarnă în Moldova. SQUAR

15:00-16:00 Program copii PAVILION 

15:00-17:30 Express Tur. Constantin Mimi CELLAR 

16:00-18:00 Cabină Foto PAVILION

18:30 – Plecare cursa tren spre Chișinău. Gara Bulboaca.
Orarul cursei de tren:
 
Din Chișinău, gara de tren: ora 13:00
Retur din Bulboaca, Castel Mimi 18:30
 
Important: locurile in tren se ocupă după principiul „primul venit, primul servit”. Vânzarea biletelor este strict conform nr de locuri. Solicităm respectuos copiii până la 5 ani, să fie luați in brațe dacă nu a fost cumpărat bilet pentru ei. Pentru copiii mai mari de 5 ani, se procura bilet la tren. Trenul pornește la ora exactă, va rugăm nu întârziați!

Vă așteptăm să vă alăturați împreună cu familia și prietenii Sărbătorii tradițiilor de iarnă din Moldova și să trăiți magia iernii într-un cadru de poveste la Castel Mimi!

Unele terenuri vor putea fi vândute doar cu semnătura primarului! Noi prevederi în domeniul funciar, aprobate de Guvern

Procesul de gestionare a resurselor funciare va fi eficientizat, iar terenurile agricole vor fi administrate mai transparent. Un șir de acte necesare pentru implementarea noului Cod funciar au fost modificate, astăzi, de Executiv, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Prin urmare, vor fi simplificate procedurile pentru vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole mici, cu plantații multianuale și o suprafață de până la 0,25 hectare. În acest caz, nu va mai fi necesară autentificarea notarială, ci doar un act confirmativ, emis de autoritatea publică locală.

De asemenea, în cazul exproprierii unui teren, cuantumul despăgubirii va fi echivalent cu valoarea de piață a terenului, iar pentru arendarea terenurilor proprietate a statului vor fi introduse licitații publice.

Totodată, conform modificărilor propuse, consiliile locale vor decide clasarea terenurilor irigate sau desecate în categoria celor neirigate. În același timp, va fi permisă efectuarea lucrărilor de întreținere a pășunilor și fânețelor din sumele achitate anual de arendași, sub monitorizarea autorităților locale.

Noul Cod funciar va intra în vigoare la data de 7 martie 2025.

Un tânăr de 22 de ani din Capitală, plasat în arest pentru comiterea unui jaf în sectorul Râșcani

Un tânăr de 22 de ani din Capitală a fost plasat în arest pentru 30 de zile pentru comiterea unui jaf în sectorul Rîșcani al capitalei, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Polițiștii au fost sesizați de o femeie de 30 de ani precum că a fost jefuită în plină zi.

În cadrul cercetărilor s-a stabilit că, în timp ce femeia se afla în automobil, s-a apropiat o persoană și a început sǎ discute cu ea, iar la un moment dat i-a aplicat mai multe lovituri după care i-a sustras de la gât lănțișorul din aur și a fugit într-o direcție necunoscută.

Prejudiciul cauzat victimei a fost estimat la 28.000 de lei.

În urma măsurilor întreprinse de polițiști, individul a fost identificat și reținut. Acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru diferite infracțiuni.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 7 ani.

Fost comandant al NATO din Europa analizează situația Rusiei: În cât timp va cădea regimul lui Putin
Articolul anterior
Economia României a înregistrat cea mai mare creștere din UE în ultimii 22 ani, de aproape 800%
Articolul următor