Hai, Moldova! Victorie uimitoare pentru fotbaliștii moldoveni din Franța: FC Moldavie a învins în etapa a treia preliminară, în CUPA Franței ediția 2024-2025

Conaționalii noștri demonstrează peste tot în lume că sunt cei mai buni! Ieri, 15 septembrie, fotbaliștii moldoveni din diaspora din Franța au avut o victorie istorică pe tărâmuri franceze. Astfel, într-un meci încins, echipa FOOTBALL CLUB MOLDAVIE din Franța a învins în etapa a treia preliminară, în CUPA Franței ediția 2024-2025, echipa Romainville CA, cu scor final de 3-1 (1-1 p. 30′). La meciul de ieri, printre suporteri, s-au numărat și reprezentanții ambasadei Republicii Moldova în Franța, informează unica.md.

Astfel, fotbaliștii moldoveni au făcut istorie și au acces în etapa următoare, a patra, unde vor intra în competiție alături de echipe profesioniste de Fotbal din Campionatul Franței.

“Noi ne-am atins scopul, dar noi vom continua mai departe să muncim, pentru a trece și etapa a IV , pas cu pas, pentru a ne bucura împreună de noi victorii. Suntem conștienți ca din etapa următoare, întra în lupta deja echipele profesioniste din Franța.”, se arată într-un mesaj al FC Moldavie.

În campionatul Franței, clubul moldovenesc participă cu două echipe de seniori: una în divizia D3, iar alta în Campionatul districtului Val du Marne.

”Noi am luptat în trei etape deja, în care am învins toți adversarii până acum, iar cu meciu de ieri am avut trei victorii. Totodată, cu ambele echipe participăm în campionatul Franței în două ligi diferite”, a declarat pentru unica.md antrenorul Antonin Panfil.

FC MOLDAVIE a fost fondată în 2021 și înregistrată oficial la Federația Franceză de Fotbal.

Vă invităm să faceți cunoștință cu componența echipei: Vasili Samson, Dumitru Ciocoi, Tudor Bostan, Niku Cazac, Gelu Radeanu, Capatina Alex, Andrei Rotaru, Sanea Uzun, Dima Chirilov, Gicu Munteanu, Vitalie Troian, Vladimir Crețu, Nicu Efros, Cristian Stavila, Mihai Simoneac, Dorin Scobici, sub ghidarea antrenorilor Ion Gîrnu și Antonin Panfil. Președintele clubului este Ivan Cebanu.

Sezonul trecut, 2023-2024, FC Moldavie a câștigat cupa districtului Val de Marne, dintr-un total de 208 echipe participante.

Suntem mândri de fotbaliștii noștri și le urăm mult succes în etapa următoare!

Descinderi într-un dosar de spălare de bani: este vizat un polițist șef de la IP Ciocana

SPIA și Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale PCCOCS au desfășurat percheziții într-un dosar de spălare de bani și practicarea ilicită a activității de întreprinzător, vizând un șef de sector din cadrul IP Ciocana, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Mai multe percheziții au fost desfășurate la 21.11.2024, de către ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), într-o cauză penală pornită pe faptul spălării de bani și practicarea ilicită a activității de întreprinzător în care este vizat un șef de sector din cadrul IP Ciocana al IGP (art. 241 și art. 243 din Codul penal al Republicii Moldova).Potrivit materialelor cauzei, începând cu luna martie 2023, entitatea economică fondată de către soția șefului de sector vizat, și-a desfășurat activitatea ilegal în lipsa autorizațiilor necesare eliberate de Consiliul mun. Chișinău și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, generând profituri semnificative. Pentru a ascunde originea ilicită a acestor fonduri, șeful de sector menționat a disimulat veniturile obținute prin tranzacții fictive, inclusiv vânzarea unor cantități mari de metale feroase și neferoase către o altă entitate economică. Astfel, în conturile bancare a soției funcționarului vizat au fost transferate mijloace financiare în sumă de peste 400.000 de lei.În cadrul acțiunilor de urmărire penală, desfășurate la domiciliile funcționarului și administratorului entității economice, mijloacelor de transport utilizate, precum și la sediul companiei implicate, au fost ridicate documente contabile și juridice, acte referitoare la achiziția metalelor, dispozitive electronice, carduri bancare și alte probe relevante pentru investigație.

Acțiunile de urmărire penală continuă, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Alegeri prezidențiale în România: Moldovenii cu cetățenie română sunt așteptați de astăzi la urne

În cele 950 de secții de votare deschise pentru alegerile președintelui României în afara țării, începe procesul de vot. Cetățenii din Republica Moldova, cu cetățenie română, pot veni la vot în cele 59 de secții de votare, începând cu ora 12.00 și până la ora 21.00, transmite IPN.

Cetățenii români cu drept de vot care domiciliază, au reședința sau se află temporar în străinătate pot vota la alegerile prezidențiale din România la oricare din secțiile organizate în afara țării, pe baza unui act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării. Este vorba despre cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, inclusiv electronic.

De asemenea, dreptul la vot poate fi exercitat cu pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic, pașaportul simplu temporar, carnetul de serviciu militar.La alegerile prezidențiale din România, cetățenii români, inclusiv moldovenii cu cetățenie română, vor avea de ales între 14 candidați. Pe lista acestora se regăsesc atât lideri ai partidelor politice din România, cât și candidați independenți.Votul în străinătate va continua sâmbătă, 23 noiembrie, și duminică, 24 noiembrie, între orele locale 07.00 și 21.00.

Adresele celor 59 de secții de votare deschise în Moldova sunt:

Chișinău 1, Consulat general din strada Grigore Ureche nr. 2;Chișinău 2, Consulat general din strada Grigore Ureche nr. 2;Chișinău 3, Liceul Teoretic „Miguel de Cervantes”, strada Avram Iancu nr. 36;Chișinău 4, Teatrul „Satiricus”, strada Mihai Eminescu nr.55;Chișinău 5, Biblioteca Națională, strada 31 august 1989 nr.78A;Chișinău 6, Biblioteca Națională, strada 31 august 1989 nr. 78A;Chișinău 7, Biblioteca Națională, strada 31 august 1989 nr. 78;Chișinău 8, Liceul Teoretic „Spiru Haret”, strada Cebotari nr. 53;Chișinău 9, Liceul Teoretic „Spiru Haret”, strada Cebotari nr. 53;Chișinău 10, Liceul Teoretic „Spiru Haret”, strada Cebotari nr. 53;Chișinău 11, Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Litere, strada Mihai Kogălniceanu nr. 65;Chișinău 12, Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept, strada Mihai Kogălniceanu nr. 67;Chișinău 13, Blocul Didactic Nr. 1 al Universității de Stat de Medicină și Farmacie, Str. Nicolae Testemițanu nr. 27;Chișinău 14, Facultatea Tehnologia Alimentelor, Universitatea Tehnică a Moldovei, strada Studenților, 9/9;Chișinău 15, Facultatea de Construcții și Cadastru, Facultatea de Inginerie Economică și Bussiness, bd. Dacia nr. 41;Chișinău 16, Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă, strada Ion Creangă nr. 1;Stăuceni, Primăria Stăuceni, strada Alexei Mateevici nr. 13;Băcioi, Primăria Băcioi, strada Independenței nr. 125;Hâncești, Primăria Hâncești, strada Mihalcea Hîncu nr. 132;Ialoveni, Casa Raională de Cultură „Andrei Ungureanu”, strada Alexandru cel Bun nr. 86;Nisporeni, Primăria Nisporeni, strada Alexandru cel Bun nr. 55;Orhei 1, Școala de Muzică, strada Chișinăului nr. 9;Orhei 2, strada Eliberării nr. 172/C;Căușeni, Casa Raională de Cultură, strada Păcii nr. 18;Anenii Noi, Casa de Cultură, strada Parcului nr. 13;Bardar, Casa de Cultură, strada Aurel David nr. 70;Călărași, Primăria Călărași, strada Mihai Eminescu nr. 19;Durlești, Casa de Cultură, strada Alexandru cel Bun nr. 5;Strășeni, Școala de Arte, strada Mihai Eminescu nr. 37;Mereni, Primăria Mereni, strada Ștefan cel Mare nr. 96;Răzeni, Casa de Cultură, strada Grigore Bivol nr. 2;Costești, Casa de Cultură, strada Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 68;Ștefan Vodă, Casa de Cultură, strada 31 August 1989 nr. 2;Criuleni, Centrul pentru tineret UNIT, strada 31 august 1989 nr. 102;Bălți 1, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, strada Ștefan cel Mare, nr. 81;Bălți 2, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, strada Ștefan cel Mare, nr. 81;Briceni, Casa de Cultură, bulevardul Independenței nr. 30;Ocnița, Primăria orașului Ocnița, strada Mihai Viteazul, nr. 1;Edineț, Primăria orașului Edineț, strada Octavian Cirimpei, nr. 30;Dondușeni, Biblioteca Publică Orășenească „Ion Druță”, strada Independenței, 97;Soroca, Palatul de Cultură Soroca, strada Independenței nr. 74;Râșcani, Primăria orașului Râșcani, strada 31 august, nr. 4;Drochia, Consiliul Raional Drochia, bulevardul Independenței, nr. 15;Florești, Casa de Cultură Florești, strada Speranța, 1;Glodeni, Consiliul Raional Glodeni, strada Suveranității, 2;Șoldănești, Liceul Teoretic „Alexei Mateevici”, strada 31 august, nr. 2;Sângerei, Casa de Cultură Sângerei, strada Barbu Lăutaru nr. 29;Rezina, Primăria orașului Rezina, strada 27 August 1989 nr.1;Ungheni, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, strada Națională nr.3;Fălești, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, strada Alexandru Lăpușneanu, 1;Telenești, Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, strada Ciprian Porumbescu, 3;Cahul 1, Piața Independenței, 1;Cahul 2, Piața Independenței, 1;Cantemir, strada Ștefan Vodă, 1;Leova, strada Ștefan cel Mare, 67;Cimișlia, strada Ion Popușoi, nr. 2;Comrat, strada Tretiacov, nr. 36;Giurgiulești, strada Independenței, 27;Carabetovca, strada Ștefan cel Mare, nr. 38.

Caz tragic la Râșcani. Un tată și fiul său, depistați fără suflare

Caz tragic la Râșcani. Un tată și fiul său, depistați fără suflare. Cazul fatal a fost raportat în seara zilei de 20 noiembrie 2024, în nordul țării, în raionul Râșcani, satul Corlăteni, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Conform datelor recepționate de la 112, la întoarcerea acasă, o femeie a depistat corpurile neînsuflețite ale soțului, în vârstă de 57 de ani, și ale fiului, în vârstă de 14 ani. Cercetările efectuate de organele abilitate au stabilit că persoanele s-au intoxicat mortal cu monoxid de carbon emanat în urma scurgerii de la cazanul de încălzire instalat fără certificare.

Trei persoane au suferit intoxicații cu monoxid de carbon, iar două au decedat în urma nerespectării regulilor de siguranță la utilizarea instalațiilor de încălzit, zilele trecute

Al doilea caz a fost înregistrat în dimineața zilei de 21 noiembrie 2024, în raionul Cimișlia, localitatea Marienfeld.

Conform informațiilor recepționate, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 06:45, iar conform informațiilor înregistrate, trei adulți au solicitat intervenția medicilor, simțindu-se rău. Potrivit cercetărilor, s-a stabilit că persoanele au primit intoxicație cu monoxid de carbon după ce au lăsat focul aprins în sobă cu cahla închisă pe timpul nopții. Aceștia au fost preluați de medici la spital pentru îngrijiri necesare. Incendiul în casă nu s-a produs.

În acest sens, IGSU repetă îndemnul către populație să respecte cu prudență maximă regulile de securitate la utilizarea surselor de încălzit în perioada rece a anului.

Potrivit salvatorilor, instalațiile alimentate de la gaze naturale trebuie să fie autorizate și montate de specialiști acreditați, după care să fie verificate periodic. În vederea evitării situațiilor de risc, iar dacă sunt depistate unele defecțiuni, este necesar ca acestea să fie înlăturate de specialiști. Mai mult, pentru evitarea intoxicațiilor cu monoxid de carbon, cetățenii trebuie să asigure ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparatele alimentate cu gaze.

.

Echipele municipale de intervinție, antrenate în înlăturarea consecințelor inundațiilor din grădinițele și școlile din oraș care au fost afectate
Articolul anterior
Meteorologii au instituit Cod Galben de instabilitate atmosferică în țară
Articolul următor