I-au amputat mâinele şi picioarele, după un diagnostic greşit. O tânără din Anglia a câştigat peste 44 milioane de euro, după un proces de judecată

O fată din Marea Britanie a câștigat în urma unei proceduri judiciare o compensație de 39 milioane de lire sterline, peste 44 milioane de euro, după ce medicii i-au amputat toate membrele în urma unui diagnostic eronat pus în spital, relatează presa română.

Avocații fetei a cărei identitate nu a fost făcută publică au spus că părinții ei au dus-o la Spitalul Frimley Park din Surrey, sud-estul Angliei, cu febră mare, stări de somnolență și vărsături, care sunt simptome pentru meningită și sepsis, dar medicii au trimis-o acasă după ce i-au prescris paracetamol, potrivit BBC.

Părinții ei s-au întors la spital când starea ei s-a agravat, iar medicii au diagnosticat-o cu sepsis meningococic. Mai târziu, ea a făcut insuficiență la mai multe organe.

Din cauza severități sepsisului, fata a avut nevoie de amputații la toate cele patru membre, a declarat avocata Elizabeth-Anne Gumbel, care reprezintă familia. Astfel, picioarele i-au fost amputate de deasupra genunchiului, iar brațele de deasupra cotului.

Familia ei a susținut că în cazul în care medicii ar fi tratat-o imediat cu antibiotice, fata nu ar fi ajuns într-o stare atât de gravă și nu ar fi necesitat amputații.

Administrația spitalului a recunoscut vineri răspunderea în acest caz la Înalta Curte din Londra.

Gumbel a descris-o pe fată ca fiind „extraordinar de curajoasă” și a spus că „reușește să se descurce foarte bine la școală în situația în care se află”.

Serviciul Național de Sănătate (NHS) a acceptat, de asemenea, răspunderea pentru starea tinerei fete, iar avocatul care a reprezentat instituția a spus că „nu există nicio sumă de bani care să poată compensa cu adevărat traumele fetei”.

Fata va primi o parte din sumă acum, iar restul, în tranșe anuale, pentru tot restul vieții.

Un purtător de cuvânt al NHS a declarat: „Ne pare foarte rău pentru rănile ei și înțelegem că nicio sumă de bani nu poate compensa pe deplin ce a pățit. Însă suntem mulțumiți că a fost aprobat acordul de despăgubire și sperăm că daunele acordate o vor ajuta să fie cât mai independentă pe viitor”.

O femeie din Strășeni, violată ani la rând de propriul soț

Un bărbat din raionul Strășeni a fost condamnat la 12 ani de închisoare după ce timp de trei ani își viola soția și agresa copiii minori. Sentința a fost pronunțată marți, 24 decembrie, de magistrații Judecătoriei Strășeni, scrie deschide.md.

Potrivit materialelor dosarului, pe parcursul anilor 2019-2022, bărbatul, prin constrângere psihică și amenințând cu răfuială, își viola soția. Individul își argumenta acțiunile prin faptul că victima, care îi este soție, „este obligată să-i satisfacă poftele sexuale”.

Tot în această perioadă, condamnatul își agresa patru copii minori. Conform raportului de expertiză, în urma acțiunilor individului, copiii s-au ales cu traumă psiho-emoțională, stres, anxietate și depresie.

Fiind audiat, acesta nu și-a recunoscut vina. Totuși, procurorii au reușit să-i demonstreze culpabilitatea.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău în decurs de 15 zile.

Un sistem AI a atins nivelul uman la un test de „inteligență generală”. Ce ar înseamna acest lucru

Un nou model de inteligență artificială (AI) a obținut recent rezultate la nivel uman la un test conceput pentru a măsura „inteligența generală”. Pe 20 decembrie, sistemul o3 al OpenAI a obținut un scor de 85% la benchmark-ul ARC-AGI, cu mult peste cel mai bun scor AI anterior de 55% și la egalitate cu scorul mediu uman. De asemenea, a dat rezultate bune la un test de matematică foarte dificil. Crearea inteligenței generale artificiale, sau AGI, este obiectivul declarat al tuturor laboratoarelor majore de cercetare AI.

La prima vedere, OpenAI pare să fi făcut cel puțin un pas semnificativ către acest obiectiv, explică doi specialiști în domeniu în publicația The Conversation. În timp ce scepticismul rămâne, mulți cercetători și dezvoltatori AI simt că ceva tocmai s-a schimbat. Pentru mulți, perspectiva AGI pare acum mai reală, urgentă și mai apropiată decât se anticipase.

Pentru a înțelege ce înseamnă rezultatul o3, trebuie să înțelegem despre ce este vorba în testul ARC-AGI. În termeni tehnici, este un test al „eficienței eșantionului” a unui sistem AI în adaptarea la ceva nou – câte exemple de situație nouă trebuie să vadă sistemul pentru a-și da seama cum funcționează. Un sistem AI precum ChatGPT (GPT-4) nu este foarte eficient în eșantionare. A fost „antrenat” pe milioane de exemple de text uman, construind „reguli” probabilistice despre combinațiile de cuvinte care sunt cele mai probabile. Rezultatul este destul de bun la sarcini comune. Este prost însă la sarcini neobișnuite, pentru că are mai puține date (mai puține mostre) despre acele sarcini. Până când sistemele AI pot învăța dintr-un număr mic de exemple și se pot adapta cu mai multă eficiență a eșantionului, acestea vor fi utilizate numai pentru lucrări foarte repetitive și pentru cele în care defecțiunile ocazionale sunt tolerabile. Capacitatea de a rezolva cu acuratețe probleme necunoscute sau noi din eșantioane limitate de date este cunoscută drept capacitatea de a generaliza. Este considerat pe scară largă un element necesar, chiar fundamental, al inteligenței.

Fiecare întrebare oferă trei exemple din care să înveți. Sistemul AI trebuie apoi să descopere regulile care „generalizează” de la cele trei exemple la al patrulea. Reguli slabe și adaptare Nu știm exact cum a făcut OpenAI, dar rezultatele sugerează că modelul o3 este foarte adaptabil. Din doar câteva exemple, găsește reguli care pot fi generalizate. Pentru a descoperi un model, nu ar trebui să facem presupuneri inutile sau să fim mai specifici decât trebuie să fim cu adevărat. În teorie, dacă poți identifica regulile „cele mai slabe” care fac ceea ce vrei, atunci ți-ai maximizat capacitatea de a te adapta la situații noi. Ce înțelegem prin cele mai slabe reguli? Definiția tehnică este complicată, dar regulile mai slabe sunt de obicei cele care pot fi descrise în afirmații mai simple.

Incendiu puternic într-un azil de bătrâni din München. 15 persoane s-au ales cu arsuri

Cinsprezece persoane au fost rănite uşor în urma unui incendiu izbucnit într-un cămin de bătrâni din oraşul german München în Ajunul Crăciunului, a anunţat brigada de pompieri într-un comunicat dat publicităţii miercuri, scrie digi24.ro.

Cauza incendiului şi amploarea pagubelor rămân pe moment neclare, informează DPA, potrivit Agerpres. 

Potrivit informaților prezentate de serviciul de pompieri din capitala Bavariei, flăcările au izbucnit într-o cameră de la etajul al treilea al clădirii. Ca urmare, focul s-a extins rapid la acoperiș și la turn.

Autoritățile germane investighează cauza incendiului.

Căminul de bătrâni este situat în cartierul Altstadt-Lehel, lângă malul râului Isar, și este cel mai vechi cămin de bătrâni din oraș, fondat în 1857 de Societatea Catolică Sfântul Vincent de Paul. Clădirea istorică adăpostește o casă-biserică cu un turn clopotniță.

De ce nu este recomandat să bei cafea înainte de a merge la cumpărături. Oamenii de știință au explicat motivul
Articolul anterior
Un minor din Căușeni, sechestrat pe 2 ore și bătut de miliția transnistreană. Ar fi fost confundat cu o altă persoană
Articolul următor