Imagini copleșitoare în Pădurea Domnească, unde mai multe căprioare au fost surprinse la o hrănitoare!
„Aveți câteva secunde să ne admirați?
“Înghesuială la o hrănitoare, după cum se poate observa în imaginile captate de o cameră de supraveghere.
Ciuta, femela cerbului, este un animal erbivor. Începând cu perioada împerecherii, care debutează toamna, până când fată, ciutele trăiesc în cârduri, conduse, de regulă, de ciuta cea mai bătrână. În cârdurile de ciute sunt amestecați, întotdeauna, viței şi chiar cerbi din al doilea an.”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Rezervației Pădurea Domnească.
Vedeți video mai jos.
Procurorii susţin că deputatul Irina Lozovan nu putea părăsi ţara
Procuratura Anticorupție informează că în privința deputatei Irina Lozovan este aplicată măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara pe un termen de 60 de zile, începând cu data de 3 martie 2025. Necesitatea solicitării acestei măsuri a fost dictată de faptul că la ședința din 25 februarie și respectiv 3 martie 2025, inculpata nu s-a prezentat la ședințele de judecată, invocându-se motive de boală, fără a fi prezentată o dovadă în acest sens.
Încheiere privind aplicarea măsurii preventive a fost transmisă pentru executare Poliției de Frontieră. În condițiile în care în spațiul public se vehiculează că inculpata ar fi părăsit hotarele Republicii Moldova, Procuratura dă asigurări că ieșirea sa de pe teritoriul Republicii Moldova nu se putea face prin punctele de trecere a frontierei de stat.
Un bărbat din Râșcani, surprins incendiind vegetația uscată. Ce riscă
Inspectorii de mediu din raionul Râșcani au efectuat razii pentru a verifica respectarea legislației de mediu. În cadrul controalelor, aceștia au surprins un bărbat în flagrant, în timp ce incendia vegetația uscată în extravilanul localității Nihoreni.
Persoana în cauză a fost identificată și va fi citată pentru a se prezenta la Inspecția de Mediu, iar cazul va fi documentat conform prevederilor Codului Contravențional, transmite Știri.md.
În acest sens, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a reamintit că arderea vegetației uscate reprezintă o încălcare gravă a legislației, având efecte negative asupra mediului și sănătății publice.
Autoritățile fac apel la cetățeni să renunțe la această practică periculoasă și să sesizeze orice astfel de cazuri instituțiilor competente.
Încă un om al lui Șor a ajuns pe mâna justiției
Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a președintelui oficiului teritorial Drochia al Partidului Politic „Şor” (declarat neconstituțional prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 10 din 19.06.2023), fiindu-i incriminată complicitatea la finanțarea ilegală a partidului politic din partea unui grup criminal organizat, infracțiune prevăzută la (art.30, 42 alin. (5), 45, 181/2 alin. (5) din Codul penal), informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Cauza penală a fost disjunsă în 2024, de către Procuratura Anticorupție, din cauza penală de bază pornită în anul 2022 în care se continuă investigațiile pentru a stabili întreg cercul de persoane vinovate în comiterea infracțiunilor de complicitate la finanțarea ilegală a Partidului Politic „Şor” din partea unui grup criminal organizat.
Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor, învinuitul, în perioada iulie – octombrie 2022, activând în calitate de președinte al organizației teritoriale Drochia a Partidului Politic „Şor”, ar fi coordonat activitățile organizației, știind că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat.
Astfel, în perioada menționată, în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, învinuitul ar fi contribuit la acceptarea finanțării ilicite, oferind indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților partidului în scopul transportării și remunerării persoanelor participante la protestele organizate de către Partidul Politic ,,Șor”.
În asemenea circumstanțe, învinuitul ar fi acceptat prin complicitate finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare de peste 8,1 milioane de lei, provenite de la grupul criminal organizat. Această finanțare a fost folosită pentru activitățile partidului, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale.
Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani.