Imagini cu Antonia în rol de polițistă. Artista apare într-un nou film

După ce a lansat la sfârșitul lui septembrie comedia „Teambuilding”, Vidra Productions, compania lui Matei Dima alias BRomania, pregătește pentru perioada următoare încă două filme noi: „Romina VTM” și „Haita de acțiune”. Cel din urmă se va lansa anul viitor și îi are în roluri principale anunțate până acum pe Antonia, Matei Dima și Anca Dumitra.

Filmările sunt în plină desfășurare, iar contul oficial de Instagram al producției au apărut deja primele imagini cu Antonia, ba chiar și un scurt video. Artista a joacă rolul unei polițiste puse pe fapte mari.

„În film mă cheamă Oli și sunt polițistă mai dură. Mă enervez foarte, foarte ușor, n-am răbdare și… îi bat pe toți!”, spune Antonia în filmulețul postat pe Instagram.

haita-de-actiune-1
haita-de-actiune-3

Alături de ea, tot în rol de polițiști, apar și Matei Dima și Vlad Brumaru.

Despre ce este vorba în film? Dintr-o prezentare pe pagina oficială de Facebook a producției reiese că filmul „Haita de acțiune”, scris și regizat de Vali Dobrogeanu, este o satiră polițistă văzută prin ochii lui Aurel (Vlad Brumaru), un polițist de etnie rromă aflat în prima lui zi de serviciu. El își dorește să fie un cetățean model și un polițist corect, dar cariera îi este pusă în pericol înainte să înceapă, din cauza partenerului său, Denzel (Matei Dima).

„Am o chimie foarte bună cu Matei pe cameră și sperăm ca și oamenii care vor veni la cinema să vadă asta. Îmi place faptul că acest film va avea multă acțiune și faptul că o să mă bat foarte mult în film. Vreau să mă antrenez și să mă pregătesc cât mai mult pentru acest rol” , spunea Antonia recent.

sursa

Table interactive și computere pentru 70 de școli din țară, dotate de UNICEF

În Moldova, multe instituții de învățământ se confruntă încă cu un deficit de resurse tehnologice, ceea ce limitează accesul elevilor la instrumente moderne de învățare. În acest sens, UNICEF va dota 70 de școli cu echipamente moderne, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Setul de echipamente donat include 350 de table interactive și 350 de computere All-in-One și reprezintă o continuare a eforturilor de modernizare a sistemului educațional. 

„Transformarea digitală este un pilon esențial al unui sistem educațional modern, capabil să pregătească elevii pentru provocările și oportunitățile lumii contemporane. Accesul la echipamente TIC contribuie direct la dezvoltarea competențelor digitale esențiale pentru viitorul copiilor noștri. Inițiativa este aliniată la Strategia de dezvoltare Educația 2030, la Strategia națională de transformare digitală 2023-2030 și la alte politici relevante”, a menționat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Programul Inovații Digitale ale Sistemului Educațional din Republica Moldova este o inițiativă transformatoare care își propune să modeleze viitorul educației în Republica Moldova. 

“Utilizarea echipamentelor digitale în educație reprezintă cheia deschiderii unor noi oportunități și asigurării incluziunii tuturor copiilor, indiferent de mediul lor social. Resursele distribuite prin acest program constituie un pas concret în direcția modernizării sistemului educațional din Republica Moldova. Digitalizarea instituțiilor de învățământ rămâne o prioritate, asigurând acces egal la tehnologie pentru fiecare elev, indiferent de mediul din care provine”, a declarat Maha Damaj, reprezentantă de țară, UNICEF în Republica Moldova.

Echipamentele vor fi integrate în câte 5 săli de clasă din fiecare dintre cele 70 de instituții selectate, contribuind la crearea unui mediu educațional modern și interactiv. Dintre acestea, 35 de instituții fac parte din rețeaua școlilor model, un grup dedicat promovării celor mai bune practici educaționale și aliniat obiectivului de a reduce inegalitățile în accesul la resurse tehnologice. 

„Utilizarea tehnologiei în școli este esențială pentru promovarea incluziunii, stimularea inovației și dotarea copiilor cu competențele digitale necesare pentru piața muncii și creșterea economică a Republicii Moldova. Această investiție a fost posibilă datorită parteneriatelor strategice cu guvernul și partenerii implicați în modernizarea și consolidarea sistemului educațional din Moldova”, a declarat Mohamed Yassine, Specialist în Educație la Parteneriatul Global pentru Educație.

Această acțiune sprijină educația digitală în școlile din întreaga țară, contribuind la o transformare sustenabilă a sistemului educațional din Republica Moldova. Echipele locale și naționale colaborează pentru a asigura implementarea cu succes a acestor dotări, urmând ca fiecare școală să beneficieze de tehnologia necesară pentru a îmbunătăți procesul educativ și a sprijini dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor.

Inițiativa este parte a Programului Inovații Digitale ale Sistemului Educațional din Republica Moldova, implementat de UNICEF în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, cu sprijinul financiar al Parteneriatului Global pentru Educație.

Vezi lista instituțiilor dotate aici.

Începând de azi, alegătorii români din străinătate se pot înregistra pentru a vota la prezidențiale

Începând de astăzi, 20 ianuarie 2025, alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate, care doresc să voteze la alegerile prezidențiale din acest an prin corespondență sau la o secție de votare din afara României, se pot înregistra online pe portalul www.votstrainatate.ro, scrie tvrmoldova.md.

Portalul cuprinde două secțiuni

– Alegător în străinătate la o secție de votare

– Alegător în străinătate prin corespondență.


Până la ora 13:30, pe site-ul www.votstrainatate.ro au fost primite 10 cereri de votare la o secție din afara României și 24 de cereri de vot prin corespondență.

Alegătorul care dorește să se înscrie pentru votul prin corespondență trebuie să completeze un formular online, în care să menționeze numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de domiciliu sau reședință, adresa de e-mail, precum și opțiunea de transmitere în țară sau la reprezentanța diplomatică a votului exprimat prin corespondență. La acest formular, alegătorul trebuie să anexeze copia scanată sau fotografia actului de identitate și a documentului care dovedește dreptul de ședere, eliberat de autoritățile străine.

Termenul – limită de înscriere ca alegător în străinătate prin corespondență este 20 martie 2025, ora 23.59.

Alegătorul român care optează să voteze în străinătate la o secție de votare va completa un formular online, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de e-mail, localitatea și statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate. O secție de votare poate fi înființată la cererea a minimum 100 de cetățeni din aceeași localitate sau dintr-un grup de localități.

Termenul – limită de înscriere ca alegător în străinătate la o secție de votare este 4 martie 2025, ora 23.59.

Întrebări și sesizări legate de procedura de înregistrare pot fi transmise la adresa de e-mail contact@votstrainatate.ro.

De azi intră în vigoare tarifele diferențiate la energia electrică pentru consumatorii care au contoare inteligente

De astăzi, consumatorii care au instalate contoare inteligente vor beneficia de tarife diferențiate pentru energia electrică în funcție de orele de consum, transmite MOLDPRES.

Astfel, consumatorii casnici, conectați la rețelele de distribuție de tensiune joasă (0,4 kV) ale Premier Energy Distribution, vor plăti 4,32 lei pentru un kWh consumat între orele 07.00 și 23.00 și 3,31 lei pentru un kWh consumat între orele 23:00 – 7:00.

Consumatorii din regiunea de nord a țării, aflați în zona de deservire a FEE Nord, conectați la rețelele de tensiune joasă, vor avea tarife de zi de 4,89 lei pentru un kWh și de noapte de 3,90 lei pentru un kWh.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică /ANRE/ a precizat anterior că pentru a beneficia de prețuri diferențiate pe ore de consum, nu este neapărat necesar de a instala contoare inteligente scumpe, cu citire de la distanță. Majoritatea contoarelor electronice moderne sunt înzestrate cu funcții de înregistrare a energiei electrice pe intervale orare. Citirea acestor contoare se face similar ca și în cazul contoarelor obișnuite, doar că cititorul obține de pe contor nu doar cifra sumară a consumului lunar, ci și cantitatea de energie consumată în fiecare din intervalele orare stabilite de ANRE. Respectiv, totalul lunar de energie consumat se va separa în două părți: energia consumată în orele 7:00 – 23:00 (energia mai scumpă), și cea consumată în intervalul 23:00 – 7:00 (energia ieftină).

Potrivit datelor statistice, majoritatea întreprinderilor au deja instalate contoare inteligente, care permit aplicarea tarifelor diferențiate. Acest lucru va permite ca, odată cu introducerea acestor tarife, consumatorii industriali să-și programeze activitățile economice astfel încât să beneficieze de tarifele mai mici.

Unde pot fi procurate contoarele cu facturare pe intervale orare

Contoarele cu facturare pe intervale orare pot fi procurate atât la operatorii de sistem, cât și la alți comercianți de echipamente electrotehnice de pe teritoriul Republicii Moldova. Contoarele trebuie să fie verificate metrologic și incluse în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare.

La procurarea contorului, cetățenii trebuie să ceară vânzătorului să confirme că contorul respectiv are posibilitatea de înregistrare a energiei electrice pentru cel puțin două intervale orare sau să studieze cu atenție specificațiile tehnice ale contorului înainte de a face achiziția. La fel, este necesar să precizați dacă există posibilitatea de reprogramare a contorului pentru alte intervale orare decât cele definite de uzina producătoare.

Care este procedura de instalare

Orice modificare legată de echipamentul de măsurare a consumatorului final se va executa doar după adresarea unei cereri operatorului de sistem la care este racordată instalația de utilizare a consumatorului.

În cazul consumatorilor noncasnici, se va concretiza în primul rând dacă contorul existent are posibilitatea înregistrării consumului pe intervale orare. Dacă da, atunci desigilarea, programarea contorului și sigilarea se vor efectua de specialiștii operatorului de sistem, consumatorul final urmând să suporte costurile legate de executarea lucrărilor respective.

Dacă contorul existent al consumatorului noncasnic nu permite înregistrarea orară, consumatorul respectiv va suporta cheltuielile pentru procurarea, programarea, desigilarea, instalarea și sigilarea contorului nou.

În cazul consumatorilor casnici este la fel necesară depunerea unei cereri în adresa operatorului de sistem, pentru desigilarea contorului vechi. Instalarea contorului nou se va realiza de către un electrician autorizat, după care operatorul va sigila contorul nou instalat.

După instalarea contorului, consumatorul urmează să solicite, prin cerere, furnizorului său de energie electrică modificarea corespunzătoare a contractului de furnizare a energiei electrice.

Un suflet pereche nu vine în viața ta pentru a te completa, ci pentru a te inspira să te completezi singură
Articolul anterior
Ambuteiaje infernale în Capitală în această seară. Șofer: ,,Am mers 300 de metri jumătate de oră”
Articolul următor