Imagini șocante! Sute de victime în Columbia după ce o tribună s-a prăbușit în timpul unei coride

Tribunele unei arene din Columbia s-au prăbușit în timpul unei coride. Prăbuşirea s-a produs în El Espinal, la 150 km de Bogota, în timpul sărbătorii San Giovanni (Sfântul Ioan).

Tragedie în El Espinal, Columbia, la 150 km de Bogota: o prăbuşire a afectat tribunele unei arene, în timp ce se desfăşura o luptă cu tauri, aşa-numita coridă.

Persoanele implicate, relatează ziarul El Tiempo, ar putea fi până la 500. Sunt cel puţin 5 victime, potrivit unui raport iniţial actualizat în la miezul nopţii (ora României). Răniţii sunt cel puţin 60.

Imaginile incidentului, prezentate de presa locală şi de cetăţeni pe reţelele de socializare, arată momentul în care tribunele s-au prăbuşit. Defensa Civil a raionului oraşului El Espinal, Tolima, precizează că la acea vreme erau prezenţi în tribune şi copii, şi bătrâni.

Autorităţile locale au raportat că spitalul nu poate îngriji toţi răniţii şi au făcut apel: „Avem nevoie de ajutor”, a scris pe Twitter consilierul raional Tolima, Iván Ferney Rojas.

Totodată, în urma prăbuşirii, cel puţin unul dintre tauri a reuşit să evadeze din arenă. Incidentul s-a petrecut în toiul sărbătoririi sărbătorii Sfântului Ioan. Coridele din ultimele zile, organizate tocmai în cadrul sărbătorilor, provocaseră deja mai multe accidente: cel puţin nouă persoane, potrivit presei locale, au fost internate în stare gravă.

„Sper ca toţi cei afectaţi de prăbuşire să poată ieşi nevătămaţi din răni”, a scris pe Twitter noul ales preşedintele Gustavo Petro, potrivit Mediafax citat de antena3.ro.

Șapte mașini noi pentru asistența psihopedagogică din 13 raioane

Șapte automobile noi de marca Dacia Duster au fost distribuite pentru 13 raioane, care vor facilita activitatea echipelor de specialiști formate din pedagogi, psihologi, logopezi și psihopedagogi speciali, scrie jurnalist.md.

Noile mijloace de transport vor permite specialiștilor să se deplaseze în școlile din teritoriu, asigurând sprijinul necesar copiilor cu dizabilități. Unitățile vor deservi raioanele Drochia, Bălți, Glodeni, Ungheni, Fălești, Rezina, Șoldănești, Călărași, Orhei, Criuleni, Dubăsari, Căușeni și Cimișlia.Automobilele au fost achiziționate în acest an cu o investiție totală de peste 2,5 mil. de lei, finanțată integral din bugetul de stat.

Moldova lansează o schemă de ajutor de stat de 2 miliarde de lei pentru investiții

Guvernul Republicii Moldova a aprobat astăzi o schemă de ajutor de stat regional, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025. Cu un buget de 2 miliarde de lei, schema este concepută pentru a stimula investițiile în industria prelucrătoare și dezvoltarea regională prin scutiri fiscale și granturi directe, scrie agrotv.md.

Ajutorul de stat va viza proiectele ambițioase, precum crearea de noi unități de producție, extinderea celor existente sau achiziționarea de echipamente moderne. Sectoarele prioritare includ industria alimentară, textilele, prelucrarea lemnului și construcțiile metalice.

Beneficiarii vor primi până la 25 la sută din costuri sub formă de granturi și până la 75 la sută sub formă de scutiri fiscale, cu condiția ca proiectele să depășească 10 milioane de lei și să aibă o contribuție proprie de minimum 25 la sută.Potrivit Guvernului, valoarea totală estimată a ajutorului de stat acordat în baza schemei este de 2 miliarde de lei, din care 1,5 miliarde de lei – pentru scutiri parțiale la plata la impozit pe venit și 0,5 miliarde de lei – pentru granturi. În total, se estimează că vor fi sprijinite aproximativ 150 de întreprinderi.

O femeie, găsită într-o baltă de sânge: ucigașul surprins dormind beat în apartament

O femeie a alertat poliția, după ce și-a găsit mama zăcând fără suflare într-o baltă de sânge. Descoperirea macabră a avut loc ieri, 23 decembrie, într-un apartament de pe strada Armenească din capitală, scrie nh.net.

Potrivit surselor noastre victima s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 80 de ani, care de un an locuia în concubinaj cu individ, în vârstă de 70 de ani, originar din satul Hulboaca, raionul Orhei.

Fiica victimei a mers în ospeție la mama sa, însă a găsit-o pe aceasta zăcând fără suflare în locuință, cu mai multe semne de moarte violentă pe suprafața corpului, iar pe concubinul ei în stare avansată de ebrietate dormind în altă odaie, după care a alertat poliția.

La fața locului a intervenit grupul operativ din cadrul IP Rîșcani a Direcției de Poliție a mun.Chișinău, dar și un medic-legist. Ultimul a stabilit preliminar că pe suprafața cadavrului erau prezente mai multe semne de moarte violentă, inclusiv plăgi de cuțit în regiunea craniului și cutiei toracice.

Oamenii legii îl suspectează pe concubinul victimei că, după ce ar fi consumat alcool, în urma conflict, ar fi ucis-o pe femeie. Acesta a fost escortat la IP Rîșcani, după care a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost inițiată o cauză penală.

Aproape 3,9 milioane de ruşi au părăsit țara în primul trimestru al acestui an
Articolul anterior
De ce a divorțat Laura Lavric: ”Când a fost violent și mi-a tras o palmă, eu i-am tras 10”
Articolul următor