Împrejurările care au condus la dispariția celor mai mulți copii în țara noastră

Inspectoratul General al Poliției a marcat, astăzi, „Ziua internațională a copiilor dispăruți”, eveniment care a avut loc în municipiul Chișinău, dar și în raioanele Bălți și Comrat, în conlucrare cu Asociația Obștească „Concordia. Proiecte sociale”.

separator

În aceste 3 orașe au fost organizate activități de informare și sensibilizare atât a copiilor, cât și a părinților despre numărul de dispariții voluntare în rândul minorilor, riscurile la care aceştia pot fi expuşi şi măsurile care necesită a fi luate pentru a minimaliza aceste situaţii.

Copiii dispăruţi ajung, în cele mai multe cazuri, victime ale violenţei şi exploatării. Cauzele acestor dispariții cel mai adesea sunt: neglijarea copiilor de către reprezentații săi legali; lipsa unui dialog viabil între părinte-copil în cazul familiilor firești; prezența mediului vicios în familie, precum și violența atât psihică, cât și fizică; prezența problemelor financiare, condițiile de trai, necesitatea de a câștiga sursa de existență, aceștia fiind factori care generează plecarea voluntară a minorilor de acasă.

Inspectoratul General al Poliției reiterează că dreptul copilului la o familie nu se rezumă doar la a avea părinți și o casă. Ei au nevoie de atenție, iubire și comunicare!

Pe parcursul primelor 4 luni ale acestui an, polițiștii au depistat 295 de copii care au abandonat domiciliul sau instituțiile sociale de protecție. Copiii au fost reîntorşi în mediul sigur oferit de familie sau au fost identificate alternative, cum ar fi, plasarea minorilor în instituțiile sociale de protecție.

Poliția recomandă părinţilor să manifeste prudenţă şi grijă maximă faţă de copii, iar cetățenilor, în cazul identificării unor copii nesupravegheaţi în stradă, să sesizeze oamenii legii la numărul 112 sau la numărul „Serviciului de asistenţă telefonică gratuită pentru copii”- 116 111.  

Accident cumplit la Ștefan Vodă! Șase persoane, inclusiv un copil, au ajuns la spital, iar o femeie din Azerbaidjan a murit pe loc

Poliția din Ștefan Vodă investighează circumstanțele unui accident rutier produs aseară, în jurul orei 23:20, în apropierea satului Răscăieții Noi, în urma căruia o femeie de 47 de ani a decedat, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Preliminar, polițiștii au stabilit că un bărbat 64 de ani, cetățean al Ucrainei, conducând un Mercedes Vito, având ca pasageri doi bărbați de 33 și 49 de ani, o femeie de 47 de ani și un minor de 12 ani, toți cetățeni ai Republicii Azerbaidjan, deplasându-se spre or. Ștefan Vodă, a ieșit pe contrasens și a tamponat frontal un Mercedes E300, care se deplasa din sens opus, condus de un bărbat de 60 de ani, având ca pasageră o femeie de 57 de ani.

În urma impactului, pasagera din Mercedes Vito a decedat pe loc, iar ceilalți pasageri din ambele automobile, inclusiv șoferul ucrainean au fost transportați la Spitalul raional Ștefan Vodă cu diverse traumatisme.

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Peste 9.000 de moldovenie și-au găsit locuri de muncă de la începutul anului, prin intermediul ANOFM

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) informează, că de la începutul anului 2024, cu suportul subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă au fost plasate în câmpul muncii 9001 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dintre care 4310 șomeri (47,9%) și 253 zilieri/angajați în baza unui contract de o perioadă de până la 3 luni, informează unica.md ccu referire la un comunicat al instituției.

Din cele 9001 de persoane plasate în câmpul muncii: 4387 sunt femei (48,7%), 1372 persoane cu vârsta 55-63 ani (15,2%), 111 persoane cu dizabilități (1,2%), 101 cetățeni ai Republicii Moldova reveniți de peste hotare (1,1%), 36 persoane de etnie romă (0,4%) și 3 cetățeni străini.

Din numărul total de șomeri înregistrați în baza de date a ANOFM au fost plasați în câmpul muncii 4310 șomeri, din care: 2155 sunt femei (50,0%), 2627 din mediul rural (61,0%), 1387 tineri cu vârsta 16-35 ani (32,2%), 638 persoane cu vârsta 55-63 ani (14,8%), 36 romi (0,8%), 82 migranți reveniți de peste hotare (1,9%), 111 persoane cu dizabilități (2,6%).

Conform activităților economice, persoanele s-au angajat în câmpul muncii în domenii precum: Agricultură (9,4%), Industrie (9,3%), Construcții (13,8%), Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (10,7%), Administraţie publică (5,6); Învăţământ (2,5%), Sănătate şi asistenţă socială (4,5%), Alte activităţi de servicii colective, sociale şi personale (38,4%), etc.

ANOFM recomandă persoanelor care se află în căutarea unui loc de muncă să se adreseze la una din subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă (STOFM) pentru a beneficia de susţinere la angajare.

Serviciile sunt gratuite şi sunt destinate atât pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă (cu şi fără statut de şomer), cât şi pentru persoanele angajate care doresc să-şi schimbe locul de muncă.

Şomerii înregistraţi la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă (STOFM) pot beneficia de susţinere, precum şi de servicii și măsuri active care sporesc şansele de angajare.

Pentru înregistrarea cu statut de şomer este necesar ca persoana să prezinte la cea mai apropiată STOFM cu următoarele acte:

  • buletinul de identitate sau permisul de ședere, după caz, cu termenul valabil;
  • actele de studii şi de calificare deținute;
  • copia ordinului (dispoziției) de eliberare de la ultimul loc de muncă pentru persoanele care au activat în ultimele 24 de luni calendaristice premergătoare datei înregistrării;
  • alte documente confirmative (după caz).

Adresele subdiviziunilor pot fi găsite pe site-ul www.anofm.md  (accesînd https://anofm.md/ro/subdiviziuni) sau puteți depune cerere în regim on-line pe site-ul: https://e-iss.anofm.md. Persoanele sunt obligate să se prezinte la STOFM, timp de 14 zile calendaristice de la data depunerii cererii on-line, pentru validarea acesteia.

Informaţii utile pentru persoanele care solicită susţinere la plasarea în câmpul muncii, pot fi obținute la Centrul de apel al ANOFM, tel: 0 8000 1000 (apel gratuit), luni-vineri 08:00-17:00.

Informaţii despre posibilităţile de angajare, locurile vacante şi condiţiile de ocupare ale acestora sunt publicate şi pe portalul www.angajat.md.

R.Moldova va avea șase ambasadori noi

Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat, în ședința de ieri, avizele consultative pentru candidaturile agreate a șase ambasadori ai Republicii Moldova. Anatolie Vangheli urmează a fi desemnat în calitate de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite, Victoria Roșa – Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Austria, Mihaela Mocanu – Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Letonă, Eugen Caras – Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Estonia, Gabriela Moraru – Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Cehă și Oleg Nica – Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Italia, informează unica.md cu referire la un comunicat al Parlamentului.

Anatolie Vangheli este diplomat de carieră, fiind angajat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova de 28 de ani. În prezent, ocupă funcția de șef de subdiviziune în cadrul ministerului. Anterior, a fost ambasador al țării noastre în Republica Elenă, Cipru și Statul Israel, precum și Secretar general al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene în perioada 2015-2017. 

Victoria Roșa are peste 15 ani de experiență în sectorul asociativ, oferind consultanță unor organizații internaționale. În prezent, este consultantă națională la UN Women Moldova.

Mihaela Mocanu are aproape 20 de ani de experiență în diplomație și relații internaționale. În prezent, este Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Austria. Anterior, a activat în cadrul misiunilor diplomatice ale țării noastre din Germania și România.

Eugen Caras are 30 de ani de experiență diplomatică. În prezent, este șef de direcție în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Anterior, a fost Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii, Ambasador al Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană, a activat în cadrul misiunilor diplomatice din Turcia și Ucraina.

Gabriela Moraru este diplomată de carieră, cu 30 de ani de experiență în domeniu. În prezent, este șefă de direcție în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, iar, anterior, a fost ambasador în Statul Israel și a activat în misiunile diplomatice din Polonia, Estonia și Ungaria.

Oleg Nica este diplomat cu o experiență de 20 de ani. În prezent, este Consul general al Republicii Moldova la Milano.

Potrivit Legii cu privire la serviciul diplomatic, propunerile referitoare la numirea în funcţia de ambasador sunt înaintate Guvernului de către Ministrul Afacerilor Externe, cu consultarea Comisiei politică externă şi integrare europeană a Parlamentului.

Crimă la Sângerei. Corpul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit la marginea orașului
Articolul anterior
Anunț surprinzător al OMS: este posibil să scăpăm de Covid-19 fără un al doilea val
Articolul următor