Împușcați, căzuți de la geam sau din barcă: 30 de oligarhi și oficiali ruși, morți în condiții misterioase, într-un an de război

Doar de la începutul anului, un general rus și șefa departamentului financiar al districtului militar de vest s-au sinucis, potrivit autorităților ruse. Aceștia completează o listă cu 30 de oligarhi ruși, oficiali guvernamentali sau din armată, parlamentari sau critici ai războiului, altădată apropiați de Vladimir Putin, care au murit în condiții suspecte într-un an de război, scrie digi24.ro.

Generalul-maior Vladimir Makarov, în vârstă de 72 de ani, demis recent de Vladimir Putin, și Marina Iankina , şefa Departamentului financiar din cadrul Districtului militar Vest, sunt ultimii doi oficiali ruși care completează lista morților misterioase.

Poliția a găsit pe 13 februarie trupul lui Makarov în casa sa din nord-vestul Moscovei anunțând că s-a sinucis. Acesta s-ar fi împușcat cu o armă de vânătoare.

Câteva zile mai târziu, a fost găsit cadavrul Marinei Iankina, înalt oficial din Ministerul rus al Apărării, în faţa blocului în care locuia la Sankt Petersburg. Poliţia a găsit documente şi obiecte personale care i-ar fi aparţinut acesteia pe balconul de la etajul al 16-lea al blocului.

De la începutul anului 2022, când a fost declanşată campania militară rusă împotriva Ucrainei, au avut loc mai multe decese în circumstanţe suspecte în Rusia, de la oameni de afaceri importanţi din industria petrolului şi a gazelor naturale până la membri ai familiilor acestora. Una din ipotezele vehiculate de analişti ruşi independenţi, care s-au refugiat în străinătate după declanşarea invaziei, este că aceste decese ar avea legătură cu fluxurile financiare ale Kremlinului şi transferul de fonduri în afara ţării.

Patru decese în anturajul lui Putin în decurs de doar o săptămână

La finalul anului trecut, în decursul unei singure săptămâni, patru oameni considerați apropiați de președintele rus Vladimir Putin au murit în condiții suspecte.

Vladimir Nesterov, supranumit „Omul-rachetă”, cel care a contribuit la dezvoltarea rachetei rusești Angara, care a fost lansată cu succes în 2014, și omul care a contribuit la dezvoltarea primei misiuni spre Lună a Rusiei, a murit fără a fi dezvăluită cauza decesului.

Dmitri Zelenov, oligarh rus în domeniul imobiliar, a murit în circumstanțe misterioase, în timpul unei vacanțe. Alexei Malsow, fost comandant al forțelor terestre ale Rusiei, a dispărut subit. Pavel Antov, unul dintre cei mai bogați deputați ruși, magnat în industria cărnii, a murit și el în timp ce se afla în vacanță în India.

Cele mai multe decese suspecte au avut loc în lunile decembrie și septembrie, câte cinci.

În SUA a murit, pe 14 august, după ce a căzut de la fereastră, omul de afaceri Dan Rapoport, un susținător al lui Alexei Navalnîi, critic al liderului de la Kremlin.

La începutul lunii septembrie, BBC informa că Ravil Maganov, preşedintele gigantului petrolier rus Lukoil, a murit după ce a căzut de la fereastra unui spital din Moscova.

Alți oligarhi ruși morți în anul invaziei în Ucraina

30 ianuarie: Leonid Șulman, șeful departamentului de transport al Gazprom Invest, a fost găsit mort în baia cabanei sale din Leninski, regiunea Leningrad. La fața locului, a fost găsit un bilet de adio;

25 februarie: Alexander Tiulakov, director general adjunct al Gazprom, a fost găsit mort în garajul casei sale din Sankt Petersburg cu o scrisoare de adio;

28 februarie: Mihail Watford, miliardar rus născut în Ucraina, a fost găsit mort în casa lui din Surrey, Marea Britanie. Autoritățile britanice nu au găsit nicio dovadă care să indice că moartea sa a fost o crimă.

23 martie: Vasili Melnikov, om de afaceri rus și patron al companiei MedStom, a fost găsit mort în apartamentul său din Nijni Novgorod. Soția și cei doi fii ai săi zăceau morți alături de Melnikov.

18 aprilie: Vladislav Avaiev, fost vicepreședinte al Gazprombank, a fost găsit mort în apartamentul său de lux din Moscova. Soția și fiica de 13 ani au fost găsite moarte alături de Avaiev.

19 aprilie: Serghei Protosenia, fost președinte adjunct al Novatek, a fost găsit spânzurat de o balustradă în casa familiei de la Lloret de Mar, Spania. Soția și fiica au fost găsite moarte în pat cu lovituri de topor și răni prin înjughiere.

2-3 mai: Andrei Krukovski, manager al stațiunii de schi Estosadok Krasnaia Poliana, deținută de Gazprom, a murit după ce a căzut de pe o stâncă.

8-9 mai: Alexander Subbotin, membru al consiliului de administrație al Lukoil, a murit în subsolul unui șaman jamaican de la Moscova, în urma unui atac de cord suferit în timpul unui ritual șamanic. Criticii spun că a fost otrăvit cu venin de broască.

4 iulie: Iuri Voronov, director executiv al Astra-Shipping, o firmă subcontractată de Gazprom, a fost găsit în piscina vilei sale împușcat în cap. Arma a fost recuperată de la locul presupusei sinucideri.

14 august: Dan Rapoport, om de afaceri rus născut în Letonia și un critic declarat al lui Putin, s-ar fi aruncat de la etaj din apartamentul său din Washington D.C., cu toate că soția lui ucraineancă a exclus această ipoteză.

1 septembrie: Ravil Maganov, președinte al Lukoil și critic declarat al lui Putin, ar fi căzut de la fereastra unui spital din Moscova după ce a fost internat pentru „probleme de inimă și depresie”.

12 septembrie: Ivan Peciorin, director al Corporației pentru Dezvoltarea Orientului Îndepărtat și Arcticii Rusești, ar fi căzut dintr-o barcă de mare viteză în apropierea insulei Ruski din Marea Japoniei. Cadavrul său a fost adus la mal de valuri, la peste 100 de kilometri de Vladivostok.

Elevii intră în vacanța de primăvară: Vor sta acasă o săptămână, dar vor recupera o zi de studii într-o sâmbătă

Elevii din R. Moldova vor fi de luni, 3 martie, în vacanța de primăvară. Copiii vor sta acasă o săptămână și vor fi așteptați la ore pe 10 martie.

În ziua de 15 martie, sâmbătă, vor fi recuperate lecțiile pentru data de 3 martie 2025, ziua de luni.

Amintim că anul de studii 2024 – 2025 are, în total, patru vacanțe. Următoarea vacanță va fi cea de Paști – între 19 și 28 aprilie 2025.

În grădinițe se iau măsuri sporite pentru a preveni răspândirea virozelor

În grădinițele din Chișinău vor luate măsuri suplimentare pentru a preveni răspândirea virozelor. Una din aceste măsuri este triajul matinal. Copiii care prezintă semne de boală vor merge acasă. O circulară în acest sens a fost emisă de către Direcția generală educație, tineret și sport, în contextul agravării situației epidemiologice prin infecția enterovirală, transmite IPN.

Instituțiilor de educație de timpurie li se solicităsă igienizeze încăperile cu folosirea substanțelor dezinfectante cu acțiune virulicidă.

„Totodată, informăm că, în scopul bunei organizări și desfășurări a procesului educațional, inclusiv a activităților extracurriculare cu prilejul sărbătorilor de primăvară, DGETS recomandă limitarea participării copiilor la diferite manifestări în locuri aglomerate”, se menționează în document.

Centrul de Sănătate Publică Chișinău precizează că pe parcursul anului 2024 s-a atestat o sporire esențială a morbidității prin infecțiile enterovirale (IEV), în comparație cu anul 2023. Anul trecut s-au înregistrat 1302 cazuri de IEV, cu 60,7% mai multe decât în aceeași perioadă a anului 2023. Morbiditatea reală este și mai întrucât în multe cazuri părinții copiilor bolnavi nu apelează la ajutor medical.

Poliția a depistat 3.400 de bancnote false. Care sunt cel mai des contrafăcute bancnote

Peste 3.400 de bancnote false au fost scoase din circulație în ultimii doi ani de polițiștii din Republica Moldova. Datele au fost prezentate de Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare din Chișinău, instituție responsabilă de verificarea banilor ce prezintă suspiciuni de falsificare. Experții susțin că cel mai des sunt contrafăcute bancnotele de 20, 100 și 200 de lei. Oamenii sunt îndemnaţi să fie prudenți atunci când fac cumpărături sau când primesc o sumă mare de bani, pentru a exclude orice risc de punere în circulație a unor falsuri.

Există cel puțin șase metode prin care sunt falsificați banii, iar o dată cu dezvoltarea tehnologiilor, a crescut și calitatea bancnotelor contrafăcute. Unele dintre ele au, în aparenţă, aproape toate semnele de siguranță și pot fi depistate doar printr-o examinare amănunțită. Astfel, cel mai des, banii falși sunt puși în circulație prin tranzacții la benzinării, în magazine aglomerate sau în piețe, acolo unde, din lipsă de timp, bancnotele nu sunt verificate cu atenţie.

NICOLAE BOICO, jurnalist TVR MOLDOVA : „Am împrumutat de la specialiștii Centrului de Expertize, două bancnote de false de 20 și 100 de lei. Împreună cu un poliţist, vom organiza un experiment. Vrem  să cumpărăm ceva de la Piața Centrală folosind banii falși pentru a filma reacția vînzătorilor. Să vedem dacă își vor da seama că bancnotele nu sunt autentice.”

Cel mai des, leii moldovenești sunt falsificați prin metoda chimică, adică bancnotele cu o valoare nominală mai mică sunt transformate într-una mai mare. Acestea sunt mai întâi decolorate cu o soluție de clor, apoi printate. Sunt, însă, multe cazuri în care falsificatorii folosesc hârtie obişnuită. În astfel de situaţii, falsul este mai ușor de depistat. Când e strânsă în mână, bancnota falsă nu mai revine la forma iniţială și se poate observa calitatea proastă a vopselei aplicate.

ALEXANDRU COROLI, expert judiciar: „Cele mai răspândite, de top, sunt de 10-20-50 de lei. Asta prima grupă. Şi a doua grupă, asta de 100-200-500 şi 1.000 de lei.”

În ultimii doi ani, oamenii legii au demarat aproape 150 de dosare penale după ce au descoperit peste 3.400 de bancnote false. Potrivit poliției, numărul cazurilor de falsificare a leilor moldovenești a scăzut în ultimii ani după ce, în 2015, Banca Națională a Moldovei a emis bancnote cu noi însemne de securitate. 

Fabricarea sau punerea în circulație a banilor falși se pedepsește cu până la 15 ani de închisoare.

Cererile de azil în statele Uniunii Europene, la un nivel record
Articolul anterior
Rusia, avertisment către NATO și Ucraina: „Acțiunile care vor crea pericole în Transnistria ne vor determina să ne apărăm cetățenii, forțele pacificatoare și depozitele cu muniții din regiune”
Articolul următor