În acest an, ambulanța a fost solicitată pentru aproape 50 de mii de copii. Părinții sunt îndemnați să dea dovadă de responsabilitate sporită în timpul vacanței de vară

De la începutul anului 2024, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru 48 582 de copii. După acordarea ajutorului medical de urgență 27 144 dintre aceștia au fost transportați la instituțiile medicale spitalicești, se arată sâmbătă, 1 iunie, într-un comunicat al Centrului Național de Asistență Medicală Prespitalicească (CNAMUP).

Potrivit reprezentanților CNAMUP, intervenția ambulanței a fost solicitată cel mai frecvent pentru minorii cu urgențe respiratorii – 26 012 de cazuri, urmate de 6 316 urgențe traumatologice, 1 857 infecțioase, 1110 neurologice, 945 cardiovasculare, 411 toxice și 1 209 urgențe generate de agenții fizici, chimici și de mediu.

Echipele AMU au asistat 48 nașteri în condiții de prespital, inclusiv 22 nașteri în ambulanță. În toate cazurile, mamele împreună cu copilașii au fost transportați la instituțiile medicale specializate.

Echipa CNAMUP a felicitat copiii cu Ziua Internațională a Copilului și în contextul începerii vacanței de vară a îndemnat părinții să dea dovadă de mai multă responsabilitate în timpul supravegherii copiilor.

„În fiecare an, la data de 1 iunie sărbătorim Ziua Internațională a Copilului. Această zi este marcată printr-o serie de activități dedicate celei mai frumoase perioade din viața fiecăruia. Copilăria este inima tuturor vârstelor și întotdeauna trezește în sufletele noastre un sentiment de melancolie.

Echipa IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească adresează un mesaj de felicitare tuturor care trăiesc perioada când toate lucrurile sunt posibile și toate visele sunt realizabile. Fiecare are dreptul la o copilărie protejată și fericită, împreună creștem gradul de conștientizare că interesul pentru copil trebuie să fie unul prioritar și cei mici au nevoie de sprijinul nostru zi de zi întru prevenirea oricărei situații de risc”.

Începe vacanța de vară, copiii dispun de mai mult timp liber, fiind expuși riscurilor, iar pentru evitarea incidentelor și accidentelor neplăcute, IMSP CNAMUP îndeamnă părinții să dea dovadă de mai multă prudență, atenție și responsabilitate în timpul supravegherii copiilor.

A răpit un automobil, a furat bijuterii și bani și a comis un accident rutier. Un individ din Călărași, reținut de oamenii legii

Un tânăr de 29 de ani din Călărași este cercetat penal după ce ar fi furat mai multe bijuterii și bani, a răpit un automobil și a comis un accident rutier, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din Călărași precum că i-a fost răpită mașina de marca Toyota, pe care a lăsat-o descuiată pe un câmp din apropierea orașului.

La scurt timp, a parvenit o altă înștiințare precum că din casa unui bărbat, tot din Călărași, au fost sustrași bani în sumă de 4 000 de euro și 5 000 de lei, mai multe bijuterii și articole vestimentare.

În urma acțiunilor prompte ale polițiștilor, suspectul a fost identificat. Este vorba de un bărbat de 29 de ani din Călărași, polițiștii declanșând imediat măsurile de localizare a acestuia.

Bărbatul, însă, nu a reușit să fugă prea departe de poliție. După ce a comis infracțiunile s-a deplasat spre mun. Chișinău cu automobilul răpit, dar pe traseul R-1, între localitățile Bucovăț și Rassvet din raionul Strășeni, a comis un accident rutier tamponând o Toyota Prius.

Bărbatul a fost reținut de oamenii legii, la el fiind găsite toate bunurile sustrase. 

Acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind condamnat.

Bănuitul urmează să fie plasat în arest pe un termen de 30 de zile.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare de până la 5 ani.

Un taximetrist a alertat imediat poliția după ce a împiedicat o tentativă de escrocherie cu “ruda implicată într-un accident rutier”

Un bărbat de 36 de ani, angajat ca taximetrist, a alertat imediat poliția după ce a împiedicat o tentativă de escrocherie cu “ruda implicată într-un accident rutier”, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Bărbatul a preluat o comandă printr-o aplicație, urmând să ia un pachet de pe strada N.Milescu Spătaru din sectorul Ciocana al capitalei și să-l transporte la o altă adresă.

Pachetul i-a fost transmis de o femeie care plângea și care i-a explicat că acesta trebuie transmis urgent unei rude implicată recent într-un accident rutier.

După ce a luat pachetul, taximetristul și-a dat seama că poate fi vorba despre o escrocherie și a decis să verifice informațiile anunțând Poliția.

Bărbatul a întors femeii pachetul în care se aflau haine și 175.000 de lei, informând-o că a fost la un pas de a fi victima unei înșelăciuni. Acesta a așteptat oamenii legii și a furnizat informațiile solicitate.

Poliția atrage atenția repetat cetățenilor:

– Fiți prudenți! Nu vă lăsați manipulați de infractori.

– Dacă sunteți apelați de persoane necunoscute care vă prezintă un scenariu similar, închideți apelul și verificați informația cu rudele.

– Apelați imediat serviciul 112 pentru a raporta orice suspiciune.

Vigilența taximetristului a împiedicat o posibilă escrocherie, demonstrând importanța prudenței și a colaborării cu autoritățile.

Nicu Țărnă – actor, interpret și director de teatru: Europa pentru mine înseamnă un sistem judiciar transparent și investiții în educație

Nicu Țărnă este interpret, actor și director al centrului de cultură și artă Ginta Latină, unde de câțiva ani buni dezvoltă și promovează „Teatrul Fără Nume” din Chișinău. 

„Arta și cultura pot deveni punți de legătură între Moldova și Europa, facilitând schimburile culturale și dialogul intercultural. Astfel, vom putea construi un viitor în care identitatea noastră culturală se împletește armonios cu valorile și oportunitățile europene”, afirmă actorul.

Prin tot ce face, artistul pune umărul la dezvoltarea și susținerea artei și culturii noastre, deoarece crede cu tărie că aceștia sunt factori importanți, care stau la baza unei societăți moderne.  

„Europa pentru mine înseamnă un sistem judiciar transparent și echitabil, investiții în educație și în dezvoltarea competențelor tinerelor generații și, bineînțeles, un viitor mai bun pentru arta și cultura noastră, prin investiții, noi oportunități economice și sociale, atrăgând turiști și promovând talentele noastre pe scena europeană”, mărturisește Nicu Țărnă.

Videoul integral poate fi vizionat AICI!

194 de state membre al OMS vor încheia un acord de prevenire și reacție în caz de pandemie
Articolul anterior
Putin pregătește cea mai mare creștere a taxelor din ultimii 25 de ani
Articolul următor