În Chişinău vor fi instalate aparate de colectare a ambalajelor din plastic, sticlă şi aluminiu

Cei care vor avea grijă să ducă la reciclare aceste tipuri de deşeuri vor primi în schimb bani sau beneficia de reduceri la cumpărături, în magazine. Două asociaţii de mediu din Republica Moldova au semnat un acord de colaborare, care prevede achiziţionarea şi punerea în funcţiune a 25 de automate pentru recuperarea ambalajelor uzate.

Automatele urmează să fie achiziţionate până la începutul lunii decembrie, iar pentru a facilita reutilizarea şi reciclarea deşeurilor, acestea vor fi amplasate în preajma magazinelor din Chişinău. Asociaţia „Recilcare” va gestiona procesul de colectare a deşeurilor, scrie tvrmoldova.md.

Vadim Exentii, director A.O. „Reciclare”: „Pe site o să fie publicată o hartă interactivă a acestora pentru ca locuitorii să vadă unde sunt amplasate, respectiv să facă uz de ele. Toate ambalajele colectate vorbim de PET-uri, doze de aluminiu şi sticle vor fi ulterior folosite pentru raportarea şi atingerea ţintelor de reciclare. După asta ele vor fi duse la staţia de sortare.”

Cei care vor aduce sticle reutilizabile de apă, bere şi suc, inclusiv PET-uri şi doze de aluminiu, vor beneficia de bonuri de reducere la cumpărăturile făcute în magazinele în care vor fi amplasate automatele de reciclare.

Automatele vor fi cumpărate în rate. Proiectul este finanţat de Facilitatea Globală de Mediu şi PNUD Moldova prin intermediul Green City Lab Moldova, şi costă 200 de mii de dolari.

Victor Parlicov, director, Green City Lab Moldova: „ Le oferim acest echipament prin posibilitatea de a-l achita în rate pe o perioadă de 10 ani, pentru ca ei să înceapă a recupera banii din plasticul colectat, din sursele de venit legate de plasarea acestor aparate.”

Proiectul e menit să crească nivelul de conştientizare a problemei deşeurilor şi este un prim pas în implementarea mecanismului de responsabilitate extinsă a producătorului, care va intra în vigoare  începând cu 2023. Legea îi va obliga pe producători să colecteze şi să recicleze deşeuri.

VICTOR PARLICOV, director, Green City Lab Moldova: „Ca să plasezi pe piaţă noi ambalaje de genul acesta va trebui să demonstreză că o parte din ceea ce a-i plasat până acum a fost scos din uz şi reciclat.”

VADIM EXENTII, director, A.O. „Reciclare”: „Producătorii au două opţiuni de a atinge  aceste ţinte de reciclare. Prima este sistemul individual, producătorul singur trebuie să-şi asigure tot lanţul: colectare, transportare, sortare şi recilare.”

Anual, în cele 1000 de gropi de gunoi din Republica Moldova ajung aproximativ 3 milioane de metri cubi de deşeuri. Nu se cunoaşte, însă, câte dintre acestea sunt deşeuri recilabile. Organizaţiile de mediu estimează că peste 90 la sută din PET-uri, sticle şi doze de aluminiu ajung la groapa de gunoi, iar apoi în sol şi în apele subterane. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în fiecare an, în corpul uman ajung în medie 250 de grame de plastic. Acesta provoacă afecţiuni respiratorii, cardiovasculare, schimbă compoziţia sângelui şi poate duce la infertilitate. În 2019, Republica Moldova a adoptat legea care interzice vânzarea pungilor şi a veselei din plastic în supermarket-uri. Pentru comercializarea acestora sunt prevăzute amenzi de la 3 mii până la 4.500 de lei pentru persoanele fizice şi de la 6 mii până la 12 mii de lei pentru persoanele juridice.

Vadim Krasnoselski: „în unele sectoare situația este pur și simplu catastrofală”

Peste 4 mii de angajați ai marilor întreprinderi industriale au rămas fără loc de muncă, în ianuarie „exportul” regiunii a scăzut cu 60%, iar volumul producției la începutul anului 2025 s-a redus aproape la jumătate comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, transmite IPN.

Liderul autoproclamatei republici, Vadim Krasnoselski, a declarat că în unele sectoare „situația este pur și simplu catastrofală”: construcția de mașini și prelucrarea metalelor – minus 65%, industria ușoară – scădere de 73,5%, metalurgia feroasă – reducerea indicatorilor cu 87%, industria chimică – cu 91%.

Exportul regiunii (fără a lua în calcul resursele energetice) în ianuarie 2025 este cu 37,6% mai mic decât în 2024.

Importurile au scăzut cu 24%, iar reducerea exporturilor se observă practic în toate direcțiile: producere chimică (91,3%), producție de textile (83%), metale (82,5%), îmbrăcăminte (48,8%), produse alimentare (40,1%), încălțăminte (34,15%).

Pierderile bugetului autoproclamatei republici din plățile vamale au fost cu 9 milioane de ruble mai mari decât volumul prognozat.

În februarie, în urma activității din ianuarie, veniturile la bugetul regiunii vor scădea aproximativ cu 40%.

„Iată așa o matematică post-criză avem”, a concluzionat Krasnoselski.

Reacția Marinei Tauber, după ce s-a spus că ar fi fugit din Moldova

Într-o postare pe rețelele sociale, aceasta subliniază că plecările sale din țară sunt legale și susține că răspunde punctual la toate citațiile procurorilor. De asemenea, Tauber insistă că este nevinovată și că „în curând, din dosarele fabricate nu va mai rămâne nicio urmă”.

„Voi face claritate: eu sunt bine. Nu am fugit nicăieri. Este deja de-a dreptul ridicol: de fiecare dată când plec undeva, strigă: „a fugit!”, iar când mă întorc, tac mâlc. La fel ca și în alte cazuri, mă voi întoarce acasă și, ca de obicei, propagandiștii vor tăcea. Am dreptul constituțional la viața privată, la îngrijirea sănătății mele, la deplasări în scop de serviciu sau personale în afara țării. Și nu am restricții de circulație. La toate citațiile procurorilor și altor organe am fost punctuală și corectă, la toate ședințele de judecată la care eram obligată să fiu, am fost prezentă și voi fi prezentă”, a declarat Marina Tauber.„Mai mult, insist în continuare asupra nevinovăției mele, nevinovăției lui Ilan Mironovici Șor și a colegilor mei”, a adăugat deputata.

Proteste violente în Bulgaria. Susținătorii unui partid ultranaționalist au dat foc Reprezentanței UE din Sofia

Mii de susținători ai partidului ultranaționalist Renașterea (Vazrajdane) din Bulgaria au protestat față de intenția guvernului de a trece la moneda euro de la începutul anului viitor. Manifestația a devenit violentă, mai mulți oameni luând cu asalt sediul reprezentanței UE din Sofia, unde au incendiat intrarea, relatează Reuters.

Susținătorii partidului eurosceptic și rusofil au aruncat cu vopsea roșie, petarde și cocktailuri Molotov în clădirea misiunii UE la Sofia, dând foc ușii de la intrare înainte ca poliția să-i îndepărteze.

În jur de zece polițiști au fost răniți ușor, iar șase persoane au fost reținute, a anunțat poliția bulgară.

Guvernul a condamnat atacul asupra clădirii și a transmis că astfel de acțiuni „sunt inacceptabile și contravin principiilor statului de drept”.

Protestul a început în față băncii centrale bulgare, unde manifestanții au incendiat efigiile președintei Băncii Centrale Europene Christine Lagarde și ale altor oficiali. Unii purtau steaguri ale Bulgariei, Uniunii Sovietice și fostei RDG, în timp ce alții aveau pancarte pe care scria „Nu vrem euro”.

„Nu vrem ca independența financiară a Bulgariei să fie distrusă, vrem să păstrăm leva bulgărească. Suntem aici să apărăm libertatea noastră”, a declarat presei Kostadin Kostadinov, președintele partidului Vazrajdane.

Bulgaria, plan pentru aderarea la euro Noul guvern al Bulgariei, care a fost instalat luna trecută și este al șaptelea din ultimii patru ani, a reafirmat angajamentul țării de a intra în zona euro în 2026.

Premierul Rosen Jeliazkov a stabilit pentru 2025 un nivel al deficitului de 3%, deschizând astfel calea introducerii euro de la 1 ianuarie 2026. Totuși, Bulgaria trebuie să atingă această țintă înainte ca accederea sa în zona euro să fie luată în considerare, subliniază Reuters.

Bulgarii sunt împărțiți în ce privește introducerea euro, mulți fiind îngrijorați că ar putea provoca creșteri de prețuri, așa cum s-a întâmplat în Croația în 2023.

Partidul bulgar Renaștere, care a acuzat banca centrală și agenția națională de statistică că „au fabricat date” care să permită introducerea euro, a cerut o dezbatere publică largă asupra efectelor economice ale adoptării monedei europene.

Economiștii spun că Bulgaria, cea mai săracă țară a UE în care cursul levei a fost multă vreme legat de cel al euro, va atrage mai multe investiții străine, dacă adoptă moneda unică.

Serafim Urechean: ,,Mafia energetică din Moldova a fost, este și va fi”
Articolul anterior
Carburanții se ieftinesc. Noile prețuri afișate de ANRE
Articolul următor
Close menu