Potrivit datelor oficiale în Registrul de stat al populaţiei sunt luate la evidență 534 de persoane cu vârsta peste 100 de ani. Dintre aceștia, 291 de persoane sunt înregistrate la domiciliu pe teritoriul Republicii Moldova, iar 243 nu au înregistrare la domiciliu, scrie jurnal.md.
Potrivit Agenției de Servicii Publice, din numărul total de 291 de persoane cu vârsta peste 100 de ani, autoritățile au identificat doar 64 de persoane.
Cea mai longevivă pensionară luată în evidenţă în Registrul de stat al populaţiei, de sex feminin, are vârsta de 113 ani și locuiește în satul Slobozia Nouă, raionul Soroca și actualmente se află la întreținerea statului în serviciul de plasament de tip rezidenţial situat în satul Badiceni, raionul Soroca. Cel mai longeviv bărbat are vârsta de 112 ani și locuieşte în satul Corjeuţi, raionul Briceni.
Totodată, 71 de persoane sunt locuitori din stânga Nistrului și municipiul Bender, iar Agenţia Servicii Publice nu deține informații cu privire la toate datele de stare civilă din această regiune.
Cea mai longevivă persoană, care a locuit pe teritoriul Republicii Moldova în perioada independenței, a fost o femeie din satul Cernoleuca, Dondușeni care a decedat și a fost radiată din Registru la 3 noiembrie 2006. Femeia avea vârsta de 117 ani.
Instituția precizează că procesul de automatizare a actelor de deces, cu actualizarea informaţiei în Registrul de stat al populaţiei a fost pus în aplicare în a doua jumătate a anului 2004, pe când majoritatea pensionarilor au fost luaţi în evidenţă în Registrul de stat al populaţiei în anii 2001 – 2002, ca urmare a procesului de înregistrare în masă în baza paşaportului de tip sovietic, cu atribuirea concomitentă a numărului de identificare de stat.
O bună parte din aceștia, până în anul 2005, au avut posibilitatea de a călători în statele CSI în baza pașaportului de tip vechi. Unii s-au stabilit cu domiciliu în străinătate – în țările de origine, fără a fi radiția din evidență de pe teritoriul Republicii Moldova.
Potrivit legislației, radierea din evidenţa la domiciliu a persoanelor decedate se efectuează în temeiul certificatului de deces sau al comunicării oficiale în acest sens a organului de stare civilă din țară sau a autorității competente din străinătate.
Chiar și în situațiile în care se cunoaște informația despre decesul persoanei de-facto, Agenția Servicii Publice informează că nu poate actualiza informaţia respectivă în Registrul de stat al populaţiei deoarece statul pe teritoriul căruia a decedat cetățeanul Republicii Moldova nu a informat autoritățile Republicii Moldova sau rudele cetățeanului decedat în străinătate nu solicită transcrierea actului de deces întocmit de autoritățile străine.
Astfel, numărul total de 534 de persoane cu vârsta de peste 100 de ani luate în evidență în Registrul de stat al populației nu este relevant.
În vederea identificării soluţiilor, Agenţia Servicii Publice anunță că întreprinde în continuare acţiuni şi conlucrează cu alte autorităţi publice, precum și cu organele de stare civilă din străinătate pentru a actualiza Registrul de stat al populației.