În Moldova se cultivă nucile cu miez roșu

Creatorul, dar și directorul tehnic de la Pepiniera Voinești, Oleg Tîrsînă, a informat despre finalizarea procesului de omologare și înregistrare a noului soi de nucă cu miez roșu „Rubin” în Catalogul Soiurilor de Plante din România.

Sortul de nucă cu miez roșu selecționat în Hâncești, omologat în România

Acesta a fost selecționat și dezvoltat de către Pepiniera Voinești, raionul Hâncești, în colaborare cu Patru Agro România, transmite diez.md.

„Aceasta este o noutate excelentă, în primul rând pentru nucicultorii din România, dar și pentru cei din alte țări membre ale Uniunii Europene, dat fiind mecanismul de recunoaștere reciprocă a oricărui soi de cultură omologat în orice țară UE”, menționează acesta în postarea sa de pe Facebook.

Potrivit informațiilor, omologarea soiului de nucă este în curs de înregistrare și în Republica Moldova, unde introducerea acestuia în catalogul de soiuri se va produce cu proximitate la începutul anului 2023. 

Conform presei române, „Rubin” este un soi de nuc la care miezul este roșu. Noul soi are un aspect deosebit. Miezul nucilor are tegumentul roșiatic, rubiniu, iar nucii sunt mai rezistenți la boli și dăunători.

Mai mulți preoți din Moldova au mers la Ierusalim: Cu cine s-au întâlnit

Nouăsprezece protopopi ai Mitropoliei Moldovei au plecat la sfârșitul lui martie la Ierusalim, unde s-au întâlnit cu politicianul rus Alexandr Ralnikov, care anul trecut îi instruia pe clericii noștri, pelerini la Moscova, cum să atragă voturi în favoarea concurenților pro-ruși la prezidențiale și împotriva referendumului de aderare a R. Moldova la UE. Jurnal.md a discutat cu unii dintre aceștia, încercând să afle cine a suportat cheltuielile pentru această călătorie și ce au discutat cu omul lui Putin. Unii preoți au refuzat să ne răspundă, iar alții au făcut declarații contradictorii, scrie jurnal.md.

Vizita protopopilor moldoveni în capitala Israelului a purtat un caracter secret și cel mai probabil a urmărit alte scopuri decât închinarea la locurile sfinte. Pe site-ul Mitropoliei Moldovei nu s-a scris nimic despre aceasta, iar participanții, fiind întrebați despre pelerinajul în cauză, se arată deranjați, la fel cum reacționau și preoții care plecau anul trecut la Moscova. În mediul online, a apărut doar o știre scurtă la acest subiect, publicată pe portalul Patriarhiei Ruse și cel al Misiunii Ecleziastice Ruse (MER) în Țara Sfântă, despre o întrevedere din 31 martie a protopopilor noștri cu Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea.

În textul știrii se arăta că părțile au discutat despre situația actuală a ortodoxiei mondiale, în special despre importanța unității interortodoxe în lume. Totodată, se menționa că, la eveniment, a fost prezent și președintele MER, arhimandritul Vassian (Zmeev).

Însă, în fotografiile de grup de la această întâlnire, Jurnal.md l-a observat printre preoți și pe Alexandr Ralnikov, membru al partidului „Rusia Unită” și șef al aparatului Dumei de Stat a Federației Ruse în regiunea Astrahan.

Este cel care anul trecut modera videoconferințele cu preoții moldoveni, care se vânduseră rușilor în urma scandaloaselor pelerinaje la Moscova, finanțate inclusiv de organizația Evrazia a lu Ilan Șor, pentru a promova candidații pro-ruși la prezidențiale și a opta contra referendumului de aderare a R. Moldova la UE.

„Cel care a ajutat la buna organizare” spune că nu știe nimic.

Mai mulți clerici au declarat pentru Jurnal.md că, atât în cazul pelerinajelor la Moscova, cât și a recentei călătorii la Ierusalim, invitația a venit din partea preotului Oleg Vieru, protopop de Criuleni și Dubăsari, și director administrativ al Centrului de pelerinaj „Pelerinul Ortodox”. Acest centru activează pe lângă Mănăstirea Ciuflea, condusă de PS Nicolae (Roșca), episcop de Ceadîr-Lunga, cunoscut ca un promotor înveterat al propagandei ruse în R. Moldova.

Cu toate acestea, preotul Oleg Vieru ne-a spus că nu știe absolut nimic despre pelerinajul la Ierusalim:

 Nu știu, nu sunt la curent.

 Preoții spun că dvs. i-ați invitat.

 Să fie sănătoși, care o spus așa ceva.

 Dar este și fața dvs. în fotografiile de la Ierusalim.

– Nu este. La revedere, nu fac niciun comentariu.

Citiți continuarea AICI.

Curtea de Apel Nord a decis ca interlopul Iurie Radulov, condamnat la detenție pe viață pentru 10 crime la comandă și 11 tentative de omor, să revină în penitenciar

Curtea de Apel Nord a decis ca interlopul Iurie Radulov să revină în penitenciar. Ședința de judecată a avut loc joi, 10 aprilie. Informația a fost confirmată pentru TVR MOLDOVA de către președintele Curții de Apel Nord, Ion Talpa.

„În privința lui Radulov în ziua de ieri, 10 aprilie, a fost repus în termen recursul penitenciarului și a fost anulată încheierea judecătorului  cu timp de eliberare a condamnatului”, a spus Ion Talpa.

Potrivit lui, poliția a fost anunțată despre încheiere și urmează ca Radulov să fie dat în urmărire și să fie reținut.

„Astăzi dimineața a fost expediată decizia Curții de Apel în adresa Instituției Penitenciarilor și Inspectoratului General de Poliție pentru a întreprinde deja mai departe acțiunile de căutare și de reținere”, a spus Ion Talpa.

Iurie Radulov, condamnat la detenție pe viață pentru 10 crime la comandă și 11 tentative de omor și eliberat condiționat din penitenciar, a părăsit teritoriul R. Moldova pe 16 martie curent. 

Potrivit Ziarului de Gardă, Iurie Radulov a devenit cunoscut în lumea interlopă în anii 1990. El a fost capul uneia dintre cele mai sângeroase grupări de killeri din R. Moldova. Gruparea condusă de Radulov avea la activ zeci de omoruri, printre victime fiind oameni de afaceri și lideri interlopi. În anii 2000, investigațiile au arătat că membrii grupului au comis în regiunea transnistreană patru asasinate și șase tentative de omor. Radulov, împreună cu alți membri ai grupării sale, au fugit din țară și au fost dați în căutare internațională. Ulterior, Radulov a fost reținut în Bulgaria și predat Chișinăului.

Maia Sandu confirmă discuția cu Veronica Dragalin, dar respinge acuzația privind solicitarea unei liste cu procurori integri

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a confirmat că a avut o discuție cu fosta șefă a Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, însă respinge categoric acuzația că i-ar fi cerut o listă cu procurorii considerați integri pentru a promova procedura de vetting. Președinta a făcut aceste declarații în fața jurnaliștilor, în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor.

„Discuția care a avut loc a fost despre posibilitatea prioritizării evaluării procurorilor de la Procuratura Anticorupție atunci când vorbeam despre vetting. (…) Niciodată nu a fost o discuție despre rezultatele acestei evaluări”, a declarat șefa statului.

Maia Sandu a precizat că recomandarea a fost ca Dragalin să discute cu Comisia de vetting pentru a accelera evaluarea unor procurori implicați în dosare de importanță națională, astfel încât aceștia să-și poată continua activitatea.

Declarațiile vin în contextul în care o scrisoare, pretins semnată de Veronica Dragalin, a fost publicată recent de experta anticorupție Cristina Ciubotaru. În document, Dragalin susține că atât Maia Sandu, cât și premierul Dorin Recean i-ar fi cerut o listă cu procurorii care ar trebui să promoveze vettingul. Ea a refuzat, invocând riscul unei utilizări politice a listei.

După apariția scrisorii, Președinția a calificat acuzațiile drept false și regretabile, reiterând că scopul vettingului este eliminarea corupției și promovarea integrității în sistemul de justiție.

Ploaie torențială în Capitală. Ion Ceban: ,,Pagubele sunt estimate la 17 milioane de lei”
Articolul anterior
Cătălin, tânărul moldovean care a devenit Campionul Europei la Lupte Libere, trăiește într-o sărăcie lucie
Articolul următor
Close menu