Ucrainenii din Herson au sărbătorit toată noaptea eliberarea. Au rămas pe străzi cu steaguri, au cântat şi le-au oferit flori soldaţilor care au intrat în oraş. Statele Unite şi aliaţii salută victoria extraordinară dar, la Kremlin, ruşii sunt de părere că retragerea armatei nu reprezintă un eşec. Un deputat susţine că adevăratul obiectiv este să ajungă, mai devreme sau mai târziu, la graniţele României şi Poloniei.
În Rusia, oficialii de la Kremlin susţin că totul decurge conform planului, iar retragerea armatei nu este decât un alt pas spre atingerea obiectivelor finale.
Soldaţii ruși retrași din Herson şi-au mutat baza la Henicesk
Andrei Gurulev, deputat: Obiectivul nostru este în continuare ca armata rusă să ajungă la graniţele cu Polonia, Slovacia, Ungaria şi România. Acest lucru este inevitabil, indiferent că o să dureze mai mult timp sau mai puţin.
Şi Dimitri Kuleba, ministrul Afacerilor Externe din Ucraina crede că Rusia nu va renunţa prea uşor la idealurile sale.
Dimitri Kuleba: Câştigăm bătălii, dar războiul continuă.
Plecaţi în grabă din Herson, ruşii au lăsat în urma lor armament şi vehicule de război, care au fost recuperate de armata Ucrainei. Soldaţii lui Putin din zonă şi-au mutat baza la Henicesk, oraş-port la Marea Azov. De acolo au continuat atacurile cu rachete spre Nikopol, ţintind în special infrastructura energetică a ţării.
sursa: www.observator.ro