Chiar în această noapte pacificatorii Batalionului nr 22 din Chișinău au amenajat 500 de locuri în cadrul Manejului de atletică ușoară din Chișinău, scrie canalul guvernamental ”Prima Sursă”.
În total, au fost identificate 25 000 locuri de cazare. Condițiile din aceste locații ne permit să le putem utiliza imediat. Alte 25.000 de potențiale locuri de cazare ar putea fi utilizate, la necesitate, după o anumită adaptare.
Reiterăm, cetățenii moldoveni care vor să se implice sună la numărul – 080080011
Linia verde pentru refugiați este – 080001527
Cel mai mic număr de cereri depuse la CEDO în ultimii 10 ani
În anul 2024, Moldova a înregistrat cel mai mic număr de cereri depuse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din ultimii 10 ani. Din totalul celor 363 de cereri înaintate, 343 au fost declarate inadmisibile – un indicator care, potrivit Ministerului Justiției, reflectă o îmbunătățire a mecanismelor interne de protecție a drepturilor omului. Datele se conțin în Raportul agentului guvernamental pentru anul 2024, prezentat în ședință de Guvern, transmite IPN.
„CEDO a pronunțat 17 hotărâri și a emis 33 de decizii de inadmisibilitate sau de radiere de pe rol. Numărul hotărârilor este cel mai mic din ultimii șase ani, iar caracterul tot mai puțin repetitiv al cererilor indică o evoluție pozitivă în abordarea cazurilor”, precizează MJ.
În 15 dintre cele 17 hotărâri, Curtea a constatat cel puțin o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului de către Republica Moldova. Potrivit ministerului, aceste încălcări sunt, în mare parte, consecința acțiunilor sau inacțiunilor instanțelor de judecată, ale procuraturilor, organelor de urmărire penală, executorilor judecătorești și instituțiilor psihiatrice, în perioada 2011-2020.
Instituția precizează că este necesară adoptarea unor măsuri suplimentare de intensificare a colaborării între instituții pentru a asigura un sistem mai eficient de protecție a victimelor violenței domestice, introducerea garanțiilor legale pentru internarea nevoluntară în instituțiile psihiatrice.
La fel, este necesară introducerea unui mecanism de acordare a despăgubirilor în cazuri de rele tratamente și discriminare.
Guvernul a împărțit banii pentru drumuri
Guvernul a aprobat repartizarea mijloacelor Fondului rutier pentru drumurile publice naționale în anul 2025. Bugetul este de 1,7 miliarde de lei, bani din care se vor efectua lucrări de întreținere și reparație a drumurilor publice pe o lungime totală 5 993 de kilometri, transmite IPN.
Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, a menționat că banii sunt repartizați pentru lucrări de întreținere periodică a drumurilor și pentru reparații curente ale construcțiilor inginerești.
În plus, sunt prevăzute reparații capitale a 14 drumuri publice naționale și a șase poduri și podețe.
SUA anulează granturile pentru mai multe state, inclusiv Moldova
Departamentul american de Stat a anulat finanțarea a 139 de programe internaționale, în valoare totală de 214 milioane de dolari, inclusiv pentru Republica Moldova, transmite IPN.
În cazul Moldovei a fost anulat grantul în valoare de 14,6 milioane de dolari pentru Programul „Expanded Newsroom Sustainability and Engagement”, care avea scopul să susțină redacțiile independente și să sporească jurnalismul independent.
SUA a oprit finanțarea proiectelor ce promovau „diversitatea în mass-media”, „angajamentul civic”, „combaterea dezinformarii”, „sustenabilitatea mediului”, „libera exprimare” în mai multe țări, printre care se numără Republica Moldova, potrivit Departamentului pentru eficiență guvernamentală.
„Aceste granturi, prin Biroul pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncii finanțau proiecte risipitoare din domenii precum diversitate, echitate, incluziune, avocatură, mass-media „societate civică”, programare „pro democrație”, ONG-uri a căror activități sunt în contradictoriu cu prioritățile actualei administrații”, precizează Departamentul de Stat al SUA citat de publicația The Washington Free Beacon.
Anularea granturilor are loc în urma reevaluării generale a programelor de asistență externă, proces care a demarat la începutul acestui an.
Un rol important în această decizie l-a avut Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală, care a recomandat oprirea unor finanțări care ar fi ineficiente sau contravin intereselor strategice ale SUA.