În ultimii 10 ani, vinurile din Moldova au obținut 6.000 de medalii la concursuri internaționale

Vinul Moldovei este cartea de vizită a țării noastre. Licoarea lui Bachus produsă aici, acasă, capătă de la an la an mai multă popularitate pe piețele din întreaga lume. În ultimul deceniu, vinurile din Republica Moldova au obținut 6.000 de medalii la concursurile internaționale de profil, iar dintre acestea jumătate sunt de aur.

Republica Moldova este al 20-lea cel mai mare producător și al 14-lea cel mai mare exportator de vin din lume. Potrivit datelor oferite de Oficiul Național al Viei și Vinului, în prezent, vinurile noastre ajung pe rafturile din magazinele a 75 de țări. Anul trecut, Republica Moldova a exportat 91,3 milioane de litri de vin, transmite Moldova1.md.

Mai mult de o pătrime au ajuns în România, căreia îi revine 26 la sută din exportul total. Cifra este în creștere cu 7 procente față de 2021. 9,3 la sută dintre vinuri au ajuns în Rusia, unde, a fost înregistrată o scădere cu 44 la sută. În top trei se regăsește și Polonia cu 8,9 procente din volumul exportului. Vinurile moldovenești sunt exportate și în țări precum China, Statele Unite ale Americii și Olanda.

În ultimul deceniu, țara noastră a adunat în palmaresul său 6.000 de medalii obținute la concursurile internaționale de profil, dintre care practic jumătate, au fost câștigate în ultimii trei ani. Anul trecut, producătorii din țara noastră au obținut peste 920 de astfel de distincții. 2021 a fost cel mai rodnic an din istoria Republicii Moldova, când vinificatorii noștri au primit peste 1.100 de medalii. În anul 2020, vinurile Moldovei au obținut 956 de medalii.

Sectorul vitivinicol din țară rămâne a fi primul creator de locuri de muncă în mediul rural, iar numărul agenților economici care activează în acest domeniu și care sunt înscriși în Registrul Vitivinicol a ajuns la aproximativ 59 de mii. Un alt factor interesant este că Republica Moldova are cea mai mare densitate a podgoriilor pe cap de locuitor la nivel mondial, raportată la suprafața totală de teren agricol. Țara noastră este cunoscută cu cea mai mare colecție de vinuri din lume, cu aproximativ 1,5 milioane de sticle. Colecția a fost înregistrată în Cartea Recordurilor Guinness. Totodată, o vinărie autohtonă deține cel mai mare beci subteran de vinuri din lume, cu o lungime totală de 120 de kilometri.

Accidentul de la Bălți în care a murit o fetiță de 8 ani: Șoferul din Porsche circula beat, cu viteză excesivă și a ignorat culoarea roșie a semaforului

Cu referire la accidentul, produs ieri noaptea la Bălți, în care o fetiță de 8 ani și-a pierdut viața, Poliția a stabilit că șoferul din Porsche, care a provocat accidentul, circula cu viteză excesivă, în stare de ebrietate și a ignorat culoarea roșie a semaforului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Acesta a trecut cu câteva secunde înainte de impact pe lângă un echipaj al poliției care monitoriza traficul și care a intervenit prompt pentru a-l opri. Din păcate, din cauza vitezei extrem de mari cu care conducea acesta, polițiștii nu au reușit să-l stopeze în timp util, între momentul observării acestuia în trafic și producerea accidentului rutier trecând doar 40 de secunde.

În urma verificărilor s-a constatat că șoferul are un istoric semnificativ de încălcări ale regulilor de circulație, documentate de fiecare dată de polițiști.

Acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Accident tragic la intrarea în Ciorescu! Un șofer care suferă de diabet zaharat și-a pierdut cunoștința în timpul ce era la volan

Ieri, 06 ianuarie, în jurul orei 14:40, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui grav accident rutier pe traseul R4, la intrarea în comuna Ciorescu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Preliminar, un microbuz de marca Mercedes, condus de un bărbat de 54 de ani, a ieșit pe contrasens. În urma manevrei, acesta a intrat în coliziune frontală cu o Toyota Urban Cruiser, condusă de un bărbat de 74 de ani. În urma impactului, șoferul din Toyota a decedat pe loc, iar cel din microbuz a fost transportat la spital pentru investigații medicale.

Potrivit medicilor, acesta suferă de diabet zaharat și și-ar fi pierdut cunoștința în timpul conducerii mijlocului de transport. A fost inițiată o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.

Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat un set de măsuri pentru a asigura cetățenii din zona de securitate cu energie electrică și gaz

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a aprobat o serie de măsuri necesare pentru a asigura continuitatea și fiabilitatea alimentării cu energie electrică și gaze naturale a consumatorilor din mai multe localități din zona de securitate, care se află sub controlul autorităților constituționale, dar sunt racordate la infrastructura energetică a întreprinderilor de pe malul stâng al Nistrului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, satul Varnița, raionul Anenii Noi, și satul Copanca, raionul Căușeni, cuplate tehnologic, în prezent, la rețelele electrice de pe malul stâng al Nistrului, vor fi racordate la rețelele electrice de distribuție ale ÎCS „Premier Energy Distribution” SA. Operatorul urmează să prezinte, în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea deciziei CSE, un proiect suplimentar de modificare a planurilor de dezvoltare și investiții, cu reflectarea obiectelor investiționale menționate. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va aproba propunerile în termen de 3 zile lucrătoare de la prezentarea acestora. Totodată, satele Pohrebea, Coșnița, Pîrîta, Doroțcaia, Molovata Nouă, Roghi, Cocieri, Corjova și Vasilievca, din raionul Dubăsari, satele Hîrbovăț și Varnița, raionul Anenii Noi, satele Fîrlădeni, Hagimus și Copanca, raionul Căușeni, vor fi racordate la rețelele de gaze naturale ale operatorilor de distribuție licențiați din cadrul grupului SA „Moldovagaz”. Aceștia vor prezenta, în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea deciziei CSE, un proiect în acest sens, iar, ulterior,  ANRE va aproba propunerile în termen de 3 zile lucrătoare.„Aceste lucrări trebuiau făcute în ultimii 30 de ani, dar acum e datoria noastră să intervenim cât de repede posibil. Trebuie sa aducem această infrastructură la aceste sate, dar să fim conștienți că am putea avea dificultăți la conectarea lor. Dar este obligația noastră să facem tot ce este posibil ca să asigurăm oamenii noștri din aceste sate cu energie electrică și gaze naturale”, a declarat premierul Dorin Recean.De asemenea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va transmite generatoare electrice pentru asigurarea funcționării Grădiniței de copii „Romanița”, Liceului Teoretic Varnița, Centrului comunitar multifuncțional „Asclepio” și sediului Primăriei satului Varnița, raionul Anenii Noi, dar și pentru a asigura funcționarea Grădiniței-creșă „Garofița” și a sistemului de alimentare cu apă a localității Cocieri, raionul Dubăsari. Conform dispoziției CSE, în scopul asigurării continuității funcționării instituțiilor și serviciilor publice din localitățile Varnița și Cocieri, din Fondul de intervenție al Guvernului va fi alocată suma de 233 de mii de lei pentru procurarea bunurilor materiale. Astfel, Consiliul sătesc Varnița va primi 152 de mii de lei pentru a cumpăra 12 tone de peleți și peste patru mii de litri de motorină pentru generatoare. Suma de 81 de mii de lei va fi acordată Consiliului comunal Cocieri pentru procurarea a două boilere electrice și a aproape 3,7 mii de litri de motorină. Dispoziția mai prevede că Batalionul nr. 1 de Infanterie al Forțelor de Menținere a Păcii din comuna Cocieri va transporta, cu titlu gratuit, motorină pentru cazangeria Centrului de Plasament pentru Persoane Vârstnice și Persoane cu Dizabilități din localitate. 

Peste 2.000 de morți în vestul Afganistanului, după o serie de cutremure
Articolul anterior
MAEIE: Aproximativ 20.000 de moldoveni se află în Israel
Articolul următor