Încă o viață salvată, prin transplant de ficat, la Spitalul ”Timofei Moșneaga”. Pacienta avea ciroză în stadiu terminal

Încă o viață a fost salvată datorită transplantului hepatic la IMSP SCR ”Timofei Moșneaga”. Este vorba despre o pacientă de 50 de ani, care ”s-a născut a doua oară”, având un dublu transplant de ficat. Femeia a fost diagnosticată cu ciroză hepatică în stadiu terminal, iar transplantul a fost singura opțiune de salvare. 

”Prima dată pacienta a fost transplantată în anul 2022, de la donator viu, însă a făcut un rejet de grefă. Câteva săptămâni în urmă am operat-o pentru a doua oară, donatorul fiind în moarte cerebrală. Intervenția a decurs fără incidente” a menționat prof. Adrian Hotineanu, șef catedră Chirurgie Nr. 2. 

Postoperator femeia a fost internată în secția Terapie Intensivă Generală, iar ulterior transferată în secția de profil – Chirurgia hepato-biliopancreatică. 

În situația dată am avut un pacient foarte complicat, luând în considerare faptul că acesta a fost al doilea transplant hepatic pentru ea. Însă, bolnava a evoluat postoperator destul de bine. De această dată grefa nouă și-a început funcțiile practic de la câteva ore după intervenție. Perioada aflării în reanimare a decurs fără particularități. Am reușit să o transferăm în secția de profil la a VI-a zi postoperator”, a subliniat șefa Secției Terapie Intensivă Generală, Corina Gutium. 

Pacienta Mariana spune că acum se simte foarte bine și adresează mulțumiri întregii echipe medicale: ”Am fost prima în lista de așteptare pentru transplantul de ficat și am fost operată de urgență, deoarece am fost într-o stare foarte gravă. Pielea mea avea culoarea galbenă. Acum am emoții foarte mari. Mă așteaptă acasă soțul și copiii, mă simt foarte bine. Nu-mi vine a crede că am scăpat de moarte ca prin urechile acului. Mulțumesc foarte mult echipei, care m-a salvat”. 

Menționăm că pacienta a fost externată la domiciliu. Acesta a fost al doilea transplant de ficat realizat de echipa IMSP SCR ”Timofei Moșneaga” de la începutul anului. 

A răpit un automobil, a furat bijuterii și bani și a comis un accident rutier. Un individ din Călărași, reținut de oamenii legii

Un tânăr de 29 de ani din Călărași este cercetat penal după ce ar fi furat mai multe bijuterii și bani, a răpit un automobil și a comis un accident rutier, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din Călărași precum că i-a fost răpită mașina de marca Toyota, pe care a lăsat-o descuiată pe un câmp din apropierea orașului.

La scurt timp, a parvenit o altă înștiințare precum că din casa unui bărbat, tot din Călărași, au fost sustrași bani în sumă de 4 000 de euro și 5 000 de lei, mai multe bijuterii și articole vestimentare.

În urma acțiunilor prompte ale polițiștilor, suspectul a fost identificat. Este vorba de un bărbat de 29 de ani din Călărași, polițiștii declanșând imediat măsurile de localizare a acestuia.

Bărbatul, însă, nu a reușit să fugă prea departe de poliție. După ce a comis infracțiunile s-a deplasat spre mun. Chișinău cu automobilul răpit, dar pe traseul R-1, între localitățile Bucovăț și Rassvet din raionul Strășeni, a comis un accident rutier tamponând o Toyota Prius.

Bărbatul a fost reținut de oamenii legii, la el fiind găsite toate bunurile sustrase. 

Acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind condamnat.

Bănuitul urmează să fie plasat în arest pe un termen de 30 de zile.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare de până la 5 ani.

Un taximetrist a alertat imediat poliția după ce a împiedicat o tentativă de escrocherie cu “ruda implicată într-un accident rutier”

Un bărbat de 36 de ani, angajat ca taximetrist, a alertat imediat poliția după ce a împiedicat o tentativă de escrocherie cu “ruda implicată într-un accident rutier”, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Bărbatul a preluat o comandă printr-o aplicație, urmând să ia un pachet de pe strada N.Milescu Spătaru din sectorul Ciocana al capitalei și să-l transporte la o altă adresă.

Pachetul i-a fost transmis de o femeie care plângea și care i-a explicat că acesta trebuie transmis urgent unei rude implicată recent într-un accident rutier.

După ce a luat pachetul, taximetristul și-a dat seama că poate fi vorba despre o escrocherie și a decis să verifice informațiile anunțând Poliția.

Bărbatul a întors femeii pachetul în care se aflau haine și 175.000 de lei, informând-o că a fost la un pas de a fi victima unei înșelăciuni. Acesta a așteptat oamenii legii și a furnizat informațiile solicitate.

Poliția atrage atenția repetat cetățenilor:

– Fiți prudenți! Nu vă lăsați manipulați de infractori.

– Dacă sunteți apelați de persoane necunoscute care vă prezintă un scenariu similar, închideți apelul și verificați informația cu rudele.

– Apelați imediat serviciul 112 pentru a raporta orice suspiciune.

Vigilența taximetristului a împiedicat o posibilă escrocherie, demonstrând importanța prudenței și a colaborării cu autoritățile.

Nicu Țărnă – actor, interpret și director de teatru: Europa pentru mine înseamnă un sistem judiciar transparent și investiții în educație

Nicu Țărnă este interpret, actor și director al centrului de cultură și artă Ginta Latină, unde de câțiva ani buni dezvoltă și promovează „Teatrul Fără Nume” din Chișinău. 

„Arta și cultura pot deveni punți de legătură între Moldova și Europa, facilitând schimburile culturale și dialogul intercultural. Astfel, vom putea construi un viitor în care identitatea noastră culturală se împletește armonios cu valorile și oportunitățile europene”, afirmă actorul.

Prin tot ce face, artistul pune umărul la dezvoltarea și susținerea artei și culturii noastre, deoarece crede cu tărie că aceștia sunt factori importanți, care stau la baza unei societăți moderne.  

„Europa pentru mine înseamnă un sistem judiciar transparent și echitabil, investiții în educație și în dezvoltarea competențelor tinerelor generații și, bineînțeles, un viitor mai bun pentru arta și cultura noastră, prin investiții, noi oportunități economice și sociale, atrăgând turiști și promovând talentele noastre pe scena europeană”, mărturisește Nicu Țărnă.

Videoul integral poate fi vizionat AICI!

Ghinion pentru opt migranți ucraineni, care au achitat 51.000 USD pentru a ajunge în Moldova, dar au fost prinși la frontieră
Articolul anterior
Peste 500.000 de țigări, ridicate la Strășeni și Chișinău. Marfa urma să ajungă ilegal în UE
Articolul următor