Încă opt servicii publice sunt disponibile în format electronic

Cetățenii Republicii Moldova care dețin semnătură digitală au posibilitatea să comande online și să primească instantaneu (în regim de timp real), în cabinetul personal (MCabinet), încă opt tipuri de documente.

Anume:

5 Extrase din Registrul de stat al populației privind:

1.     înregistrarea la domiciliu și/sau la reședința temporară sau lipsa acesteia;

2.     eliberarea actelor de identitate sau lipsa acestora;

3.     apartenența la cetățenia Republicii Moldova;

4.     pierderea cetățeniei Republicii Moldova;

5.     atribuirea numărului de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP).

3 Extrase din Registrul de stat al conducătorilor de vehicule privind:

1.     confirmarea deținerii dreptului de a conduce vehicule, categoriile și permisele de conducere eliberate;

2.     confirmarea valabilității permisului de conducere;

3.     confirmarea nedeținerii dreptului de a conduce vehicule.

Acestea pot fi accesate online atât din Republica Moldova, cât și de peste hotare, urmând doar câțiva pași. 

Cererea de solicitare online a extrasului se depune prin intermediul Portalului Serviciilor Publice – servicii.gov.md – iar achitarea se face prin intermediul Serviciului guvernamental de plăți electronice MPay

Extrasele solicitate online și primite în format electronic, în cabinetul personal al cetățeanului (mcabinet.gov.md), costa cu 20% mai puțin decât documentele eliberate pe suport de hârtie. 

Actualmente, tariful aplicat de Agenția Servicii Publice pentru un extras din Registrul de stat al populației (RSP) variază de la 90 lei (perfectare în 10 zile) până la 450 de lei (perfectare într-o oră), iar din Registrul de stat al conducătorilor de vehicule – de la 130 (perfectare în 10 zile) până la 650 de lei (perfectarea în aceeași zi). 

Pentru extrasele electronice, care vor fi generate automat în MCabinet se vor aplica tarife fixe, după cum urmează: 

  • Extrase din Registrul de stat al populației – 70 de lei;
  • Extrasele din Registrul de stat al conducătorilor de vehicule – 100 de lei. 

Noile servicii au fost elaborate pe baza Platformei de Dezvoltare a Serviciilor Electronice (PDSE). Aceasta mai oferă posibilitatea de a solicita apostilarea documentelor comandate online și livrate instantaneu în cabinetul personal (MCabinet). 

Platforma de Dezvoltare a Serviciilor Electronice, cunoscută și sub denumirea FOD (abreviere din denumirea în limba engleză „Front-Office Digitization”), este o soluție de digitizare a serviciilor publice, dezvoltată de Agenția de Guvernare Electronică, în cadrul proiectului Modernizarea Serviciilor Guvernamentale (MGSP), implementat cu suportul Grupului Banca Mondială. PDSE este un sistem ce permite configurarea și dezvoltarea rapidă a sistemelor individuale pentru furnizorii de servicii publice, axându-se pe reutilizarea datelor și a altor platforme și instrumente electronice disponibile pentru a simplifica solicitările de servicii publice, pentru a minimiza timpul necesar soluționării unei cereri și pentru a asigura operațiuni eficiente de prestare a serviciului solicitat.

Amintim că, în luna mai 2023, a fost lansat primul serviciu total digitalizat pe baza PDSE (de la depunerea cererii până la recepționarea lui în format electronic). Este vorba de e-cazier judiciar. În doar jumătate de an, au fost eliberate 50.745 de caziere în format 100% digital.

Isprava unui tânăr s-ar putea încheia cu închisoare după ce a răpit o mașină de lux

Un tânăr din capitală a fost reținut de polițiști la scurt timp după ce ar fi răpit o mașină.

Poliția a fost sesizată de un bărbat de 46 de ani, care a comunicat că pe timp de zi i-a fost sustras din parcarea subterană din sectorul Ciocana un automobil de marca ,,Toyota”, în valoare de 60 000 de euro. Ca urmare a măsurilor de investigație întreprinse de polițiști, automobilul a fost depistat în apropierea raionului Strășeni, accidentat, totodată fiind identificată și persoana care a sustras mijlocul de transport.

Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 23 de ani din capitală, anterior cercetat penal pentru diverse infracțiuni. Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru jaf, iar tânărul a fost arestat pentru 30 de zile. Conform legii penale, persoana vinovată de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 7 ani.

Se schimbă procedura de înmatriculare a vehiculelor! Obligațiile care au fost eliminate definitiv

Agenția Servicii Publice amintește că în martie 2024 Executivul  a aprobat o hotărâre de Guvern prin care a fost simplificată procedura de înmatriculare a vehiculelor. Potrivit modificărilor aprobate pentru a reduce numărul vizitelor la ghișeu, un șir de acte nu vor mai fi obligatorii, iar accesul la documentele disponibile pe platforma MConnect va fi extins. 

Astfel, prin simplificarea procedurilor de înmatriculare a vehiculelor a fost exclusă obligativitatea prezentării multiplelor formularelor în cazurile în care datele conținute în aceste documente sunt disponibile în resurse informaționale și pot fi furnizate prin intermediul platformei de interoperabilitate, și anume:

  • se elimină necesitatea prezentării în format fizic a documentelor ce confirmă asigurarea obligatorie RCA (răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule),  dovada inspecției tehnice periodice valabile și dovada achitării taxei de utilizare a drumurilor. 

Totodată, a fost stabilit termenul de 30 de zile în care este valabil raportul de identificare a vehiculului (anterior termenul a fost doar de 5 zile lucrătoare).

De asemenea, prin hotărârea aprobată a fost exclusă obligativitatea prezentării vehiculului la ASP pentru prestarea serviciilor  de:

  • transcrierea transmiterii dreptului de proprietate;
  • eliberarea duplicatului certificatului de înmatriculare;
  • radierea din evidență a vehiculului.

Prin urmare, procedura de identificare a vehiculului prin verificarea numerelor șasiului, caroseriei și motorului se va desfășura doar la înmatricularea primară  de stat și la eliberarea unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a reutilării vehiculului

Proiectul Hotărârii a fost elaborat de Agenția Servicii Publice cu suportul Ministerului Afacerilor Interne al RM  în vederea implementării recomandărilor din Raportul de evaluare SIGMA din octombrie 2023 care vizează digitalizarea serviciilor și simplificarea procedurilor de reînnoire a documentelor de identificare personală, înregistrarea unui vehicul, etc. Totodată, elaborarea și aprobarea Hotărârii a fost condiționată de obiectivele din Programului de activitate a Guvernului „Moldova prosperă, sigură, europeană”, cum ar fi  extinderea accesului la servicii electronice pentru cetățeni și antreprenori, promovarea digitalizării serviciilor publice, excluderea obligativității prezentării pe suport fizic de către cetățeni și antreprenori a actelor emise de autorități și implementarea serviciilor publice automatizate, fără necesitatea solicitării explicite a acestora, simplificând interacțiunea cu statul, anunță ASP într-un comunicat.

Caz șocant la o maternitate! Două fetițe născute în aceeași zi au ajuns în familii diferite. După ce le-a dat alt copil la externare, doctorul a fost obraznic

Cazul petrecut la Maternitatea din Ploiești, România la începutul acestui an, a stârnit revoltă în spațiul public. După ce că li s-a dat alt copil la externare, unul dintre medici le-a răspuns obraznic părinților, scrie presa română.

Echipa medicală a unității spitalicești a încurcat doi nou-născuți, fiecare dintre aceștia ajungând în alte familii. Deși au trecut câteva luni de la incident, părinții cer ca medicii să plătească pentru faptele sale.

Două fetițe născute în aceeași zi au ajuns în familii diferite. În urma incidentului, părinții unuia dintre bebeluși au depus o plângere penală. Asistenta vinovată a primit o sancțiune disciplinară, constând în reducerea salariului pe o perioadă de trei luni. Totodată, acesteia i s-au atribuit alte responsabilități la aceeași unitate medicală.

Mama care a rămas în spital, după ce copilul ei a fost luat din greșeală, a observat că fetița adusă nu este a sa.  Aceasta a alertat imediat personalul medical, iar femeia care s-a externat mai devreme a fost contactată și înștiințată. Conducerea secției de Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești a confirmat oficial incidentul.

Revolta părinților

Conducerea unității medicale a inițiat o anchetă internă în acest sens. Totodată, managerul spitalului și a anunțat că va revizui procedurile de externare și va stabili un program de pregătire mai riguroasă a personalului.

„În timp ce îmbrăca copilul, noi i-am spus că nu e copilul nostru. I-am arătat poze cu copilul nostru și doamna a început să îi facă la față, să o modeleze, ca să semene cu copilul din poză”, a precizat tatăl uneia dintre cele două fetițe născute.

După incident, soții Ioniță, părinții uneia dintre fetițe își caută dreptatea în instanță. Aceștia au depus o plângere penală împotriva Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești-Maternitatea Ploiești, acuzând instituția de rele tratamente aplicate minorului și neglijență în serviciu.

„Frustrant este și faptul că doctorul Călin Boieru mi-a spus în față că trebuie să zic mersi că mi-am găsit copilul și că la noi a fost o situație ușoară, pentru că a fost vorba despre o naștere care a fost precedată de o procedură de fertilizare in vitro”, a mai spus acesta.

VIDEO! O șoferiță din R. Moldova, implicată într-un grav accident la Răducăneni, Iași
Articolul anterior
Viscolul de ieri a făcut două victime! Două persoane au fost găsite fără suflare într-o mașină blocată în nămeți în raionul Căușeni
Articolul următor