Încă un deputat din Republica Moldova a fost diagnosticat cu noul coronavirus. Este vorba despre deputatul socialist Vladimir Mizdrenco.
Informația a fost confirmată de deputatul Bogdan Țîrdea.
Vladimir Mizdrenco a devenit deputat după alegerile parlamentare din februarie 2019, fiind ales pe Circumscripția nr. 4, care include 31 de localități din trei raioane din nordul Republicii Moldova – Râșcani, Dondușeni și Drochia, fiind reprezentantul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), formațiune de care îl leagă mai multe funcții: este membru al Consiliului Republican, președinte al Organizației teritoriale Râșcani și președinte al organizației de tineret „Garda Tânără”.
Potrivit dispoziției din 22 mai, deputații în Parlament sunt obligați să asigure respectarea regimului de autoizolare sub proprie răspundere și să prezinte rezultatele testelor efectuate. Decizia vine după ce deputatul PDM, Eugeniu Nichiforciuc, a făcut COVID-19.
Trei tineri de 19, 20 și 21 de ani, reținuți în schema de escrocherie cu „ruda implicată în accident”. Patru femei, păcălite
Trei tineri de 19, 20 și 21 de ani au fost plasați în arest pentru 30 de zile, fiind învinuiți de implicare în schema de escrocherie cu „ruda implicată în accident”. Victimele s-au dovedit a fi patru femei cu vârste cuprinse între 75 și 77 de ani din capitală, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.
Timp de o săptămână, polițiștii de la Ciocana și cei ai Direcției de Poliție Chișinău au documentat activitatea infracțională a acestora.
Tinerii au acționat după metoda bine cunoscută, apelând telefonic victimele și, sub pretextul că o rudă apropiată a fost implicată într-un accident rutier, au obținut prin înșelăciune o sumă totală de 300.000 de lei.
Bănuiții au fost reținuți și plasați în arest. O parte din bani, mai exact 7000 de dolari și 19 000 de lei, au fost recuperați de oamenii legii și urmează sǎ fie întorși victimelor.
Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 10 ani.
În continuare, cu suportul procurorilor de la Ciocana sunt întreprinse măsuri procesuale în vederea documentării și pedepsirii persoanelor implicate în infracțiune.
Poliția atenționează repetat: Nu vă lăsați manipulați de infractori! Fiți Prudenți!
În caz că participați într-un scenariu similar, apelați de urgență serviciul 112.
Val de cutremure în România, câteva zile la rând
Un val de cutremure au avut loc marți dimineața în România. Unul a fost în Buzău, iar două seisme s-au produs tot în această dimineață, în Vrancea. Toate aceste seisme vin după un alt cutremur care a avut loc pe data de 23 februarie tot în Vrancea, scrie evz.ro.
Val de cutremure în această dimineață în Buzău și Vrancea
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a anunțat că primul seism s-a produs la ora 3:21, în Vrancea, fiind un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.8, la adâncimea de 77.7km.
Specialiștii spun că seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 44km V de Focsani, 65km N de Buzău, 66km E de Sfantu-Gheorghe, 78km E de Brasov, 97km S de Bacau, 97km NE de Ploiesti, 99km SV de Barlad.
Al doilea cutremur a avut loc la ora 3:27, în Vrancea, având o magnitudine ml 2.9 și o adâncime de 74.9 km. A fost un seism de intensitate slabă.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 42km V de Focșani, 67km E de Sfantu-Gheorghe, 68km N de Buzau, 81km E de Brasov, 93km S de Bacau, 96km SV de Barlad.
Un alt cutremur a avut loc zona Vrancea, Buzău
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, un alt cutremur a avut loc la ora 4.32 în județul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,2 și s-a produs la adâncimea de 130 de kilometri.
Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focșani (48 km), Buzău (51 km), Sfântu Gheorghe (70 km), Brașov (77 km), Ploiești (82 km).
De asemenea, tot pe 25 februarie 2025, la ora 04:33:00 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.3, la adâncimea de 118.1 km.
Seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 47km NV de Buzau, 51km V de Focsani, 71km SE de Sfantu-Gheorghe, 76km E de Brasov, 77km NE de Ploiesti.
Val de cutremure în România
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, pe data de 23 februarie 2025 la ora 12:47:25 (ora locală a României) s-a produs în zona seismică Vrancea, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 65.0km.
Seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 32km NV de Focsani, 76km SV de Barlad, 78km S de Bacau, 79km N de Buzau, 81km E de Sfantu-Gheorghe, 98km E de Brasov, informează infp.ro.
ULTIMA ORĂ! Incendiu puternic la Bălți: Patru echipaje de pompieri au intervenit la fața locului
Un incendiu de vegetație a izbucnit marți, 25 februarie, lângă Lacul Orășenesc din municipiul Bălți. La fața locului au intervenit patru echipaje de pompieri pentru a stinge focul, scrie realitatea.md.
Potrivit Inspectoraratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) flăcările au cuprins o zonă cu stufăriș. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Circumstanţele cazului urmează a fi stabilite ulterior.