Incendiile din Grecia au fost provocate intenționat. Ipotezele anchetatorilor

Incendiile devastatoare din Grecia, în care au murit cel puţin 83 de oameni, au fost provocate de o mână criminală. Sunt indicii serioase că focul a fost pus intenţionat, a anunţat ministrul pentru Protecţia Cetăţenilor.

separator

Flăcările s-au propagat cu viteză din cauza căldurii excesive şi a vântului care a suflat cu putere. Oamenii acuză acum intervenţia greoaie şi ineficientă a autorităţilor. Câteva zeci de persoane sunt în continuare date dispărute.

Orăşelul Mati este în ruine iar localnicii sunt devastaţi de dimensiunea dezastrului. O întreagă pădure de pini a fost transformată în scrum. Garda de Coastă elenă a salvat 70 de oameni în zona Mati şi verifică dacă mai sunt supravieţuitori.

„Vă informez că există indicii serioase şi probe importante că incendiul a fost provocat de o mână criminală. Suntem incomodaţi de numeroşi factori şi există numeroase probe care fac obiectul anchetei”, a precizat Nikos Toskas, ministrul pentru Ordine Publică.

Focul a pornit din trei locuri şi ipoteza că a fost pus intenţionat este cea mai solidă pentru anchetatori. Grecii obişnuiesc să dea foc zonelor cu vegetaţie pentru a-şi construi case, deoarece legea interzice amplasarea de imobile în păduri sau plantaţii. La Mati, localnicii au ridicat imobile pe versant, spre mare, inclusiv în pădurea de pini.

sursa: www.tvrmoldova.md

Poliţiştii români de frontieră au reținut un moldovean, căutat de autorităţile din Italia

Poliţiştii români de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, căutat de autorităţile din Italia, care era condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie pe teritoriul acestui stat, scrie punctul.md.

În ziua de 02 decembrie a.c, în jurul orei 03.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasager într-un mijloc de transport, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 34 de ani.

La controlul de frontieră, polițiștii români de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Italia, din data de 25.11.2024, acesta fiind condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie pe teritoriul acestui stat.Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Percheziții la o companie de construcții. Acțiunile vizează darea în exploatare a unui imobil

Ofițerii și procurorii anticorupție efectuează astăzi acțiuni de urmărire penală într-o cauză pornită pe faptul confecționării, deținerii și folosirii documentelor oficiale false pentru darea în exploatare a unui imobil din municipiul Chișinău, transmite MOLDPRES.

Informația a fost confirmată pentru agenție de purtătorul de cuvânt al Centrului Național Anticorupție, Angela Starinschi.Alte detalii vor fi oferite ulterior. 

Facturi mai mari la gaz din decembrie: Noul tarif a intrat în vigoare

Începând cu 1 decembrie, consumatorii vor plăti cu 3,62 lei mai mult pentru fiecare metru cub de gaz, noul tarif fiind de 16,74 lei, comparativ cu 13 lei și 12 bani anterior, scrie safenews.md.

Se întâmplă după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat majorarea tarifului în cadrul unei ședințe care a durat o oră, justificându-se prin creșterea prețurilor pe bursele europene.

Directorul ANRE, Alexei Taran, a menționat că decizia a fost influențată de majorările internaționale ale prețurilor, afectând astfel costurile de achiziție ale gazelor de către furnizorii de serviciu public, în special SA Moldovagaz.

Deși tariful aprobat este mai mic decât cel solicitat de Moldovagaz, de 17,47 lei, ANRE a avertizat că există posibile noi scumpiri în viitor, cu perspective de menținere a prețurilor ridicate pentru primul trimestru din 2025.

Celebrul artist Michael Bublé a devenit tată pentru a treia oară
Articolul anterior
Poliţa de asigurare medicală pe suport de hârtie a fost exclusă. Toată informația se va conține în format electronic
Articolul următor