Un incendiu de proporții a izbucnit în ieri-seară, în apropierea localității Slobozia Mare, raionul Cahul, lunca lacului Beleu.
Foto: igsu.md
Apelul la 112 a fost recepționat la ora 19:06, iar la fața locului au fost trimise 7 autospeciale de intervenție.
Ajunși acolo, pompierii au stabilit că o suprafață de aproximativ 100 ha de stufăriș este cuprinsă de flăcări.
Salvatorii au reușit lichidarea incendiului la ora 03:26, după ce mai bine de opt ore au luptat cu flăcările deschise. Datorită intervenției eficiente a echipelor de pompieri, în comun cu colegii Poliției de Frontieră din sudul țării, a fost posibilă salvarea zonei incubatorului de păsări din Rezervația Prutul de Jos.
Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 63 de situații de risc.