Începând cu următorul an de studii, instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal vor avea state noi de personal, pentru prima dată după anul 1999.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, lista personalului din instituțiile de învățământ urmează a fi completată cu posturi precum: psiholog, psihopedagog, logoped, specialist în resurse umane etc. Totodată, urmează a fi instituită funcția de asistent didactic, dar și de responsabil pentru administrarea platformelor de management implementate de Ministerul Educației și Cercetării – Analist date/Administrator de Baze de date.
„Vechiul document nu mai răspunde cerințelor actuale privind implementarea eficientă a politicilor în domeniul învățământului. De aceea, a fost necesar să le revizuim și completăm. În prezent, instituțiile de învățământ au funcții și atribuții noi, mult mai complexe, care necesită implicarea specialiștilor calificați”, a specificat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, conform Moldpres.
Schema de încadrare a personalului în instituțiile de învățământ publice se elaborează în fiecare an de către conducerea instituției de învățământ, se avizează de consiliul de administrație al instituției și se aprobă de organul local de specialitate în domeniul învățământului/fondator, în limita normelor de personal stabilite prin ordinul ministrului și a bugetului aprobat pentru instituție.
State noi de personal vor avea și instituțiile de educație timpurie, reglementările în acest sens, fiind în proces de definitivare.