Infernul din Grecia este aproape de a fi oprit

Toate incendiile din Grecia sunt sub control, anunță pompierii eleni.

Vești bune din Grecia. După aproape 2 săptămâni de luptă constantă cu flăcările, incendiile au fost aduse sub control. În Grecia nu mai există niciun front activ, ci doar câteva focare răzlețe, a transmis purtătorul de cuvânt al pompierilor eleni pentru France Presse, transmite Digi24.

Purtătorul de cuvânt al pompierilor a recunoscut că succesul a venit și cu ajutorul naturii. În regiunile care ardeau au scăzut temperaturile și a plouat, ceea ce a ajutat la stingerea focului. 

Totuși, rămân în urmă distrugeri foarte mari. Peste 100.000 de hectare din Grecia au ars. Premierul Kyriakos Mitsotakis a spus că este cel mai mare dezastru natural din istoria țării.

Acum, că incendiile au fost aduse sub control, prioritatea autorităților va fi reconstrucția. Mii de case au fost distruse. Foarte multe afaceri au fost nevoite să se închidă.

Guvernul a pus deoparte un fond de 500 de milioane de euro pentru repararea stricăciunilor. Primii bani vor fi virați chiar săptămâna viitoare. Grecii au suferit pagube materiale din cauza incendiilor trebuie să se înregistreze pe un site al guvernului și vor fi despăgubiți.

Vestea și mai bună este că deși incendiile au fost de o amploare fără precedent în ultimele decenii, sunt foarte puține victime în rândul oamenilor.

Buget de 500 de milioane de euro pentru ajutoarele de urgență

Grecia a aprobat un buget de 500 de milioane de euro pentru repararea și compensarea daunelor provocate de flăcări.

Confruntat cu furia locuitorilor din zonele sinistrate, liderul conservator a prezentat un pachet de măsuri pentru victime, precum și planuri de reconstrucție în insula Evia, la 200 km de Atena și a cărei parte de nord era încă în flăcări marți.

Măsurile de ajutor ”vor fi finanțate în principal printr-un buget suplimentar de 500 de milioane de euro pe care Ministerul de Finanțe îl va depune acum”, a precizat Mitsotakis.

Statul va plăti în special până la 150.000 de euro pe casă distrusă, a detaliat el pe contul său oficial de Twitter, cu plata imediată a unui avans de 20.000, 12.000 sau 5.000 de euro, în funcție de gradul de degradare al locuinței.

Sunt prevăzute, de asemenea, scutiri de la impozitele pe proprietate și contribuții sociale. De asemenea, statul grec va debloca 224 de milioane de euro pentru reîmpădurirea a 165.000 de hectare, sumă care poate fi majorată dacă este necesar.

Cele peste 500 de incendii au dus la evacuarea a zeci de sate și mii de oameni, stârnind totodată nemulțumire și critici legate de reacția guvernului. Premierul Mitsotakis și-a cerut scuze luni seara la televiziune și a promis că greșelile vor fi identificate și remediate, dar a făcut în același timp apel la unitate.

A fost arestat temutul raket basarabean Vasile Rodideal, la Moscova

Unul dintre cei mai căutați criminali din România, basarabeanul Vasile Rodideal, a fost arestat la Moscova, relatează presa rusă, citând documente judecătorești. Biroul Național Central al Interpol îl căuta de mai bine de zece ani.

Oamenii legii din Rusia au discutat deja cu colegii lor din România problema extrădării persoanei arestate. În Rusia, Vasile Rodideal s-a ascuns sub numele Vasili Ivanovici Kravțov, după ce a făcut rost în 2018 de un act de identitate în schimbul unui pașaport URSS, potrivit documentelor judecătorești.

Potrivit paginii Poliției Române, Vasile Rodideal a fost condamnat la 12 ani și jumătate pentru comiterea următoarelor fapte: constituirea și susținerea unei grupări de criminalitate organizată, deținerea fără drept de muniție destinată armelor de război, instigare neurmată de executare la săvârșirea infracțiunii de omor calificat, instigare la săvârșirea infracțiunii de deșinere a unei bancnote false în vederea punerii în circulație.

El mai este condamnat pentru conducere pe drumurile publice a unui autoturism în condiții de suspendare temporară a dreptului de a conduce. Portalul Adevărul.ro scria în 2014 că Rodideal Vasile Rodideal a fost dat în urmărire internaţională după ce a fugit de sub nasul poliţiştilor ieşeni în octombrie 2009. Basarabeanul, care era judecat în mai multe dosare, inclusiv contrabandă cu țigări, a plecat din ţară deşi avea interdicţie.

Vasile Rodideal a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru că a pus al cale, în 2005, asasinarea interlopului ieşean Tiberiu Cristodorescu, fostul său partener de afaceri. Curtea Supremă a decis, pe 1 februarie 2014, să îl achite pe basarabean într-un dosar de corupţie.

Rapperul ucrainean Potap a anunţat că vrea să reprezinte Moldova la Eurovision

Cunoscutul rapper ucrainean Potap, care și-a schimbat pseudonimul în Slavic Balagan, a făcut o declarație neașteptată pe rețelele sociale. După cum se știe, în luna mai va avea loc concursul internațional „Eurovision 2025”, pentru care toate țările se pregătesc activ, scrie safenews.md

Între timp, artistul a declarat că ar dori să participe la spectacol, dar nu din partea Ucrainei.Pe contul său de Instagram, el a publicat un videoclip cu un dialog cu o femeie, iar în timpul conversației, el a spus că și-ar dori să reprezinte Republica Moldova la Eurovision. Mai mult, acesta a anunţat că are şi o piesă potrivită pentru scena internațională, cu influențe moldovenești, scrie presa din Ucraina.

„Vreau să vă spun sincer, având în vedere că echipa mea principală este formată din băieți din Moldova, dacă ar exista această oportunitate, aș reprezenta cu plăcere Moldova la Eurovision”, a spus Potap.

Artistul a adăugat că poate plăti singur costurile călătoriei la concurs, fiind convins că moldovenii l-ar susține la spectacol:„Am putea să reprezentăm Moldova la Eurovision, dacă, bineînțeles, oamenii ne-ar susține. Și cred că ne-ar susține”, a adăugat cântărețul.

Amintim că Republica Moldova s-a retras din concursul muzical Eurovision 2025. Anunțul a fost făcut de directorul televiziunii naționale, Moldova 1, Corneliu Durnescu, și șeful Delegației Eurovision Moldova, Daniela Crudu, în data de 22 ianuarie 2025. Organizatorii au precizat că decizia a fost luată în urma unei analize detaliate a situației actuale, precum și a provocărilor economice, administrative și artistice.

Alaiba nu pleacă de la Ministerul Economiei. PAS i-a pregătit o funcție

Dumitru Alaiba, care a demisionat săptămâna aceasta din funcția de ministrul al Economiei și Digitalizării, nu pleacă, totuși de la minister. Ina Coșeru, deputat al partidului de guvernare, a declarat aseară, la TV8, că Alaiba o va consilia pe succesoarea sa, Doina Nistor.

”Deocamdată vorbim despre menținerea domnului ministru în echipa ministerului, în calitate de consilier, care să o ajute pe doamna ministru, în calitate de reprezentant al echipei, cu toată memoria instituțională de doi ani și ceva și să putem să lansăm acel instrument care a fost susținut de Parlamentul European”, a precizat Ina Coșeru.

Comentariul a fost dat pentru întrebarea moderatoarei, dacă este adevărat că lui Alaiba i se pregătește o funcție diplomatică.

Pe 13 martie, Dumitru Alaiba a anunțat că demisionează din funcția de ministru. În aceeași zi, seara, șeful Guvernului, Dorin Recean, a comunicat că a propus-o pe Doina Nistor pentru funcția de ministru, iar vineri dimineața, aceasta a depus jurământul. Recean i-a mulțumit lui Alaiba pentru munca depusă și a declarat că acesta ar putea reveni într-o funcție peste două săptămâni. Ulterior, purtătorul său de cuvânt a explicat că declarația premierului a fost o glumă.

După 13 ani în care i-a controlat viaţa, Britney Spears a scăpat de sub tutela tatălui său
Articolul anterior
Cine sunt sunt cei mai celebri stângaci din lume și ce îi face speciali
Articolul următor
Close menu