Informații false vehiculate în spațiul public privind remunerarea recenzorilor. Autoritățile vin cu clarificări

În vederea informării corecte a publicului, Biroul Național de Statistică (BNS) vine cu clarificări referitoare la unele informații vehiculate în spațiul public privind remunerarea recenzorilor care au fost implicați în colectarea datelor la Recensământul populației și locuințelor (RPL) din 2024, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Activitatea personalului temporar de recensământ (recenzori, supervizori și alte categorii de personal) s-a desfășurat în baza contractelor de prestări servicii. Raporturile contractuale dintre părți (personalul de recensământ și BNS) se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului Civil al Republicii Moldova, în funcție de volumul de lucru realizat efectiv de persoană și respectarea cerințelor de calitate stabilite de Biroul Național de Statistică. Conform contractului, perioada de realizare a serviciilor recenzorilor pentru colectarea datelor RPL în teren (inclusiv lucrările de listing) este de la 1 aprilie până la 7 iulie curent, iar pentru colectarea datelor în cadrul Anchetei postrecenzare (pentru recenzorii antrenați în această activitate) – de la 15 iulie până la 11 august a.c.

Totodată, specificația serviciilor prestate, conform contractului, stabilește valoarea estimativă a serviciilor (retribuției), reieșind din numărul de locuințe și persoane recenzate în sectoarele de recensământ atribuite (conform informațiilor deținute din diverse surse), și tariful per chestionar completat (integral sau parțial), calculat conform cuantumului salariului mediu lunar pe economie prognozat pentru anul 2024. Urmare a recenzării în teren, s-a stabilit volumul exact de locuințe și persoane recenzate de facto, care s-a luat la bază pentru calcularea plăților ce revin fiecărui recenzor, fapt confirmat în actul de predare-primire a serviciilor și în aplicația de colectare a datelor RPL (informația generalizată privind volumul de lucru executat efectiv de recenzor). Ca rezultat, în unele cazuri, numărul efectiv al locuințelor și persoanelor recenzate este mai mic față de valorile estimate inițial, la momentul încheierii contractului, iar în alte cazuri (inclusiv în rezultatul preluării sectoarelor suplimentare în cadrul recenzării) – mai mari. Respectiv, conform procedurilor juridice și financiar-contabile stabilite, suplimentar la întocmirea actului de predare-primire a serviciilor, este necesar de efectuat, după caz, modificări la contractul de bază, prin întocmirea și semnarea Acordurilor de micșorare a valorii serviciilor, respectiv a sumei din contractul de bază, sau de majorare a valorii serviciilor prevăzute în contract.

Subliniem că, pentru plățile serviciilor personalului temporar de recensământ, în bugetul de stat destinat RPL 2024 sunt alocate mijloace financiare necesare în mărime deplină.

În context, menționăm că pentru categoriile de personal de suport pentru organizarea RPL la nivel de raion și municipiu (inclusiv coordonatori RPL, specialiști logiști, specialiști IT ș.a.), achitările au fost efectuate în modul stabilit. Pentru recenzori, în număr de circa 4,3 mii de persoane, actele de predare-primire a serviciilor au fost întocmite și majoritatea au fost semnate de părți, iar achitările – demarate.

Menționăm că, conform prevederilor contractuale, pct. 3.7 din contract ,,Achitarea pentru serviciile prestate de către Prestator se efectuează conform actului de predare-primire a serviciilor, în termen de 30 de zile din data prezentării actului de predare-primire semnat de părți”. Totuși, BNS depune eforturile necesare pentru ca remunerația integrală a recenzorilor, în baza actelor semnate, să fie finalizată în cel mai scurt timp.

Cu referire la achitările pentru transport, menționăm că acestea sunt compensate în modul stabilit de cadrul normativ, în baza documentelor justificative privind deplasările efectuate. Reieșind din situația reală, în baza documentelor confirmative, aceste plăți pot fi mai mici, cât și mai mari față de valorile indicate în contractul de bază.

Biroul Național de Statistică aduce sincere mulțumiri personalului temporar de recensământ pentru responsabilitate, devotament și efortul depus pe parcursul celor 3 luni de muncă asiduă de recenzare a populației și locuințelor pe teren. Totodată, cerem scuze pentru incomoditățile create și asigurăm că depunem toate eforturile pentru a remunera personalul temporar de recensământ, conform volumului și calității lucrului îndeplinit, în termeni proximi, până la finele lunii curente.

Table interactive și computere pentru 70 de școli din țară, dotate de UNICEF

În Moldova, multe instituții de învățământ se confruntă încă cu un deficit de resurse tehnologice, ceea ce limitează accesul elevilor la instrumente moderne de învățare. În acest sens, UNICEF va dota 70 de școli cu echipamente moderne, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Setul de echipamente donat include 350 de table interactive și 350 de computere All-in-One și reprezintă o continuare a eforturilor de modernizare a sistemului educațional. 

„Transformarea digitală este un pilon esențial al unui sistem educațional modern, capabil să pregătească elevii pentru provocările și oportunitățile lumii contemporane. Accesul la echipamente TIC contribuie direct la dezvoltarea competențelor digitale esențiale pentru viitorul copiilor noștri. Inițiativa este aliniată la Strategia de dezvoltare Educația 2030, la Strategia națională de transformare digitală 2023-2030 și la alte politici relevante”, a menționat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Programul Inovații Digitale ale Sistemului Educațional din Republica Moldova este o inițiativă transformatoare care își propune să modeleze viitorul educației în Republica Moldova. 

“Utilizarea echipamentelor digitale în educație reprezintă cheia deschiderii unor noi oportunități și asigurării incluziunii tuturor copiilor, indiferent de mediul lor social. Resursele distribuite prin acest program constituie un pas concret în direcția modernizării sistemului educațional din Republica Moldova. Digitalizarea instituțiilor de învățământ rămâne o prioritate, asigurând acces egal la tehnologie pentru fiecare elev, indiferent de mediul din care provine”, a declarat Maha Damaj, reprezentantă de țară, UNICEF în Republica Moldova.

Echipamentele vor fi integrate în câte 5 săli de clasă din fiecare dintre cele 70 de instituții selectate, contribuind la crearea unui mediu educațional modern și interactiv. Dintre acestea, 35 de instituții fac parte din rețeaua școlilor model, un grup dedicat promovării celor mai bune practici educaționale și aliniat obiectivului de a reduce inegalitățile în accesul la resurse tehnologice. 

„Utilizarea tehnologiei în școli este esențială pentru promovarea incluziunii, stimularea inovației și dotarea copiilor cu competențele digitale necesare pentru piața muncii și creșterea economică a Republicii Moldova. Această investiție a fost posibilă datorită parteneriatelor strategice cu guvernul și partenerii implicați în modernizarea și consolidarea sistemului educațional din Moldova”, a declarat Mohamed Yassine, Specialist în Educație la Parteneriatul Global pentru Educație.

Această acțiune sprijină educația digitală în școlile din întreaga țară, contribuind la o transformare sustenabilă a sistemului educațional din Republica Moldova. Echipele locale și naționale colaborează pentru a asigura implementarea cu succes a acestor dotări, urmând ca fiecare școală să beneficieze de tehnologia necesară pentru a îmbunătăți procesul educativ și a sprijini dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor.

Inițiativa este parte a Programului Inovații Digitale ale Sistemului Educațional din Republica Moldova, implementat de UNICEF în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, cu sprijinul financiar al Parteneriatului Global pentru Educație.

Vezi lista instituțiilor dotate aici.

Începând de azi, alegătorii români din străinătate se pot înregistra pentru a vota la prezidențiale

Începând de astăzi, 20 ianuarie 2025, alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate, care doresc să voteze la alegerile prezidențiale din acest an prin corespondență sau la o secție de votare din afara României, se pot înregistra online pe portalul www.votstrainatate.ro, scrie tvrmoldova.md.

Portalul cuprinde două secțiuni

– Alegător în străinătate la o secție de votare

– Alegător în străinătate prin corespondență.


Până la ora 13:30, pe site-ul www.votstrainatate.ro au fost primite 10 cereri de votare la o secție din afara României și 24 de cereri de vot prin corespondență.

Alegătorul care dorește să se înscrie pentru votul prin corespondență trebuie să completeze un formular online, în care să menționeze numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de domiciliu sau reședință, adresa de e-mail, precum și opțiunea de transmitere în țară sau la reprezentanța diplomatică a votului exprimat prin corespondență. La acest formular, alegătorul trebuie să anexeze copia scanată sau fotografia actului de identitate și a documentului care dovedește dreptul de ședere, eliberat de autoritățile străine.

Termenul – limită de înscriere ca alegător în străinătate prin corespondență este 20 martie 2025, ora 23.59.

Alegătorul român care optează să voteze în străinătate la o secție de votare va completa un formular online, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de e-mail, localitatea și statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate. O secție de votare poate fi înființată la cererea a minimum 100 de cetățeni din aceeași localitate sau dintr-un grup de localități.

Termenul – limită de înscriere ca alegător în străinătate la o secție de votare este 4 martie 2025, ora 23.59.

Întrebări și sesizări legate de procedura de înregistrare pot fi transmise la adresa de e-mail contact@votstrainatate.ro.

De azi intră în vigoare tarifele diferențiate la energia electrică pentru consumatorii care au contoare inteligente

De astăzi, consumatorii care au instalate contoare inteligente vor beneficia de tarife diferențiate pentru energia electrică în funcție de orele de consum, transmite MOLDPRES.

Astfel, consumatorii casnici, conectați la rețelele de distribuție de tensiune joasă (0,4 kV) ale Premier Energy Distribution, vor plăti 4,32 lei pentru un kWh consumat între orele 07.00 și 23.00 și 3,31 lei pentru un kWh consumat între orele 23:00 – 7:00.

Consumatorii din regiunea de nord a țării, aflați în zona de deservire a FEE Nord, conectați la rețelele de tensiune joasă, vor avea tarife de zi de 4,89 lei pentru un kWh și de noapte de 3,90 lei pentru un kWh.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică /ANRE/ a precizat anterior că pentru a beneficia de prețuri diferențiate pe ore de consum, nu este neapărat necesar de a instala contoare inteligente scumpe, cu citire de la distanță. Majoritatea contoarelor electronice moderne sunt înzestrate cu funcții de înregistrare a energiei electrice pe intervale orare. Citirea acestor contoare se face similar ca și în cazul contoarelor obișnuite, doar că cititorul obține de pe contor nu doar cifra sumară a consumului lunar, ci și cantitatea de energie consumată în fiecare din intervalele orare stabilite de ANRE. Respectiv, totalul lunar de energie consumat se va separa în două părți: energia consumată în orele 7:00 – 23:00 (energia mai scumpă), și cea consumată în intervalul 23:00 – 7:00 (energia ieftină).

Potrivit datelor statistice, majoritatea întreprinderilor au deja instalate contoare inteligente, care permit aplicarea tarifelor diferențiate. Acest lucru va permite ca, odată cu introducerea acestor tarife, consumatorii industriali să-și programeze activitățile economice astfel încât să beneficieze de tarifele mai mici.

Unde pot fi procurate contoarele cu facturare pe intervale orare

Contoarele cu facturare pe intervale orare pot fi procurate atât la operatorii de sistem, cât și la alți comercianți de echipamente electrotehnice de pe teritoriul Republicii Moldova. Contoarele trebuie să fie verificate metrologic și incluse în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare.

La procurarea contorului, cetățenii trebuie să ceară vânzătorului să confirme că contorul respectiv are posibilitatea de înregistrare a energiei electrice pentru cel puțin două intervale orare sau să studieze cu atenție specificațiile tehnice ale contorului înainte de a face achiziția. La fel, este necesar să precizați dacă există posibilitatea de reprogramare a contorului pentru alte intervale orare decât cele definite de uzina producătoare.

Care este procedura de instalare

Orice modificare legată de echipamentul de măsurare a consumatorului final se va executa doar după adresarea unei cereri operatorului de sistem la care este racordată instalația de utilizare a consumatorului.

În cazul consumatorilor noncasnici, se va concretiza în primul rând dacă contorul existent are posibilitatea înregistrării consumului pe intervale orare. Dacă da, atunci desigilarea, programarea contorului și sigilarea se vor efectua de specialiștii operatorului de sistem, consumatorul final urmând să suporte costurile legate de executarea lucrărilor respective.

Dacă contorul existent al consumatorului noncasnic nu permite înregistrarea orară, consumatorul respectiv va suporta cheltuielile pentru procurarea, programarea, desigilarea, instalarea și sigilarea contorului nou.

În cazul consumatorilor casnici este la fel necesară depunerea unei cereri în adresa operatorului de sistem, pentru desigilarea contorului vechi. Instalarea contorului nou se va realiza de către un electrician autorizat, după care operatorul va sigila contorul nou instalat.

După instalarea contorului, consumatorul urmează să solicite, prin cerere, furnizorului său de energie electrică modificarea corespunzătoare a contractului de furnizare a energiei electrice.

#SUNTVOCE cu Nicoleta Negrescu:”BOALA M-A CONDUS LA PASIUNEA PENTRU SCRIS”!
Articolul anterior
Zodiile cu cele mai puternice abilități paranormale
Articolul următor
Close menu