În România, Moș Nicolae vine în această seară. Curiozități despre Sfântul așteptat de copii

Moș Nicolae este așteptat să vină cu daruri peste câteva ore, în noaptea de duminică spre luni, 6 decembrie. Copiii din toată țara își lustruiesc în această seară ghetuțele pe care le vor pune fie la ușă, fie la fereastră, în speranța că Sfântul va fi mulțumit de cât de cuminți au fost și le va pune acolo un cadou. Pentru ei, este un moment care prefațează întâlnirea cu Moș Crăciun, cel mai emoționant moment al anului.  

Ziua de 6 decembrie este ziua Sfântului Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate şi al celor acuzaţi pe nedrept. Cu o seară înainte, pe 5 decembrie, copiii îşi lustruiesc ghetuţele, aşteptându-l pe Moş Nicolae, care va trece pe la ei să le aducă daruri și mai ales dulciuri.

Legenda lui Moș Nicolae. Cum a apărut tradiția darurilor în ghetuțe

Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moș Nicolae este povestea celor trei fete sărace, care, neavând zestre, nu puteau să se căsătorească și urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbați înstăriți. Se spune că Sfântul Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeț cu bani. Săculeții au căzut fie în ciorapii puși la uscat, fie în ghete. De aici este obiceiul ca darurile de Moș Nicolae să fie puse în ghetuțe. 

Tradiţia darurilor primite de la Moş Nicolae are origini vechi – din vremea unui personaj legendar, care a existat cu adevărat. A fost un episcop cu mare credinţă în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea – Nicolae din Myra-Lichia (undeva, pe meleagurile Turciei de astăzi), căruia îi sunt atribuite numeroase fapte bune faţă de oamenii săraci ori necăjiţi. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinţilor săi, el şi-a dăruit întreaga avere celor nevoiaşi.

Legenda lui Moș Nicolae s-a răspândit în toată lumea și în fiecare țară are propriile caracterisitici și tradiții. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor și a activităților caritabile.

Sfântul Nicolae este cunoscut drept ocrotitor al celor acuzaţi pe nedrept, al comercianţilor şi al călătorilor, al fetelor nemăritate şi al mireselor şi, în mod special, al copiilor mici. Se spune că în această zi în care este cinstit el i-a apărut în vis Sfântului Împărat Constantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe trei tineri nevinovaţi care urmau a fi omorâţi a două zi. Înspăimântat de această viziune, împăratul i-a eliberat.

Aproape în toate aceste intervenţii ale Sfântului Nicolae se vede că cei ajutaţi sunt persoane tinere şi probabil din acest motiv Sfântul Nicolae a fost tratat şi cinstit ca un mare ocrotitor al tinerilor.

Cine a fost Sfântul Nicolae

Luni, 6 decembrie, Biserica îl pomeneşte pe Sfântul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, cinstit de toată creştinătatea, pentru că este sfântul iubirii. A fost un om de o foarte mare cultură teologică, o autoritate în domeniu şi un om cu un profil moral model. Din acest motiv, adesea este pus alături de apostoli.

Personalitatea sa cumulează trei elemente principale: ascetismul sirian, nobleţea romană şi inteligenţa greacă. Pentru multa sa bunătate a fost ales arhiereu, iar pentru dreapta sa credinţă a fost prins şi întemniţat împreună cu alţi creştini, primind de la Dumnezeu darul facerii de minuni.

Tradiţia Bisericii consemnează faptul că Sfântul Nicolae s-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi.

Încă din copilărie s-a remarcat prin purtarea aleasă, post şi viaţă duhovnicească intensă. A studiat la cele mai bune şcoli, iar în bisericile în care intra uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească. Întrucât unchiul său era episcop la Patara, Nicolae a stat o vreme la Mănăstirea Patara, unde a devenit preot.

După moartea părinţilor săi, Nicolae a renunţat la toată averea pe care aceştia i-au lăsat-o, împărţind-o săracilor şi plecând în pelerinaj în Ţara Sfântă. Când s-a întors de la Locurile Sfinte, a mers la Mănăstirea Sionului, întemeiată de unchiul său. Apoi s-a reîntors în cetatea Mira, pentru a trăi între oameni.

După moartea arhiepiscopului Mirei Lichiei – astăzi un mic sătuc sub un alt nume, în Turcia – Sfântul Nicolae a fost ales în fruntea acestei eparhii, în urma unei minuni. Se spune că Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi. El a salvat Mira Lichiei de foamete, arătându-se în vis unui negustor italian pe care l-a îndemnat să vină să-şi vândă grâul în cetatea Mirei.

Nu se ştie cu exactitate anul în care Sfântul Nicolae a plecat la Hristos, unele surse indicând anul 340, altele 350. 

În anul 1087, de frica expansiunii musulmane, moaştele sale, care rămăseseră în Mira Lichiei, au fost transferate la Bari, în Italia, unde sunt îngropate într-o criptă.

Din acest mormânt, săpat la aproximativ doi metri sub pământ, pentru că au vrut să fie protejate de eventualele invazii sau profanări, se spune că izvorăşte un lichid incolor (un fel de aghiasmă, un mir mai fluid), care se numeşte Mana sau Santa Mana. O dată pe an, episcopul locului face o slujbă şi extrage cu o seringă această Santa Mana, pe care o amestecă cu apă, o binecuvântează şi apoi o împarte credincioşilor.

Nuielușa lui Moş Nicolae. Tradiţii şi obiceiuri ale acestei sărbători

În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe iarna cu adevărat. În această zi, Moşul îşi scutură barba sură şi începe să ningă. Iar dacă nu ninge, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.

În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii ştiu că trebuie să-şi lustruiască ghetuţele sau cizmuliţele deoarece Mos Nicolae va veni pe la ei să le aducă daruri.

Copiii mai neascultători primesc lângă dar şi o nuieluşă să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinţii şi bunicii lor.

Conform tradiţiilor populare, Moş Nicolae apare pe un cal alb, făcând astfel trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, îi ajută pe toţi cei nevoiaşi, orfanii şi văduvele, este stăpânul apelor şi salvează corăbierii de la înec, îi protejează pe soldaţi pe timp de război.

Tot în popor se spune că, în nopţile sfinţite de sărbători, când cerurile se deschid şi pentru noi, preţ de o clipă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.

Un alt obicei de Sfântul Nicolae spune că în această zi nu se oferă drept cadou obiecte ascuțite, obiecte de culoare neagră, dar nici produse de machiaj sau bijuterii, întrucât acestea ar aduce ghinion posesorului.

Cei care își sărbătoresc onomastica primesc mesaje de Sf. Nicolae sau urări de la mulți ani în ziua de 6 decembrie. 

sursa

Un soldat a fost rănit cu un cuțit de un camarad

Un soldat a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce ar fi fost rănit cu un cuțit de către un alt soldat. Incidentul a avut loc marți, 17 decembrie, pe teritoriul Brigăzii Infanterie Motorizată „Moldova” din Bălți, scrie PulsMedia.MD.

Astfel, potrivit surselor cei doi s-ar fi aflat la bucătăria unității militare, iar din „joacă” unul dintre ei l-ar fi rănit pe altul la picior cu un cuțit. Soldatul rănit a fost transportat la spital pentru a i se acorda ajutor medical.

„Soldatul rănit a fost transportat la spital”, a confirmat pentru Nordinfo.MD serviciul de presă a Spitalului Clinic Bălți. Acesta nu a fost internat, dar i s-a acordat asistența medicală necesară. Tânărul s-a ales cu o plagă superficială de de 1 cm.

În acest caz s-ar fi inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

O femeie imobilizată la pat a ars de vie în propria casă, la Strășeni

Caz tragic într-o localitate din Strășeni. O femeie imobilizată la pat a ars de vie în propria casă. Poliția a inițiat un proces penal, scrie unimedia.info.

„Poliția din Strășeni a fost sesizată pe data de 18 decembrie curent, în jurul orei 23:30, precum că în localitatea Țigănești, o femeie ar fi blocată în propriul domiciliu aflat în flăcări.

La fața locului, polițiștii au stabilit că în domiciliul unui femei de 66 ani, imobilizată la pat, preliminar ar fi izbucnit un incendiu, femeia fiind depistată decedată în propria locuință.

Corpul neînsuflețit al victimei a fost îndreptat pentru efectuarea expertizei medico-legale și stabilirea cauzei exacte a survenirii decesului.

Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, susține ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Strășeni, Mariana Didenco.

Descoperă magia sărbătorilor! Evenimente de neratat în luna decembrie: Festivaluri și spectacole de iarnă – cele mai așteptate din 2024

Decembrie vine cu o mulțime de evenimente speciale care transformă această perioadă într-una cu adevărat magică! De la spectacole pentru întreaga familie, concerte extraordinare, până la evenimente caritabile sau întâlniri dedicate antreprenorilor, iTicket.md aduce în prim-plan momente de neuitat. Descoperiți mai jos o selecție de activități care merită să fie adăugate în agenda voastră de sărbători.

E timpul magiei de Crăciun!
Un spectacol fascinant cu jonglerii, echilibristică, gimnastică aeriană și iluzionism, perfect pentru întreaga familie.
Când: 21 decembrie
Unde: Circul din Chișinău
Detalii și bilete: E timpul magiei de Crăciun!

Bonjour l’hiver
Un concert de excepție dedicat muzicii franceze, cu lucrări precum „Carmen Suite” de G. Bizet și „Carnavalul Animalelor” de Camille Saint-Saëns, interpretate de Orchestra Municipală de Cameră „Camerata Chișinău”.
Când: 22 decembrie, ora 18:00
Unde: Palatul Republicii
Detalii și bilete: Bonjour l’hiver

Șezătoarea Zânelor Bune
Un eveniment caritabil ce îmbină creativitatea și generozitatea, cu ateliere de creație și momente artistice, în sprijinul Centrului Maternal „În Brațele Mamei”.
Când: 21 decembrie, ora 12:00
Unde: Summit Events – Restaurant
Detalii și bilete: Șezătoarea Zânelor Bune

Pop Simfonic 10
Ediția aniversară a concertului Pop Simfonic, cu Moldovan Youth Orchestra și corul „Voices Moldova”, interpretând hituri internaționale și locale într-o variantă simfonică unică.
Când: 21 decembrie, ora 19:00
Unde: Arena Chișinău
Detalii și bilete: Pop Simfonic 10  

Premieră: „Legată cu funia de pământ” de Lorina Bălteanu, regia Slava Sambriș
O piesă de teatru ce explorează legătura profundă dintre trecut și prezent, într-un univers scenic plin de realism magic.
Când: 21–22, 25–29 decembrie, ora 19:00
Unde: Teatrul „Luceafărul”
Detalii și bilete: Legată cu funia de pământ

Adrian Copilul Minune
O seară de muzică live cu renumitul artist Adrian Copilul Minune, într-o atmosferă vibrantă și plină de energie.
Când: 21 decembrie, ora 22:00
Unde: Night Club STUDIO, str. București 68
Detalii și bilete: Adrian Copilul Minune

SISNBRO STUDIO 20-th Anniversary Concert
Un spectacol aniversar ce marchează 20 de ani de activitate a SISNBRO STUDIO, cu momente de dans, vocal și invitați speciali.
Când: 22 decembrie, începând cu ora 11:00
Unde: Arena Chișinău
Detalii și bilete: SISNBRO STUDIO 20-th Anniversary Concert

Grinch aduce Crăciunul acasă
O poveste în pași de dans prezentată de Black&White Dance Center, inspirată din celebra poveste a Grinch-ului, adaptată într-un spectacol modern.
Când: 22 decembrie, ora 18:00
Unde: Palatul Național „Nicolae Sulac”
Detalii și bilete: Grinch aduce Crăciunul acasă

December Marketing Event
Un eveniment dedicat antreprenorilor și pasionaților de marketing, cu speakeri de succes care își vor împărtăși experiențele și strategiile de business.
Când: 21 decembrie, ora 16:00
Unde: Castel MIMI, s. Bulboaca, r-nul Anenii Noi
Detalii și bilete: December Marketing Event

Fata cu cobza „Un colind și-o voie bună” | Ungheni
O seară magică în spiritul sărbătorilor, cu colinde tradiționale și voie bună, interpretate de Fata cu cobza.
Când: 22 decembrie, ora 17:00
Unde: Ungheni
Detalii și bilete: Fata cu cobza

Bonus: KALEIDOSCOP – Festivalul care redefinește vara ta!

Din 20 decembrie 2024, începe vânzarea biletelor pentru KALEIDOSCOP 2025, ediția a 4-a – un festival vibrant de muzică, artă, dans și tehnologie, găzduit la Grădina Botanică.

Fii printre primii care își rezervă locul la acest eveniment extraordinar! 

Detalii și bilete: KALEIDOSCOP

Lansează-ți vara la KALEIDOSCOP – biletele promoționale se vând rapid!

Bucură-te de weekendul perfect!
Indiferent de preferințe, aceste evenimente sunt perfecte pentru a aduce bucurie, magie și momente de neuitat. Achiziționează biletele rapid și ușor direct pe platforma iTicket sau din aplicație: Android | iOS. Trăiește sărbătorile alături de cei dragi!

Pâinea s-a scumpit în România. Cu cât au crescut preţurile
Articolul anterior
Incendiu de proporţi lângă Bucureşti. Materiale reciclabile din curtea unui depozit s-au făcut scrum
Articolul următor